Andreea Berecleanu în doliu! Cel mai important bărbat din viața ei a murit

Anuntul a fost facut in urma cu putin timp chiar de prezentatoarea TV

Tatăl Andreei Berecleanu a murit.Prezentatoarea tv a scris un mesaj emoționant pe contul de socializare, iar fanii i-au lăsat zeci de mesaje de încurajare. Prezentatoarea TV a făcut anunţul trist în această dimineaţă. Alături de mesaj, aceasta a atașat și o imagine, în care apare alături de cel mai important bărbat din viața ei.

Tatăl Andreei Berecleanu a murit, însă cauza nu a fost făcută publică

„Într-o zi de aproape toamnă, a ales să plece spre alte zări. A lăsat toată dragostea şi puterea lui în sufletele noastre. Drum luminos, TATA! AMIN”, a scris prezentatoarea TV pe contul de socializare. Andreea Berecleanu era foarte atașată de tatăl ei, iar cei doi aveau o relație specială.

Prezentatoarea principalului jurnal de știri de la Antena 1 este foarte discretă în ceea ce privește viața sa personală. Mămică a doi copii, vedeta, care în urmă cu câteva zile a lipsit de la pupitrul știrilor, are o relația cu totul aparte cu părinții ei.

CITESTE URMATORUL ARTICOL:

Am găsit POZE cu fiica mea și colaboratorul soțului meu. Erau goi-pușcă în pat. Mi-a stat inima în loc

Deși intrarea în adolescentă a fiicei mele nu a fost deloc una lină si ne-am confruntat cu toate fazele – răzvrătire, insolență. recalcitranță, introvertire, depresie -, am fost convinsă că apele se vor liniști. Dar nu a fost deloc așa… Curând a venit și tsunamiul: Sașa s-a îndrăgostit de un bărbat de 40 de ani, iar la 19 ani era deja mamă și soție!

Unii dintre voi cred că știți foarte bine ce înseamnă să ai în casă un adolescent, iar dacă este vorba despre o fată, lucrurile se complică și mai mult.

Sunt psiholog și au venit la mine, să-mi ceară ajutorul, oameni cu tot felul de probleme. Nu-mi amintesc să fi plecat niciunul fără să găsim împreună o cale de ieșire din criză. Asta e o mare satisfacție pentru mine. În viața mea a apărut însă, la un moment dat, o problemă care m-a depășit: adolescența cu năbădăi a fiicei mele, Sașa. Alexandra (ei îi place să i se spună Sașa) a fost un copil cuminte, absolut normal, care nu ne-a creat probleme până pe la 14 ani. Pubertatea a dat-o peste cap pe ea și ne-a adus în situația de a fi neputincioși pe mine și pe soțul meu.

Primele probleme le-am avut din cauză că i se părea că este grasă și urâtă. Total greșit! Era grasă poate dacă o comparam cu modelele care prezintă moda prin capitalele europene și care toate arată de parcă ar flămânzi întruna. Genul anorexic pare să fi pus stăpânire nu numai pe manechine, ci și pe o mulțime de vedete din cetatea filmului, iar de acolo, modelul s-a răspândit cu repeziciune. E adevărat, colega de bancă a Sașei era numai piele și os, dar asta numai din pricină că mama ei este o femeie nebună, care a ținut morțiș ca fiica ei să ajungă manechin sau balerină, așa că i-a impus o dietă atât de restrictivă, încât, la un moment dat, medicul lor de familie l-a chemat pe soțul ei și i-a spus că, dacă fiica lui nu începe să mănânce normal, ca orice copil în creștere, riscă să se îmbolnăvească serios și poate fi expusă vreunei maladii grave. Imi amintesc că am avut atunci o ședință cu părinții, organizată de diriginta lor, la care a fost invitat și medicul respectiv, care ne-a vorbit despre cât de profund poate afecta viața unui copil un asemenea regim de viață. Colega Sașei a ajuns în cele din urmă la spital, pentru că, de la un moment dat, nu a mai putut mânca, dar din fericire și-a revenit. După ce părinții au divorțat, ea a rămas la tatăl ei.

