Anamaria Vasile

AVERTISMENT teribil de la METEO. Ce se întâmplă cu România

E oficial! Meteorologii au făcut anunțul teribil – nu o să scăpăm prea curând de caniculă. Chiar dacă sperăm că, odată cu venirea lunii august, să avem parte de zile și nopți ceva mai răcoroase, specialiștii ne strică planurile. „Este posibil să asistăm la recorduri de temperaturi, în timpul valurilor de caniculă”, a avertizat meteorologul Alan Reppert.

Cele mai expuse valului de caniculă vor fi România, Ungaria, Macedonia și Bulgaria, unde valurile de caniculă vor fi frecvente și vor dura săptămâni.

O altă problemă care va apărea este legată de calitatea scăzută a aerului, cauzată de umiditatea scăzută. Vara va fi una săracă în ploi și secetoasă, mai afirmă meteorologii, ceea ce ar putea afecta recoltele.

Pe de altă parte, centrul Europei va sta sub semnul furtunilor cu descărcări electrice, care își vor face apariția în special în Franța, Polonia și Cehia. Unele dintre aceste furtuni vor aduce vânturi puternice, grindină și, izolat, tornade.

În Peninsula Iberică, temperaturile mari cresc riscul izbucnirii incendiilor de vegetație, în special în august și a doua jumătate a lui iulie. Izolat, vor apărea câteva furtuni cu descărcări electrice, care ar putea favoriza incendiile, pe fondul aerului uscat și foarte cald.

La începutul verii, experții de la Accuweather.com anunțau că cele mai toride luni vor fi iulie și august, când temperaturile medii vor depăși cu ușurință 32 de grade Celsius în aceste zone. Acum se pare că nici la începutul toamnei calendaristice nu scăpăm de temperaturile ridicate.

PROGNOZA METEO pentru intervalul 21 august – 4 septembrie. Temperaturi cu oscilații mari

Regimul termic prognozat de către meteorologi pentru următoarele două săptămâni în România este unul oscilant, în care vor exista perioade cu valori termice de până la 34-35 de grade Celsius, dar şi intervale cu maxime de sub 29 de grade Celsius şi probabilitate de apariţie a ploilor, atât în zilele următoare, cât şi la finele lunii august – începutul lunii septembrie, arată estimările Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicate luni şi valabile pentru perioada 21 august – 4 septembrie.

În Banat, vremea va fi răcoroasă la începutul intervalului, apoi se va încălzi treptat, astfel încât de la o medie a temperaturilor maxime de 23 de grade, în prima zi de prognoză, se va ajunge până la o medie de 35 de grade în data de 27 august. În a doua săptămână de prognoză, temperatura aerului va marca o scădere uşoară până la valori medii ale maximelor în jurul a 30 de grade. Mediile temperaturilor minime vor scădea de la 14 grade în prima zi, până la 11 grade în dimineaţa de 23 august, apoi vor marca o creştere şi până la sfârşitul lunii august se vor menţine în jurul a 16 grade. În primele zile ale lunii septembrie, minimele termice vor scădea uşor, până la o medie de 14 grade. Pe arii restrânse vor fi averse în prima zi a intervalului de prognoză. În a doua săptămână se menţin condiţiile pentru ploi slabe, cu probabilitate mai mare în jurul datei de 30 august.

Valorile termice diurne vor fi în creştere treptată şi în Crişana, de la o medie în prima zi de 22 de grade, până la o medie de 33 de grade, în data de 26 august, valoare ce se va menţine şi în următoarele două zile. Ulterior, acestea vor marca o scădere până în ultima zi a intervalului de prognoză, până la o medie de 29 de grade. Valorile nocturne vor scădea la începutul intervalului de la medii în jurul a 14 grade, la 11 – 12 grade, valori ce se vor menţine până în 24 august, apoi vor marca o creştere spre sfârşitul lunii august până în jurul a 16 grade. Până la sfârşitul intervalului de prognoză, temperaturile minime vor fi în scădere, ajungând, în medie, la 14 – 15 grade. În prima zi de prognoză, izolat va ploua, după care probabilitatea pentru averse slabe, izolate, va fi mai mare în intervalul 29 august – 2 septembrie.

În Transilvania, vremea va fi răcoroasă din prima zi de prognoză, când media maximelor va fi de 21 de grade, apoi se va încălzi până în data de 27 august, când se va înregistra o medie de 32 de grade. Din 28 august, valorile termice diurne vor marca o scădere treptată până la sfârşitul intervalului de prognoză, când mediile se vor situa în jurul a 28 de grade. Temperaturile minime vor scădea de la o medie de 14 grade, în prima zi a intervalului, până la o medie de 8 grade, în data de 23 august. De asemenea, până în data de 25 august, variaţiile vor fi nesemnificative. Va urma o creştere până la medii nocturne în jurul a 13 grade, în data de 28 august, valoare ce se va menţine până la sfârşitul lunii august, apoi minimele termice vor fi în scădere ajungând la valori medii de 11 – 12 grade, la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Vor fi averse pe arii extinse şi însemnate cantitativ în prima zi de prognoză, apoi acestea vor diminua şi se vor restrânge ca arie. În a doua săptămână se menţin condiţiile pentru ploi slabe, iar probabilitatea mai mare de apariţie a acestora va fi după data de 30 august.

