Anamaria Vasile

A mers la un târg de vechituri și a pus ochii pe un tablou. I-a plăcut doar rama, nu și pictura. A scos 20 de lei din buzunar și l-a cumpărat. Când a ajuns acasă și i-a tăiat pânza, bărbatul a avut un șoc! Uite peste ce dăduse bărbatul în spatele tabloului, toți îl invidiază acum!

Un bărbat din Pennsylvania a mers la un târg de vechituri și a cumpărat un tablou. L-a luat nu pentru că-i plăcuse pictura, ci rama a fost cea care l-a atras.

A ajuns acasă cu tabloul și s-a pus să taie pânza. Nu a terminat bine de tăiat, că a dat în spatele ei peste o hârtie veche.

După ce s-a documentat în stânga și-n dreapta, bărbatul a constatat că această hârtie din spatele tabloului era una dintre cele 24 de copii originale ale Declarației de Independență a SUA.

Documentul a fost vândut la licitație cu 2.4 milioane de dolari.

Nu e prima dată când se întâmplă astfel de lucruri. În 2010, un bărbat a cumpărat trei poze vechi dintr-un magazin de antichități.

Randy Guijarro a plătit atunci doar 2 dolari. Una dintre ele i-a atras ulterior atenţia, deoarece i s-a părut că în ea apare celebrul Billy the Kid. S-a aflat ulterior că acest lucru este adevărat, iar imaginea, a doua cu Billy autentificată, valorează milioane de dolari.

Vânătoarea întreprinsă de Şeriful Pat Garrett împotriva răufăcătorului „Billy the Kid“ este una dintre poveştile clasice ale Vestului Sălbatic. Aproape de finalul secolului al XIX‑lea un şerif devine celebru prin faptul că‑l ucide pe unul dintre cei mai tineri criminali ai locului.

În calitate de şerif în Lincoln, Pat Garrett a fost însărcinat cu capturarea şi arestarea unui fost tovarăş de‑al său de fărădelegi, Henry McCarty, alias Henry Antrim, alias William Harrison Bonney, cunoscut însă cel mai bine sub denumirea de „Billy the Kid“ („Billy Puştiul“). Acesta, la nici 21 de ani împliniţi, se remarcase ca un ucigaş cu sânge rece, alimentând şi lăsând să circule legenda că în 21 de ani înfăptuise 21 de crime.

Se pare că numărul real al crimelor săvârşite s‑ar situa undeva între patru şi nouă. Remarcându‑se în timpul „Războiului din districtul Lincoln“ (1877‑1878) prin jafurile şi crimele comise, Billy the Kid a stârnit mânia guvernatorului Lew Wallace, care a oferit o recompensă de 500 de dolari pe capul său.
În ianuarie 1880, Billy the Kid l‑a ucis la masa de joc pe Joe Grant. Acesta, neştiind cu cine joacă poker, s‑a lăudat că îl va ucide pe Billy the Kid de îndată ce îl va întâlni. La care Billy the Kid, zâmbitor şi dezinvolt, şi‑a declinat identitatea. Imediat, Grant a scos pistolul, a tras şi a ratat.

În noiembrie, o poteră care era pe urmele lui l‑a ajuns din urmă şi a încolţit banda lui Kid în zona „White Oaks“, la o fermă aparţinând unui bun prieten al acestuia, James Greathouse. Un membru al poterei, James Carlyle, a intrat în fermă, cu un steag alb în mână, pentru a negocia predarea paşnică a bandei. Concomitent, Greathouse a ieşit din fermă şi s‑a alăturat inamicilor. Conform unei versiuni a evenimentelor, Carlyle a auzit o împuşcătură, trasă de afară.

Convins că unul dintre membrii poterei a tras şi l‑a împuşcat pe Greathouse, a scos la rându‑i pistolul, a tras, după care a sărit pe geam. Oamenii lui Billy the Kid au tras şi ei, iar Carlyle a fost omorât. O lună mai târziu, Pat Garrett a adunat o poteră cu care a pornit în urmărirea şi capturarea lui Billy the Kid. La 19 decembrie, potera a prins banda într‑o ambuscadă, la Fort Sumner. Kid a reuşit să scape, în schimb unul dintre locotenenţii săi, Tom O’Folliard, a fost ucis. La 23 decembrie, banda urmărită a campat, la lăsarea nopţii, într‑o locuinţă părăsită, la Stinking Springs.