După acest episod, Sașa mi-a povestit că mama Ioanei, colega ei de bancă, a fost balerină, însă, în urma unui accident, n-a mai putut dansa, așa că a ținut morțiș ca fata ei să se bucure de gloria de care ea nu a avut parte. Mă rog, tot felul de părinți, tot felul de copii…

O vreme, Sașa a încetat să se mai plângă de grăsime, dar, ori de câte ori avea ocazia, îmi reproșa că nu seamănă cu mine, că nu e la fel de frumoasă, de parcă așa ceva se poate programa. Eu am considerat-o întotdeauna un copil frumos, și asta nu numai pentru că era fata mea, ci pentru că era delicată și avea o figură de înger. Ea însă își dorea cu totul altceva. Brusc, a început să fie obsedată de negru, așa că toate hainele, accesoriile, fardurile, oja, tot ce însemna aspectul ei exterior avea o singură culoare: negru. Uneori, când o priveam mă îngrozeam, se farda cu un fel de pudră aproape albă, iar tot restul feței, ochii, buzele erau de un negru întunecos, îmi dădea fiori, pur și simplu. Nimeni n-a reușit s-o convingă, mai bine de un an, că negrul o dezavantajează.

Toți prietenii ei arătau la fel, prin urmare nu putea face tocmai ea excepție de la regulă. E greu de descris în cuvinte și muzica pe care o asculta, la fel de sinistră ca felul în care arăta. Imi amintesc că a venit într-o zi la cabinet, să-mi ceară niște bani, iar persoana care era la mine atunci m-a întrebat, după ce Ioana a plecat, dacă nu e cumva bolnavă. Uneori mă temeam și eu că s-ar putea să se înfometeze, pentru că, în cercul ei de prieteni, existau niște reguli și în acest sens.

Spre sfârșitul liceului, s-a potolit la fel de brusc cum a apucat-o. A revenit la hainele multicolore, de firmă, uneori purta chiar nuanțe stridente, preluate de la vedetele din lumea muzicii care-i plăceau și care, de cele mai multe ori, erau persoane de culoare. și-a făcut părul permanent, ba chiar, la un moment dat, a adoptat stilul african, cu niște cozi răsucite, cu tot felul de noduri, mă rog, ceva extrem de complicat, iar când a vrut să scape de această pieptănătură, a trebuit să se tundă foarte scurt, aproape că s-a ras pe cap.

Discuțiile între noi se purtau tot timpul pe ton răstit, nu-mi mai spunea aproape nimic despre ea, cred că mă și mințea, știam sigur că își începuse viața sexuală, dar a negat vehement când am întrebat-o despre asta. Mi-era teamă să nu cumva să rămână însărcinată și să se jeneze să-mi spună, iar apoi să fie prea târziu s-o mai pot ajuta. Uneori mi se părea mult mai apropiată de taică-său, dar m-am bucurat că măcar stătea de vorbă cu unul din noi.

Avea 17 ani când a început să-l viziteze foarte des pe taică-său la firmă, sub pretextul că vrea să învețe câte ceva. Numai că, de fapt, urmărea cu totul altceva. La petrecerea pe care am organizat-o când Florian, soțul meu, a împlinit 45 de ani îl cunoscuse pe unul din colaboratorii lui apropiați, un bărbat foarte bine, ce-i drept, care avea în jur de 40 de ani, era divorțat și era cunoscut de toți ca un mare fustangiu. Florian ținea mult la el, pentru că era un tip extrem de bine pregătit pe plan profesional, un bărbat inteligent, devotat trup și suflet firmei.

Singura lui slăbiciune erau femeile, numai că oricine e liber să facă ce vrea în afara serviciului, prin urmare, lui Florian nu-i păsa de asta. Numai că el nu și-a dat seama că fiica noastră era îndrăgostită și, cu atât mai puțin, n-a realizat că Horia o încurajase pe Sașa.

