A găsit sub casă un sicriu cu trupul unei fetițe,intact și perfect conservat,vechi de 145 de ani! VIDEO

Erika Karner, o femeie din San Francisco, a făcut o descoperire cutrmeurătoare în timp ce își renova casa. A găsit un sicriu cu corpul intact al unei fetițe de trei ani, care se pare că ar fi vechi de 145 de ani.

Sicriul realizat din plumb și bronz are două ferestre prin care se vede corpul perfect conservat al unei fete blonde, îmbrăcată într-o rochie albă ținând un trandafir roșu în mână.„ Am fost șocată pe de o parte, în mod evident, când am văzut că există sicriul unui copil mic sub casa, însă nu am fost neapărat foarte surprinsă, pentru că știam istoria zonei”, a spus Erika.

Femeia a povestit că acesta se afla sub un garaj al casei sale. Se presupune că fetița face parte probabil din cele 30.000 de cadavre cadavre înmormântate în cimitirul Odd Fellows, care a fost închis în 1890. În anii 1920, mii de corpuri au fost mutate la Colma, dar se pare că cel al micuței a rămas. „Avea tot părul, toate unghiile.

Până și trandafirii se aflau încă pe corpul ei”, a declarat Kevin Boylan, unul dintre muncitori. Erika a anunțat imediat autoritățile și le-a cerut ajutorul, însă a fost șocată când acestea i-au răspuns că sicriul cu trupul fetiței este acum responsabilitatea ei, reufuzând să-l ridice. Mai mult, femeia a întâmpinat probleme și când a vrut să înmormânteze iar fetița, pe care a numit-o Miranda, fiindu-i cerut un certificat de deces pentru a-i permite acest lucru. În cele din urmă, a reușit să îngroape sicriul într-un cimitir din San Francisco.

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.

%d blogeri au apreciat: