Anamaria Vasile

Care este originea cuvântului OK?

În fiecare zi ne regăsim în situația de a pronunța cuvântul Ok, de cele mai multe ori, fără să știm de unde a provenit acesta. Am ajuns în situația de a-i auzi și pe părinții noștri folosind acest cuvânt, sau, de ce nu, până și pe bunici. Ok este un cuvând provenit din limba engleză care denotă aprobarea, acceptarea, înțelegerea. Ok a ajuns să fie folosit frecvent în multe alte limbi și este descris ca cel mai înțeles cuvânt din lume.

În lumea noastră ultra modernă și rapidă, pare imposibil ca cineva să scrie un mesaj sau email fără să abrevieze anumite cuvinte, sau să folosească un acronim în locul unei fraze (lol, brb, csf, ncsf). Se pare că pur și simplu nu mai avem destul timp să scriem cuvintele sau frazele întregi, ca să nu mai pomenim de faptul că, uneori, nici nu le mai rostim până la capăt.

Totuși, pentru cei care cred că acesta este un fenomen modern, avem niște vești… această tradiție inteligentă (sau leneșă) se regăsește de acum sute de ani, dacă nu de mai mult timp. Ok este unul dintre cele mai omniprezente cuvinte din limba engleză (și are chiar și un semn universal), dar are origini încurcate. Așadar, care este povestea reală?

Totul a început în biroul lui Charles Gordon Greene, la ziarul Boston Morning Post, în anul 1839 și, printre folclorul scriiturilor existeau deja câteva abrevieri. Acest trend a produs mulți termeni fără de succes, cum ar fi OW (o prescurtare de oll wright – totul bine – ) care nu au rămas în picioare.

Ok a apărut prima dată ca o abreviere a cuvintelor Oll Korrect, scris în acest fel ca o satiră legată de gramatică. O altă versiune susține că abrevierea vine de la cuvintele Orl korrekt, o altă glumă legată de scrierea incorectă a expresiei all correct (eng, totul corect), expresie folosită des în Statele Unite ale Americii în decada anilor 1830. Cea mai veche referință scrisă rezultă din folosirea unui slogan de către Partidul Democrat din timpul alegerilor prezidențiale din anii 1840. Candidatul acestui partid, președintele Martin Van Buren a fost poreclit Old Kinderhook (după locul lui de naștere din New York), iar suporterii săi au format clubul OK. Acest lucru a ajutat, fără îndoială, la recunoașterea termenului (deși nu l-a ajutat pe președintele Van Buren să fie reales).

Acestea nu sunt singurele posibilități. Deși originile cuvântului nu au fost dezvăluite decât în anii 60, atunci când etimologul Allen Read a făcut săpături – prin sugestii care susțineau că acest cuvânt vine din Europa, o poreclă a biscuiților în timpul Războiului Civil, sau o abreviere a termenului folosit pentru telegraf Open Key.

O altă posibilă variantă provine din timpul Primului Război Mondial, atunci când soldații ofereau rapoarte legate de numărul morților, iar atunci când totul era în regulă, foloseau expresia Ok (zero killed).

Orice explicație ai vrea să crezi, este de ajuns să spunem că este imposibil să îi facem pe toți să se pună de acord asupra istoriei. Tocmai de aceea, etimologia (studiul originei cuvintelor) este o zonă atât de interesantă… pentru anumite persoane. Toate semnele duc la ziarul Boston Morning Post și la Martin van Buren, pentru că acestea pot fi verificate, dar, cine știe?