Cine e ultima persoana care a vazut-o in viata pe Stela Popescu? „Facea pasii mici, mergea incet si avea o paloare a fetei!”

Administratora cladirii in care locuia Stela Popescu a fost ultima persoana care a vazut-o pe actriţa inainte sa moara. Femeia povesteşte cu tristeţe care era starea acesteia atunci cand s-a intors de la evenimentul unde ţinuse un discurs halucinant şi incoerent.

„Ieri in jurul orei 2 fara un sfert, dansa a venit cu taxiul acasa, a deschis usa, ne-am salutat si am observat ca ii era greu sa iasa din taxi. Am zis sa o ajut, era si cu doua pachete. Dansa nu accepta ajutor, dar ca niciodata ea m-a luat de mana si mi-a zis sa o ajut. Facea pasii mici, mergea incet si avea o paloare a fetei.

M-a pus pe ganduri. Nu stiam daca e vorba de o raceala, oboseala. Am intrebat-o cum se simte, mi-a zis ca se simte bine, dar e cam obosita. A mers singura pana in casa, a mers foarte incet spre alee. Nu stiu daca a ajuns pana inauntru, nu am vrut sa o urmaresc, mi-a fost jena.”, a spus femeia, conform Libertatea.

Stela Popescu A MURIT! Ce s-a descoperit PE MASA artistei și ce urma să facă înainte de a înceta din viață

Stela Popescu a murit! Fostul ei soț a dezvăluit circumsanțele în care regretata actriță ar fi încetat din viață.

Stela Popescu se pregătea să iasă din casă, în momentul în care a alunecat pe gresie și s-a lovit la cap. O lovitură care i-a fost fatală, cel puțin din primele informații care au ieșit la iveală.

Sunt declarațiile făcute de primul ei soț, Dan Puican. Acesta a precizat, potrivit Observator.tv, că Stela Popescu urma să meargă la cumpărături. Pe masă s-ar fi găsit cheile și câțiva bani care trebuia să-i ia pentru a merge unde avea treabă.

Joi, toată România primea cumplita veste că îndrăgita Stela Popescu a plecat într-o lume mai bună. Șocul este cu atât mai mare cu cât nimeni, nici măcar apropiații nu se așteptau să se ajungă aici. Totuși, cei care au intrat în contact cu ea în ultima săptămână au remarcat ceva schimbări. Monica Anghel a văzut schimbarea Stelei Popescu.

Invitată la Gala Femeilor de Succes 2017, regretata Stela Popescu a lăsat să se vadă că nu este deloc în apele ei și că vârsta își spune cuvântul. „Din păcate, am remarcat ceea ce a remarcat toată lumea prezentă acolo. Era foarte foarte nervoasă, agitată, așa cum nu am văzut-o niciodată. Nici eu, nici cei prezenți acolo”, ne-a povestit Monica Anghel.

Pe parcursul decernării premiilor, artista Monica Anghel a stat la aceeași masă cu doamna teatrului românesc. Nu era prima dată când statea alături de Stela Popescu, dar era prima dată când o vedea atât de confuză, de agitată. Chiar dacă pe parcursul Galei dădea semne de oboseală, iar starea ei de spirit nu era cea cu care se obișnuise lumea, nimeni nu a luat în calcul sau nu a vrut să ia, faptul că Stela Popescu poate avea o problemă gravă de sănătate.

Declarația premonitorie a Stelei Popescu, la ultima apariție în public. Cadoul i-a căzut din mână, iar discursul incoerent. „O să mă chemați, dar eu nu o să mai vin”

Declarația halucinantă a Stelei Popescu, la ultima apariție în public. Actrița a fost prezentă în urmă cu două zile, la Gala Femeilor de Succes 2017, iar starea ei nu era una tocmai bună.

Stela Popescu a ținut un discurs cel puțin ciudat pe scenă, lăsându-i pe cei prezenți mască. La un moment dat, acesteia i-a căzut premiul din mână, însă nici măcar nu a realizat acest lucru. Mai mult, le-a cerut celor din jur să nu o mai cheme, pentru că ea nu o să mai poată veni.

Stela Popescu a murit la 81 de ani

Înainte de a coborî de pe scenă, aceasta a făcut o declarație incredibilă. : ”Nu mai vin la voi. Voi o să mă mai chemați, dar nu mai vin la voi”, a spus ea potrivit Antena Stars. Întreaga filmare poate fi vizionată aici.

Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani. Actrița a fost găsită prăbușită în holul casei de către fiica sa. Există suspiciunea că a căzut și s-a lovit cu capul de podea. „În jurul orei 15:32 s-a făcut un apel la SMURD. un echipaj s-a deplasat acasă la Stela Popescu. Aceasta a fost găsită decedată. Decesul survenise de mai multe ore”, a declarat Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al SMURD București.

Oana Pellea, despre ultima apariție publică a Stelei Popescu: „Mi se pare incredibil că nimeni nu a înţeles că începuse să moară în faţa lor”

Actrița Oana Pellea s-a declarat siderată de faptul că nicio persoană din public, de la ultima apariție a Stelei Popescu, cu doar două zile înainte să moară, nu a remarcat faptul că actrița dădea semnele unui accident vascular.

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, Oana Pellea face referire la apariția Stelei Popescu la o gală în cadrul căreia a urcat pe scenă pentru a ridica premiul pentru întreaga carieră. La un moment dat, artista a scăpat premiul din mână, dar nu și-a dat seama, a ținut un discurs incoerent și avea o expresie a feței nefirească.

„Stela Popescu a trăit o viaţă pe scenă. A început să moară tot pe scenă în faţa publicului. Publicul nu a înţeles ca Stela murea, puţin câte puţin, în faţa lui. Publicul a aplaudat…Nimeni din public nu a chemat salvarea. Nu a dus-o nimeni la spital, chiar dacă era mai mult decât evident că are nevoie de ajutor. Nimeni. Nici din public …nici dintre organizatori. Stela s-a retras, s-a dus acasă şi a murit. Nu judec pe nimeni. Mi se pare doar incredibil că nimeni din sală nu a înţeles că începuse să moară acolo, în faţa lor…Doamne, cât de nepăsători, indiferenţi şi grăbiţi trecem unii pe lângă alţii“, scrie actrița Oana Pellea.

Oana Pellea i-a adus un omagiu emoționant Stelei Popescu, pe care o numește „o minunată actriță. Un om de mare valoare, cu o putere de muncă excepțională, un talent nativ extraordinar dublat de o disciplină exemplară.”

Actrita Stela Popescu a fost gasita moarta, joi, in locuinta sa. Stela Popescu ar fi implinit, luna viitoare, 82 de ani. Marea actriță a decedat în urma unui stop cardio-respirator.

Conform Adevărul, se pare că actriţa a murit în urma unui stop cardiorespirator, iar medicii ajunşi la faţa locului n-au putut efectua manevre de resuscitare, întrucât ea era moartă de câteva ore.

„Un echipaj de-al nostru a fost la domiciliul dumneaei, în jurul orei 15.50 şi a găsit-o fără semne vitale“, a declarat doctorul Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti. „În momentul în care am ajuns la locaţie, era decedată de mai multe ore”, a completat medicul urgentist.

Stela Popescu ar fi murit în urma unui stop cardiorespirator, iar un echipaj de poliţie fiind trimis la faţa locului. „Momentan nu avem un dosar de moarte suspectă, se va face o evaluare la faţa locului şi vom vedea dacă este nevoie de autopsie sau nu”, au afirmată sursele citate.

Era mereu cu zâmbetul cu buze, însă puţini ştiau că suferă de o boală. Actriţa a dezvăluit într-o carte de bucare pe care a scris-o că suferă de diabet. „Apropo de dulce. Cum naiba oi fi având eu diabet, când n-am abuzat niciodată de dulce? Cică nu numai de la prajiturele se declanşează «măgarul ».

Cutremurator! Primele imagini de la casa Stelei Popescu! Masina de la INML a ajuns!

Cauza morții Stelei Popescu. Ce a pățit actrița
Alexandru Arşinel, distrus de durere după decesul Stelei Popescu

Ultima apariţie a Stelei Popescu! Nimic nu prevestea tragedia! Cum arăta actriţa

Daca-i vorba de grasimi, apoi ele sunt sigur vinovate, caci peste o felie de paine neagra unsa cu untura (de gasca, rata, porc) si presarata cu sare si putina boia pe deasupra nu trece nimic”, scrie Stela Popescu, în cartea ei de bucate.