Peste noapte, potera lui Garrett a înconjurat casa, însă nu a atacat‑o, aşteptând ivirea zorilor. În dimineaţa următoare, un membru al bandei, Charlie Bowdre, a ieşit afară să aducă apă şi să dea de mâncare cailor. Poteraşii, crezând că au de‑a face cu însuşi capul bandei, au tras fără somaţie şi l‑au ucis. Imediat bandiţii au pus mâna pe arme şi au ripostat. Pat Garrett i‑a somat să se predea însă aceştia nu l‑au ascultat, schimbul de focuri a continuat, iar până la sfârşitul zilei, proscrişii, înfometaţi şi însetaţi, au fost nevoiţi să se predea.

Luat prizonier, Billy the Kid a fost transportat mai întâi la Las Vegas, unde a acordat chiar un interviu unui jurnalist de la „Las Vegas Gazette“. A urmat transferul la închisoarea din Santa Fe, unde a petrecut trei luni. În acest interval, i‑a trimis patru scrisori guvernatorului Lew Wallace, solicitându‑i clemenţa.

Guvernatorul a refuzat să intervină, iar în aprilie 1881 a avut loc, la Mesilla, New Mexico, procesul lui Billy the Kid. La 9 aprilie 1881, a fost dat verdictul:Billy the Kid a fost găsit vinovat de uciderea şerifului Brady, în cursul „războiului din comitatul Lincoln“. Patru zile mai târziu, la 13 aprilie, a urmat sentinţa:judecătorul Warren Bristol l‑a condamnat la moarte prin spânzurare.

S‑a decis ca execuţia să aibă loc la 13 mai, în comitatul Lincoln. Aflat sub paza a două ajutoare de şerif ale lui Pat Garrett, James Bell şi Robert Ollinger, Kid a fost transportat la închisoarea districtuală. La 28 aprilie, când Pat Garrett nu se afla în oraş, Billy the Kid a reuşit să evadeze. Fugarul s‑a îndreptat spre Fort Sumner, New Mexico.

La 14 iulie, însoţit de două ajutoare, Poe şi McKinney, Garrett a ajuns la reşedinţa lui Pedro Maxwell, situată în apropiere de Fort Sumner. Ceea ce a urmat povesteşte chiar şeriful:„Am decis să merg şi să am o discuţie cu Peter Maxwell, om în care eram sigur că puteam avea încredere. Am călărit la o mică distanţă de pământurile lui Maxwell când am văzut un om care tocmai campase şi ne‑am oprit. Spre marea surpriză a lui Poe, el l‑a recunoscut pe acela care îşi întinsese tabăra ca fiind un vechi prieten şi fost partener din Texas, pe nume Jacobs. Am descălecat şi noi, am servit o cafea şi, mergând pe jos, am intrat într‑o livadă care se întindea din acel punct până la un şir de clădiri vechi.

Ne‑am apropiat cu prudenţă de acele case şi am auzit voci conversând în limba spaniolă. Dintr‑o dată un bărbat şi‑a făcut apariţia, însă era destul de departe pentru a putea fi recunoscut. După ce a rostit câteva cuvinte, care pentru urechile noastre au fost doar un murmur, s‑a îndreptat spre gard, l‑a sărit şi s‑a îndreptat pe jos către casa lui Maxwell.

Atunci când „Puştiul“, nerecunoscut deocamdată de mine, a părăsit livada, m‑am deplasat la tovarăşii mei şi împreună ne‑am retras pe o scurtă distanţă şi, pentru a evita persoanele pe care le‑am auzit la casele lor, am mers pe un alt drum, apropiindu‑ne de casa lui Maxwell din direcţia opusă. Când am ajuns la porticul din faţa clădirii, i‑am lăsat acolo pe Poe şi pe McKinney, după care am intrat.

Era aproape miezul nopţii, iar Pete se afla în pat. Am mers până la capul patului şi m‑am aşezat lângă el. L‑am întrebat apoi cam pe unde ar putea fi „Puştiul“. Mi‑a spus că „fusese cu siguranţă pe acolo, însă nu ştia dacă plecase sau nu. În acel moment, un bărbat a ţâşnit cu iuţeală pe uşă, privind înapoi, după care întrebă de două ori, în limba spaniolă:

Cine e acolo?

Nimeni nu i‑a răspuns, iar el a intrat. După paşi mi‑am putut da seama că era desculţ şi că ţinea un revolver în mâna dreaptă şi un cuţit de măcelărie în mâna stângă.
După care s‑a îndreptat direct spre mine. Înainte de a ajunge la pat, i‑am şoptit lui Pete:

Cine este, Pete?

Pentru moment, nu am primit nici un răspuns. Am crezut atunci că ar putea fi cumnatul lui Peter, Manuel Abreu. Intrusul s‑a apropiat de mine, şi‑a aşezat ambele ­mâini pe pat, aproape atingându‑mi genunchiul cu mâna dreaptă, şi a întrebat, cu voce joasă:

Cristiana

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.