Şi în Maramureş, valorile termice vor caracteriza o vreme răcoroasă în primele zile, când mediile maximelor vor fi de 20 – 23 de grade. Apoi, temperatura aerului va fi în creştere, până la medii ale valorilor diurne în jurul a 32 de grade în ziua de 27 august. În a doua săptămână, temperatura aerului va marca o scădere treptată, ajungând spre sfârşitul intervalului la medii ale maximelor de 27 – 28 de grade. Temperaturile minime vor fi în scădere de la o medie de 15 grade în prima zi, până în jurul a 10 grade în data de 24 august, apoi va urma o creştere şi, până la sfârşitul intervalului, media valorilor nocturne va fi de 12 – 14 grade. În prima zi a intervalului vor fi averse însemnate cantitativ, iar în a doua zi doar trecător va mai ploua slab. Condiţii pentru ploi slabe, izolate, vor fi şi în a doua jumătate a intervalului, cu probabilitate mai mare în jurul datei de 31 august.

În Moldova, vremea se va răci treptat până în data de 23 august, de la medii ale maximelor de 26 – 27 de grade, până spre valori în jurul a 23 de grade. Ulterior, până în ziua de 26 august, temperatura aerului va fi în creştere, spre medii ale valorilor diurne în jurul a 31 de grade. După această dată, până la sfârşitul intervalului, maximele termice vor fi în scădere uşoară şi treptată până spre medii de 27 – 28 de grade. În ceea ce priveşte evoluţia temperaturilor minime, acestea vor fi în scădere până în data de 24 august, de la medii în jurul a 16 grade, la medii de 11 – 12 grade. Ulterior, va exista o creştere uşoară şi treptată până la medii de 15 – 16 grade, iar la sfârşitul intervalului va fi din nou o scădere spre medii de 13 – 14 grade. În prima zi a intervalului vor fi averse însemnate cantitativ. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată şi în jurul datei de 31 august.

În Dobrogea, în primele două zile ale intervalului, temperaturile maxime vor fi în scădere, de la medii în jurul a 30 de grade, la 24 – 25 de grade. Vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât mediile maximelor vor fi de 28 – 29 de grade. Spre sfârşitul intervalului, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere uşoară, până spre medii ale valorilor diurne de 26 – 27 de grade. De asemenea, minimele termice vor fi în scădere până în data de 23 august, de la medii în jurul a 19 grade, spre 15 – 16 grade, apoi vor creşte din nou, iar media se va situa în jurul valorii de 18 grade. În primele două zile ale intervalului vor fi averse slabe, urmând ca probabilitatea de ploaie să fie din nou în creştere în intervalul 30 august – 2 septembrie.

În Muntenia, la începutul intervalului, vremea se va răci accentuat. În prima zi, media maximelor va fi de 30 – 31 de grade, iar în a doua zi se va situa în jurul a 25 de grade. După acest episod, vremea se va încălzi uşor şi treptat de la o zi la alta, astfel încât, spre mijlocul intervalului, media valorilor diurne va fi în jurul a 32 de grade. În ultimele zile media maximelor va coborî sub 30 de grade. Temperaturile minime vor fi în scădere până în data de 24 august, de la o medie în jurul a 17 grade, la o medie de 12 – 13 grade. Până spre mijlocul intervalului de prognoză, temperaturile minime vor fi din nou în creştere, cu medii de 15 – 16 grade. În primele două zile ale intervalului vor fi averse, izolat însemnate cantitativ. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere şi în jurul datei de 31 august.

În Oltenia, temperatura maximă va fi în scădere în prima zi a intervalului, când media va fi de 25 – 26 de grade, apoi va creşte uşor şi treptat de la o zi la alta până spre mijlocul intervalului, când media valorilor diurne va fi de 33 – 34 de grade. În ultimele zile, temperatura va avea din nou tendinţa de scădere, până spre o medie de 30 de grade. Media temperaturilor minime va fi în jurul a 17 grade la începutul intervalului, apoi temperaturile nocturne vor marca o scădere, iar la mijlocul primei săptămâni, media va fi de 11 – 12 grade. Treptat, minimele vor creşte uşor, spre sfârşitul lunii august media acestora se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar până la sfârşitul intervalului variaţiile vor fi nesemnificative. Local vor fi averse în prima zi a intervalului, iar condiţii de ploaie vor mai fi în intervalul 30 august – 2 septembrie 2017.

La munte, până în data de 23 august, vremea se va răci, iar media maximelor se va situa în jurul valorii de 14 grade. Apoi, temperatura aerului va creşte uşor şi treptat, iar la mijlocul intervalului media valorilor diurne se va situa în jurul a 22 de grade. În cea de-a doua săptămână, temperaturile maxime vor fi în scădere uşoară, până la o medie în jurul a 18 grade. Minimele termice vor fi în scădere până la mijlocul primei săptămâni, de la o medie în jurul a 11 grade, până la valori medii de 5-6 grade. Va urma o creştere spre valori medii de 11 – 12 grade, iar apoi, până la sfârşitul intervalului, o scădere spre minime, în medie, de 8 – 9 grade. În primele două zile vor fi averse, izolat însemnate cantitativ. Condiţii de ploaie vor fi şi în a doua săptămână, cu probabilitate mai mare în intervalul 31 august – 2 septembrie.

SURSE: DIGI24, AGERPRES

Cristiana

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.