Boala de care suferea Stela Popescu. Ce spun apropiaţii

Prietenii şi colegii actriţei s-au arătat şocaţi de dispariţia ei. Puţini ştiau de boala de care suferea Stela Popescu. Alexandru Arşinel a izbucnit în plâns la aflarea veştii cum că Stela Popescu a încetat din viaţă. „Acum mă duc la ea acasă. Nu ştiu ce se întâmplă. Vai de mine!”, a a spus Alexandru Arşinel, plângând în hohote.

Şi Adrian Enache a fost şocat la auzul anunţului. „Încă nu pot să cred. Nu cred încă. Nu pot să-mi dau seama. Corpul mă doare. Încă nu pot să cred că nu mai este Stela. Nu cred. Am văzut-o acum câteva zile şi o dădeam exemplu în concertele mele. Mereu ziceam: să dea Dumnezeu să arătaţi ca Stela Popescu şi să aveţi viaţa ei, vitalitatea ei. Nu pot să cred că nu mai e Steluţa, nu pot să cred. Îmi cer scuze… Chiar zilele viitoare trebuia să filmăm nişte spoturi” a spus Adrian Enache, la România TV.

Marea actriță Stela Popescu a încetat din viață la vârsta de 81 de ani. Artista a fost găsită moartă în curtea casei în care locuia în Capitală.

„În jurul orei 15:32 s-a făcut un apel la SMURD. un echipaj s-a deplasat acasă la Stela Popescu. Aceasta a fost găsită decedată în curtea casei. decesul survenise de mai multe ore”, a declarat Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al SMURD București.

Fiica vedetei nu mai vorbise cu aceasta de două zile.

Stela Popescu a fost una dintre cele mai mari actrițe de comedie din țara noastră.

A fost actriță de teatru, film și televiziune. A făcut cupluri celebre pe scenă cu Ștefan Băniucă Junior și Alexandru Arșinel.

Stela Popescu s-a născut într-o familie de învățători modești, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci dușman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Brașov.

În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru.

La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în preznt. În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puțin timp după divorțul de Dan Puican.

Stela Popescu s-a nascut intr-o familie de invatatori modesti, iar prima amintire pe care o are bine intiparita in memorie este invadarea Basarabiei de catre armata rusa. Atunci, in 1940, tatal ei considerat intelectual, deci dusman de clasa, este deportat in Siberia, iar mama se refugiaza, impreuna cu fiica in Romania, la Brasov.

In 1953, sustine examenul de admitere la facultate si este repartizata la Facultatea de Limba Rusa „Maxim Gorki“, la care renunta dupa un an si jumatate cand intra in echipa Teatrului Ministerului de Interne. In 1956 este admisa la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, iar in paralel continua sa sustina spectacole de teatru.

La sfarsitul facultatii, este repartizata la Teatrul din Brasov, acolo unde ajunge sa sustina 400 de spectacole pe an. Din 1963 pana in 1969 joaca la Teatrul de Revista “Constantin Tanase”. In 1969, Stela paraseste Revista si se angajeaza la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedica sa continue colaborarea cu Radiodifuziunea Romana (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 pana in prezent. In paralel, sustine si o colaborare cu Revista Romaneasca, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea sa se casatoreasca in 1969, la putin timp dupa divortul de Dan Puican.

Actrita Stela Popescu, în vârstă de 81 de ani, a fost găsită moartă în locuința ei.

Stela Popescu a murit. Marea actriță a încetat din viață la vârsta de 81 de ani.

Stela Popescu a murit Stela Popescu s-a născut într-o familie de învățători modești, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci dușman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Brașov. În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne.

Stela Popescu a murit În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru. La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent.

Stela Popescu a murit În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puțin timp după divorțul de Dan Puican. Totodată, joacă în celebra serie de spectacole „Boema” de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare. Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema. La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde lucrează și în prezent. Pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” și pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu strălucește în piese precum „Omul care a văzut moartea”, „Mama Boema”, „Boema, slăbiciunea mea” etc. A jucat 18 ani în „Preșul”, 12 ani în „Pețitoarea” și 10 ani în „Plicul”. A avut șansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.

Stela Popescu a murit Între anii 1971 și 1979 face cuplul, pe scenă și la televiziune, cu Ștefan Bănică. Cât despre longevivul cuplu umoristic Stela – Alexandru Arșinel, care a început în 1979, acesta a fost garanția umorului de calitate și în prezent, dar și în trecut, când textele scenetelor erau semnate Mihai Maximilian.

Stela Popescu a murit În 1958, debutează în cinematografie în pelicula „Alo? Ați greșit numărul”. A jucat în peste 25 de filme precum Nea Mărin miliardar (1979), „Pe malul stîng al Dunării albastre” (1983), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988), etc.

Stela Popescu a murit Stela Popescu a făcut o carieră și în televiziune. A jucat în televiziune de la înființare până în prezent, în piese de teatru și emisiuni de divertisment, reușind să transmită ceva din spiritul satiric și contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piață DVD-urile „O stea printre stele” (2006) și „Stela și Arșinel” (2005) care reunesc o parte dintre aparițile televizate ale Stelei Popescu.

Stela Popescu a murit Începând jumătatea anilor ’90, Stela Popescu a fost moderatoarea unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVR, Realitatea și Național TV

Stela Popescu a murit Joacă în serialul TV „Cuscrele” (2005-2006) precum și în telenovelele „Râzboiul sexelor” (2007-2008), „Regina” (2008-2009) și „Aniela” (2009-2010) în rolul Coanei Chiva. În 2011 revine cu o participare specială în telenovela Iubire și Onoare.

Celebra şi iubita artistă Stela Popescu s-a stins din viaţă! Stela Popescu (n. 21 decembrie 1935, s. Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia) este prezentă în inimile spectatorilor şi telespectatorilor prin zecile de cuplete şi spectacole, realizate alături de Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel.

Stela Popescu este una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe de la noi. Chiar dacă are deja 81 de ani, celebra actriță nu și-a pierdut simțul umorului și a vorbit cu sinceritate despre lucrurile intime din viața ei, în cadrul unui interviu.

Chiar dacă a împlinit deja frumoasă vârsta de 81 de ani, actrița nu s-a jenat deloc să vorbească deschis despre sex, despre copii, ba mai mult decât atât, ea a recunoscut și faptul că a înșelat.

„E greu să te îndrăgostești de bărbații cu care joci, pentru că le vezi și părțile rele. Eu nu m-am apropiat de vreun bărbat decât dacă îmi plăcea foarte tare. Altfel nu, în cinci minute îi deveneam prietenă. (…) Când am divorțat, pur și simplu am fugit de acasă. Fostul meu bărbat era foarte bun, dar nu era chimie aceea. Am fost căsătoriți timp de 8 ani. Eu nu mi-am dorit copii. Nu știu de ce nu mi-am dorit, pentru că îmi plac copiii, dar am avut mereu teamă de durere și acum am teamă de durere, frică de durere. Când eram mică am avut o operație îngrozitoare, pentru că m-a mușcat de cap un păianjăn veninos, când aveam cinci ani şi am fost operată pe viu. De atunci am rămas cu frica de durere.

Dacă bărbatul își dorește copii, îi vei face copii. Eu am avut noroc că nici Puiu al meu nu a vrut copii. El mi-a zis, dacă vrei să faci, poți să faci, dar să știi că eu nu vreau. Aaa, zic „te-a auzit Dumnezeu!” Acum am strănepot şi este fantastică senzaţia.

Eu nu m-am apropiat de un bărbat decât dacă îmi plăcea foarte tare. Am fost un băieţoi în tinereţe. Îmi spuneau că atunci când îmi face unul curte imediat devin amică. Nu am avut întâmplări foarte multe. Eu sunt pătimaşă.

