Anamaria Vasile

Cum a reusit doamna Catinca, la 80 de ani, sa pacaleasca doi escroci cu experienta: Au sunat-o noaptea si i-au cerut toti banii din casa. I-au zis ca baiatul ei a facut un accident. Ce a facut batrana e genial! Bravo ei! Asa meritau!

Au sunat-o noaptea si i-au cerut toti banii din casa. I-au zis ca baiatul ei a facut un accident. Ce a facut batrana e genial!

Bravo ei! Asa meritau!

O bătrână din județul Neamț a ajutat la arestarea a doi escroci care au vrut să o păcălească prin metoda „accidentul”.

Era aproape miezul nopții când Catinca Ghimpu, o bunică de 80 de ani a primit un telefon. Era un bărbat care a spus că e fiul ei și că a provocat un accident de mașină.

El i-a cerut toți banii din casă pentru a plăti tratamentul victimelor.

Bătrâna, al cărei fiu locuiește la Iași, s-a speriat și a promis că va da banii pe care îi avea economisiți.

Însă după ce a apucat să-și revină din șoc a sunat-o pe fiica ei, iar aceasta a anunțat poliția. La cererea polițiștilor, bătrâna a răspuns la următoarele apeluri ale escrocilor și a ajutat astfel la reținerea a două persoane, un bărbat și o femeie.

Ei au fost prinși în flagrant când s-au dat drept avocați și au spus că aveau să-l scape de probleme pe fiul femeii.

Vecinii bătrânei sunt convinși că escrocii au avut informații despre familia ei de la cineva din sat care le-ar vrea răul.

Despre bătrâni în general

Orice s-ar spune, bătrâneţea este urâtă. Social vorbind,fiecare persoană ajunsă în prag de pensionare începe să se gândească, fără săvrea, dar inevitabil, la izolare, la singurătate, la perspectiva sfârşitului,ochii încep să curgă, frigul şi căldura excesivă sunt tot mai greu de suportat,slăbiciunile organismului par mai evidente în faţa diverşilor factori externişi interni, nu mai există motivaţii, perspective, bucurii mai mult sau maipuţin mărunte, deci totul se îndreaptă spre un final mai apropiat sau maiîndepărtat.

Evident, toate acestea se pot manifesta mai repede sau mai lentdoar dacă, doamne fereşte, persoana în vârstă nu a început, mai devreme sau maitârziu, să lupte deja cu bolile cronice şi foarte cronice.

Dacă peste toateastea, oamenilor despre care vorbim li se iau bucuria şi pasiunea dincercetare, creaţie, inteligenţă şi cunoştere profundă, elemente de care s-au bucurat (şi le-au căutat) în toată cariera lor profesională, atunci coasaneruginită a morţii nu mai are nici un obstacol ca să-şi facă treaba bine mersi.Când scriu aceste rânduri mă gândesc la o categorie distinctă din viaţa noastrăsocială.

Este vorba despre profesorii universitari, despre „intelingheţia” unuipopor sau, dacă vreţi într-o formulare din limbajul paşoptiştilor, despre cei„care au avut harul să lumineze minţile rătăcite şi naive ale vulgului”.

Normal,nu mă gândesc la toţi. Mai exact, nu la cei care au plagiat după inteligenţaaltora, nu la cei care i-au „lucrat” pe colegii lor în încercarea de a sabota munca şi viaţa lor intimă, cu scopul vădit de a se ridica ei nemeritat pestecadavrele pe care deja le-au îngropat fără părere de rău.

Nu mă gândesc la ceicare au scuipat peste verticalitatea ştiinţifică şi instituţia universitară,îmbrăţişând politicianismul mediocru şi corupt, din toate timpurile româneştide alaltăieri, de ieri şi de azi.

Mă gândesc la adevăraţii dascăli universitari,de la care am învăţat, şi eu, şi tu, şi el, şi ea, şi voi, lucruri bune şirele, simple şi complexe, inteligente şi profunde, ştiinţifice şi culturale,naţionale şi universale. Pe aceştia, cel puţin eu, nu-i pot uita până la moarte.