Într-o duminică dimineață, Horia a trecut pe la noi să discute cu Florian despre detaliile unui proiect, la care țineau amândoi, și și-au petrecut câteva ore bune în biroul lui Florian. Sașa a dat tot timpul târcoale biroului și a găsit o mulțime de pretexte să intre la ei: ba să le ducă ceva de mâncare, ba cafele, ba le-a făcut clătite. In tot cazul, părea extrem de agitată. Abia atunci mi-am dat seama că se petrecea ceva între ei, dar eu, în naivitatea mea, mi-am imaginat că totul trebuie să fie mai degrabă imaginația Sașei, nu mi-a trecut prin minte că un bărbat ca Horia s-ar preta să…

Am început să fiu mai atentă. Când ne-am așezat cu toții la masă, le-am surprins de câteva ori privirile și mi-am dat seama că, de când el venise la noi, Sașa și Horia și-au trimis tot timpul SMS-uri. Aș fi dat orice să pun mâna pe telefonul Sașei, deși, în general, îi respectam rugămintea de a nu-mi băga nasul în treburile ei. Acum însă era o situație specială. Spre norocul meu, la un moment dat a căutat-o o prietenă pe telefonul fix și, în grabă, și-a uitat mobilul pe masă. Am profitat de neatenția celor doi bărbați și m-am uitat la mesaje.

Era o adevărată corespondență de dragoste, ce conținea și o mulțime de detalii intime, ba chiar și câteva fotografii cu ei doi în pat, goi-pușcă. Sașa nu împlinise încă 18 ani. Sigur că se maturizase mult și era capabilă de o relație firească de dragoste, dar cu un bărbat de 40 de ani? Cu cel mai apropiat colaborator al tatălui ei? M-am întrebat când și unde se vedeau. Probabil la el, mi-am spus. Nu știam cum să reacționez. Să mă fac în continuare că nu știu nimic, să mă iau de el? Sau de ea? Să-i spun lui Florian? Dumnezeule, asta era tot ce-mi mai lipsea! și asta tocmai când credeam că relația cu fiica mea merge spre bine și că am depășit criza.

Sigur, sunt conștientă că, în ziua de azi, sunt multe femei tinere care au iubiți mult mai în vârstă sau chiar se căsătoresc cu bărbați de vârsta taților lor. Nu e nimic neobișnuit în asta. Mi-era teamă încă ca nu cumva Horia să o facă să sufere, era totuși o puștoaică, iar el avusese de-a face cu tot felul de femei.

După ce am terminat masa, Horia și-a luat la revedere și a plecat. La foarte scurt timp după el, a plecat și Sașa la o prietenă. Era limpede că erau înțeleși între ei. Așa că m-am decis să-i spun totul lui Florian. El m-a ascultat răbdător, iar apoi, foarte calm, mi-a spus:

— știam că sunt împreună de o bucată de vreme. Horia ține mult la ea și… Cum să spun? Mi-a cerut voie. Eu am întrebat-o pe Sașa dacă e ceva serios, ea mi-a spus că da, așa că ce altceva puteam face? Le-am dat binecuvântarea mea. Nu ți-am spus ca să nu te necăjești. știu că, de câțiva ani, sunteți în relații proaste, deși n-am înțeles niciodată de ce. Sașa te-a admirat întotdeauna, de mică spunea că vrea să-ți semene, nu știu ce a putut interveni între voi… E adevărat că o perioadă a fost cam bizară, dar în ultima vreme și-a mai revenit, cel puțin mie așa mi se pare. Nu cred că ar fi deloc deplasat chiar dacă s-ar căsători cu el. E un bărbat cu mintea deschisă și ar avea multe de învățat de la el. în plus, Horia ar ști să se poarte cu ea.

Așadar, eu eram dușmanul. Totul se petrecea fără știrea mea. M-am simțit dată la o parte, trădată de amândoi – și de Sașa, și de soțul meu. N-am comentat însă în niciun fel.

Peste câteva luni, după ce Sașa și-a terminat bacul, s-au căsătorit. Am făcut un gest urât, dar n-am putut altfel: nu m-am dus la nunta lor. Sașa s-a mutat de la noi la Horia, și multă vreme a păstrat legătura numai cu Florian. Eu parcă nici nu existam. Horia m-a căutat de câteva ori la birou, dar am refuzat să vorbesc cu el. într-o după-amiază, m-a așteptat în parcarea de la serviciu și mi-a spus că nu pleacă până nu vorbim.

— Ce vrei de la mine? Ați făcut ce-ați vrut. V-ați purtat de parcă eu eram o străină. Cu ce v-aș putea fi acum de folos?

— Sașa e însărcinată și îi e foarte teamă. M-a implorat să vin să te rog s-o ajuți. Ești mama ei, trebuie s-o ierți, oricine greșește, doar n-o să-mi spui că tu ești perfectă și n-ai călcat niciodată strâmb.

— Pe ea o înțeleg, s-a îndrăgostit de tine, dar tu ce-ai găsit la ea? Puteai avea orice femeie îți doreai! Crezi că asta îi lipsea? Să fie nevastă și mamă la 19 ani? și peste câteva luni tu să-ți vezi iarăși de viața ta?

— De ce ești atât de nedreaptă? Mă cunoști atât de bine, încât știi mai bine decât mine ce fel de om sunt? Te știam o femeie inteligentă, de când pleci tu urechea la bârfele de doi bani? 0 iubesc, chiar dacă ție ți se pare imposibil. Este proaspătă, e vie, nu e blazată și scârbită ca cele mai multe femei pe care le-am cunoscut. Sașa crede că viața e frumoasă, mă iubește din tot sufletul, cum nu m-a mai iubit nimeni niciodată. Mă simt alt om în brațele ei. N-ai decât să nu vii și să stai deoparte, o să ne descurcăm noi cumva, nu-ți fie teamă! Am crezut că faptul că nu ai venit la nuntă a fost o greșeală, o întâmplare nefericită.

Nici eu nu înțelegeam ce se petrecea cu mine. Mă purtam ca o femeie înșelată, ca o femeie geloasă. Faptul că Sașa se îndepărtase de mine mă transformase într-o ființă irațională și

absurdă. Nu mă mai recunoșteam. Florian a intuit ce se petrecea cu mine și mi-a spus că cel mai înțelept lucru ar fi să mă port de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic și să trec mai departe fără probleme. M-a luat de mână și ne-am dus în vizită la Horia și Sașa. Florian cumpărase tot felul de cadouri pentru ei, iar Sașa se bucura ca un copil. Era rotunjoară toată, avea o burtă destul de mare și abia se mai mișca. Nu-mi venea să cred că fata mea va fi mamă. Am strâns-o în brațe și mi-am adus aminte de ziua în care am născut-o, o zi frumoasă de primăvară în care toată natura înflorise și părea a se bucura de soarele ce începuse să fie

mai darnic cu noi. I-am arătat fotografia pe care o purtam tot timpul la mine: Sașa când avea doar 5 luni și râdea cu gura până la urechi. A început și acum să râdă și, dintr-odată, au început contracțiile, tot mai dese și mai acute.

Am ajuns în cele din urmă la spital și, în mai puțin de două ore, a născut un băiat de trei kilograme și jumătate, un leneș din prima lui clipă de viață. Doctorii erau înnebuniți, pentru că nu înțelegeau de ce nu țipă, ca orice nou-născut, dar el căsca cât îl ținea gurița și moțăia. Am izbucnit cu toții în râs. Asistenta l-a pocnit la funduleț, doar-doar îl va face să plângă, însă el a căscat din nou și a adormit. Părea mai obosit decât Sașa de drumul către lumină.

Silviu n-a rămas însă un leneș, așa cum ne așteptam, ci e ca argintul viu. Acum, când merge deja singur, nu stă nicio clipă, iar noi alergăm de-a bușilea prin casă după el. Sașa e din nou însărcinată și speră ca, de data asta, să fie o fată. Horia e un soț și un tată iubitor și foarte grijuliu. Iar eu sunt bunică.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*