Sexul este foarte important, dar trebuie tratat cu seriozitate. Sexul este vital. E absolut vital. Poate că există şi o potrivire sau nepotrivire naturală. Dar cred că depinde de cei doi să păstreze ardoarea relației. Sunt oameni care nu s-au înşelat toată viaţa. Nu ştiu dacă am fost înşelată, dar eu am înşelat, dar cu mare grijă. Există situații în viață când nu mai poți să-ți stăpânești pornirile, când nu te mai poţi stăpâni. Este o stare absolut înnebunitoare. Asta nu se întâmplă des, ci foarte rar. M-am simţit vinovată apoi. Şi acum mă mai gândesc. Am crezut că nu pot să mă mai pun pe picioare o vreme după moartea lui Puiu,” a spus Stela Popescu, la emisiunea „Xtra Night Show”, de la Antena 1.

„Simplitatea și adevărul, dacă te comporți ca un om normal, atunci vei fi frumos. (…) Eu nu mă dau cu cremă pe față, nu îmi place așa, mi se pare scârbos. Mă duc la coafor în schimb, dar acasă moațe în cap nu mi-am pus față de bărbatul meu. Nu îmi place mie să mă vadă așa,” a mai dezvăluit celebra actriță.

Stela Popescu a trăit o poveste de dragoste ca în filme, alături de Puiu Maximilian. Actrița a suferit enorm de mult după ce și-a pierdut soțul.

Stela Popescu a ținut mereu pasul cu vremurile
Actrița are o vastă carieră și în televiziune. Stela Popescu a cochetat cu televiziunea de la înființare până în prezent, a continuat să joace în piese de teatru și emisiuni de divertisment, iar vârsta înaintată nu a fost un impediment pentru ea. A reușit să transmită ceva din spiritul satiric și contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. Televiziunea publică TVR a scos pe piață DVD-urile „O stea printre stele” (2006) și „Stela și Arșinel” (2005) care reunesc o parte dintre aparițile televizate ale Stelei Popescu.

Prietenii şi colegii actriţei s-au arătat şocaţi de dispariţia ei. Puţini ştiau de boala de care suferea Stela Popescu. Alexandru Arşinel a izbucnit în plâns la aflarea veştii cum că Stela Popescu a încetat din viaţă. „Acum mă duc la ea acasă. Nu ştiu ce se întâmplă. Vai de mine!”, a a spus Alexandru Arşinel, plângând în hohote.

Şi Adrian Enache a fost şocat la auzul anunţului. „Încă nu pot să cred. Nu cred încă. Nu pot să-mi dau seama. Corpul mă doare. Încă nu pot să cred că nu mai este Stela. Nu cred. Am văzut-o acum câteva zile şi o dădeam exemplu în concertele mele. Mereu ziceam: să dea Dumnezeu să arătaţi ca Stela Popescu şi să aveţi viaţa ei, vitalitatea ei. Nu pot să cred că nu mai e Steluţa, nu pot să cred. Îmi cer scuze… Chiar zilele viitoare trebuia să filmăm nişte spoturi” a spus Adrian Enache, la România TV.

Şi marele actor Florin Piesic a fost tulburat de dispariţia Stelei Popescu. „Sunt uluit sunt terminat, acum am aflat, de 10 minute, şi nu-mi vine să cred. Acum câteva zile povesteam de una şi de alta şi uitaţi că am aflat această veste şi sunt uluit. Sunt distrus, era persoana care-mi era aproape cea mai dragă din toate artistele.

Nu cred, nu-mi vine să cred că Stela a plecat dintre noi, sunt terminat. Nici nu pot să plâng. Atât de tare am iubit-o cum nu pot să vă spun, nu am auzit-o vorbind un cuvânt rău, nu am văzut-o tristă, abătută sau decepţionată. Nu-mi vine să cred, pentru mine Stela Popescu nu a murit şi nu va muri niciodată”, a spus Florin Piersic, la Antena 3.

Stela Popescu s-a născut pe 21 decembrie 1935 în Orhei. A realizat cupluri celebre alături de Ştefan Bănică şi Alexandru Arşinel. S-a născut într-o familie de învăţători modeşti, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. În 1940, tatăl ei fiind considerat intelectual, deci un duşman de clasă pentru comunişti, a fost deportat în Siberia. Mama Stelei Popescu s-a refugiat împreună cu fiica ei în România, la Braşov.

Cristiana

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.

%d blogeri au apreciat: