Doi tineri proaspăt căsătoriți au aflat că sunt născuți în aceeași zi. Nimic nu i-a pregătit pentru surpriza care urma să iasă la iveală

Se spune că dragostea vine atunci când nu te aștepți și în cele mai neașteaptate locuri și moduri și așa s-a întâmplat și cu un cuplu care a avut parte de o adevărată surpriză în legătură cu identitatea lor.

Jessica Gomes l-a întâlnit pe Aaron Bairos în 2007. La acel moment, cei doi, originari din Taunton Massauchusetts, erau elevi la două licee rivale. Însă a fost dragoste la prima vedere pentru cei doi, care au început o frumoasă poveste de dragoste imediat.

Jessica și Aaron și-au dat seama curând că au un lucru în comun destul de neobișnuit: cei doi s-au născut în aceeași zi, pe 28 aprilie 1990.

Atunci când a aflat acest lucru, Jessicăi nu i-a venit să creadă și chiar s-a gândit că iubitul său face o glumă pe seama ei pentru a impresiona. Însă, în curând, tânăra a aflat adevărul, în timp ce lua lecții de conducere împreună cu iubitul său și a aflat că Aaron nu a mințit-o deloc.

Mai mult decât atât, după 9 ani de relație, Jessica și Aaron s-au căsătorit, iar alături le-au fost familia și prietenii care le-au mai oferit o surpriză pe care o vor ține minte toată viața.

Bunica tinerei a scos la iveală un alt amănunt inedit. Aceasta a descoperit un ziar vechi din ziua în care Jessica și Aaron s-au născut și care menționa, printre altele, și nașterea celor doi pe 28 aprilie 1990.

Mai mult decât atât, nu ar trebui să surprindă pe nimeni dacă cei doi ar afla că au fost colegi la maternitate, în primele zile, mai ales că doar ei s-au născut în aceeași zi.

O poveste asemanatoare:

A nascut o fetita frumoasa, sanatoasa si rara. <3 Se intampla o data la 48 de milioane de nasteri

Nașterea micuței Lucy Marie Perkins a uimit pe toată lumea, inclusiv pe medicii care au asistat-o pe mama ei. Cazul este atât de rar încât se întâlnește o dată la 48 de milioane de nașteri.

Părinții fetiței sunt ei înșiși un caz special, sunt născuți amândoi în același an și în aceeași zi, pe 16 august 1986, la numai 50 de minute diferență. Când s-au cunoscut au fost surprinși de coincidență, au descoperit că au foarte multe lucruri în comun și s-au îndrăgostit nebunește.

Anul trecut, cei doi s-au căsătorit și, în ciuda faptului că plănuiseră să mai aștepte până când vor deveni părinți, Caitlin a rămas însărcinată. Nu se considerau pregătiți pentru un copil, însă teama că nu ar mai putea avea copii pe viitor, i-a determinat să păstreze sarcina.

Potrivit calculelor medicilor, micuța trebuia să se nască abia săptămâna viitoare, însă, în mod cu totul surprinzător, ea a vrut să vină pe lume mai devreme, chiar în ziua de 16 august, zi în care părinții ei au împlinit 30 de ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*