Anamaria Vasile

Fiul ei a murit in misiune. Dupa inmormantare, ea a trimis un mesaj pe telefonul lui. La scurt timp, a primit un SMS inapoi

A continuat sa-i trimita mesaje fiului ei mort. Intr-o seara, a primit un raspuns care i-a schimbat viata

In mod uimitor, mesajul pe care femeia l-a trimis fiului ei decedat a ajuns tot la un politist. Raspunsul uman si plin de compasiune al acestuia i-a oferit femeii putina consolare.

Copleșită de durerea provocată de pierderea fiului ei, care era polițist și care a murit în timpul unei misiuni, o femeie din SUA a continuat să trimită mesaje pe numărul de telefon al tânărului și a fost uimită de răspunsul primit.


În mod uimitor, mesajul pe care femeia l-a trimis fiului ei decedat a ajuns tot la un polițist. Răspunsul uman și plin de compasiune al acestuia i-a oferit femeii puțină consolare, scrie realitatea.net.

”Într-o noapte, i-am trimis un mesaj fiului meu în care îi spuneam că îl iubesc, că îmi este dor de el și că vreau să vină să mă vadă”, povesteste Carol Adler. La scurt timp, ceva neașteptat s-a întâmplat: a primit un răspuns.

”Nu cred ca mesajele tale ajung la cine crezi tu ca ar trebui sa ajunga”, scria in SMS-ul primit de femeie.

Se pare ca numarul tanarului ii fusese distribuit tot unui politist, sergentul Kell Husley. Dupa ce a aflat povestea femeii si a fiului ei decedat in misiune, o legatura speciala de prietenie s-a format intre cei doi.

Indurerata mama spune ca relatia de prietenie cu sergentul Husley este o sursa de putere intr-un moment atat de tragic al vietii ei.

Povești de pe front. 100 de euro ca să întâlneşti moartea în fiecare zi

Clima insuportabilă, praful pe care-l simţi intens când respiri, apoi teama de moarte, care pluteşte la tot pasul în atmosfera de front, sunt primele probleme pe care le întâlneşte fiecare soldat în Afganistan. Frica de scorpioni sau de şerpii veninoşi pare o copilărie. De aceştia te poţi feri – „scuturi bocancii de şerpi sau de păianjeni imenşi şi îi faci mascote”, poves­teşte maiorul Sebastian Cucoş, fost şef al deta­şamentului de jandarmi care s-a întors din Afganistan la sfârşitul lunii noiembrie. Dar merită 100 de euro fiecare zi în care vezi moartea cu ochii? Legende şi poveşti de front „În taberele militare din Afganistan, poveştile triste devin lecţii pentru ceilalţi”, explică maiorul Cucoş. Toţi soldaţii le rumegă şi stau cu urechile ciulite la fiecare caz cu sfârşit tragic sau cu pericole. „Oricine poate învăţa din aceste drame, pentru că teoria de front e puţină. Am aflat de povestea a doi camarazi care, în timpul unei misiuni în care se trăgea, unul dintre ei l-a bătut pe umăr pe celălalt şi i-a spus că se mută în alt loc.


Cel care a rămas a fost împuşcat, iar camaradul rămas în viaţă aproape că a cedat psihic, îl are pe conştiinţă”, mai spune maiorul. Genul acesta de poveşti, deşi îi afectează prea mult de fiecare dată, sunt de mare interes pentru orice soldat. „O altă teamă este să dormi în patul de sus. O bulgăroaică a fost tăiată pe jumătate în urma unei explozii, iar într-o altă femeie soldat a intrat o rachetă”, continuă maiorul seria relatărilor de război. Deşi are multe de povestit, maiorul Cucoş, şeful Serviciului de Ordine publică din Jandarmieria Română, pare că îşi măsoară cuvintele, lăsând loc unei modestii care îi caracterizează doar pe oamenii cu adevărat mari. El are 36 de ani. „Maiorul e modest, e simplu, e un foarte bun comandant”, confirmă cei care-l cunosc.

Tot din modestie a omis să spună că a fost medaliat de doi preşedinţi ai României şi a participat la patru misiuni inter­naţionale, printre care şi Kosovo, unde a fost rănit la piciorul drept, în care mai are o tijă. Prima problemă – gradele, apoi teama de moarte Maiorul Cucoş a mers într-o zonă pustiită de războaie înaintea celor 66 de colegi care au fost selectaţi pentru această misiune. „Eu şi un alt camarad, maiorul Marian Brâncoveanu, am fost lăsaţi pe aeroportul din Kabul.

Aveam doar câte un rucsac în spate şi nu ştiam încotro să o apucăm, pentru că deplasările se făceau numai în convoi, existând permanent riscul de moarte. Am dat câteva telefoane, am mers mai întâi în tabăra soldaţilor români ai Ministerului Apărării Na­ţionale şi ei ne-au ajutat. Ne-au ţinut câteva zile, apoi am luat-o pe cont propriu, am făcut tabăra noastră cu nişte corturi, apoi containere”, îşi aminteşte comandantul. Prima problemă, spune el, a fost clima: „E dificil de respirat la 38-40 de grade, o altitudine de 1.850 de metri, unde sunt furtuni de nisip şi unde permanent se aşterne un praf fin peste tot. Dacă te bătea cineva pe umăr, sărea praful. Un coleg iordanian a murit în a doua zi de misiune. S-a antrenat mai mult şi apoi a murit”.

A fost greu şi cu apa. Duşurile erau extrem de scurte, din solidaritate. „Exista un sistem de asigurare cu apă potabilă, dar era praf tot timpul şi simţeai permanent nevoia să te speli. Nu foloseam prea multă apă din altruism. Ne udam puţin, apoi ne săpuneam bine şi ne clăteam pentru că şi alţii aveau nevoie de apă”, mai spune el. Cu ochii măriţi la detalii Un pas greşit, un detaliu neluat în seamă te pot costa viaţa. Trebuie să fii tot timpul cu ochii în patru, într-o permanentă stare de alertă. O motocicletă sau o maşină prea lăsată pe spate ar putea avea în ea o încărcătură explozivă. O persoană mai agitată poate însemna pericol, sfârşitul vieţii pentru tine şi pentru camarazii tăi. Tocmai de aceea, pentru maiorul Sebastian Cucoş, prima ieşire în oraş după întoarcerea în România a fost dificilă: „Am mers cu soţia şi fetiţa mea de 10 ani în mall şi mi s-a părut prea solicitant. Erau prea multe detalii pentru mine şi am spus «hai acasă!». Nici acum nu ştiu dacă mi-am revenit. Cred că m-am schimbat şi am alte priorităţi, văd altfel lucrurile”. Tensiunea permanentă pe care a simţit-o zi de zi, timp de opt luni, se resimte: „Sunt în concediu, încerc să îmi revin, dar simt nevoia să îmi umplu timpul cu ceva. Merg la serviciu, caut permanent ceva de făcut. Acolo, în Afganistan, 12 ore pe zi îmi erau ocupate. M

ai întâi cursuri de la ora 07.00, şase ore, apoi pregătire în bază până la 20.00”. „În taberele militare din Afganistan, poveştile triste devin lecţii pentru ceilalţi… Fiecare are ce învăţa, pentru că teoria de front e puţină.“Sebastian Cucoş, fost şef al contingentului de jandarmi din AfganistanELEVI PERICULOŞI Profesori pentru poliţiştii afgani Misiunea celor 66 de jandarmi români în Afganistan a fost de a instrui, pe o perioadă de şase luni, poliţiştii şi viitorii poliţişti afgani. Ai noştri i-au învăţat pe aceştia cum să prevină ori să aplaneze conflictele, cum să-şi folosească armamentul şi să acţioneze rapid ca să restabilească ordinea publică, să potolească mulţimi. „A fost dificil pentru că 80% din populaţie nu ştie să scrie, iar asta a fost una dintre problemele mari ale misiunii noastre.

Este adevărat că există pericole, atacuri indirecte asupra bazelor noastre, maşini capcană – a fost o maşină plină cu explozibil în baza de lângă noi. Eşti ca şoarecele în cuşcă! A fost riscant să-i şcolim pe afgani şi pentru că unii puteau fi infiltraţi. Am avut un caz în care unui poliţist afgan i-a fost răpit copilul şi nu a spus pentru că primise ameninţări. Nu a spus nimic, dar comportamentul l-a trădat şi atunci au intervenit forţele speciale. Din fericire, s-a terminat cu bine. Copilul a fost eliberat”, îşi aminteşte jandarmul Cucoş.

MAI PUŢIN NOROCOŞI Alţi români au plătit cu viaţa România a pierdut, în Afganistan, 17 soldaţi, iar peste 55 de militari au fost răniţi. Solda lunară a unui luptător este de 3.000 de euro. Detaşamentul condus de maiorul Sebastian Cucoş a fost primul din Jandarmeria România care a participat la misiunea de instruire NATO Training Mission-Afganistan (NTMA). Jandarmii au mai participat la misiuni sub egida ONU, în Kosovo, şi sub egida UE, în Kosovo şi Georgia. Misiunea a fost de şase luni, iar maiorul Cucoş a stat opt luni, el fiind cel care a pus bazele taberei din Afganistan. Jandarmii au fost împărţiţi în trei centre de pregătire a Poliţiei din sudul Afganistanului, respectiv Spin Boldak, Wardak şi Costall. Cei care au participat la misiune au trecut teste psihologice de specialitate, verificări medicale şi probe de limba engleză.

ÎMPREUNĂ CU FIICA. Sebastian Cucoş spune că dorul de familie e cel mai greu de suportat CÂND VEZI MOARTEA CU OCHII”Simţi mâna lui Dumnezeu!

Te rogi mult”Jandarmii au făcut şi deplasări multe, deşi erau extrem de riscante. Şeful contingentului spune că se mergea la trageri, în locuri speciale, sau pur şi simplu transportau afganii care erau extrem de bolnavi: „Când vezi în faţa ta o maşină care a explodat, îi mulţumeşti lui Dumnezeu că nu ai plecat mai devreme din tabără. Chiar simţi mâna lui Dumnezeu, te rogi mult!

Slujba de Paşte, deşi a fost ţinută în limba engleză de un preot american ortodox, mi s-a părut ceva extraordinar!”. Învăţaţi să-şi ajute camarazii care clachează Fostul şef al contingentului de jandarmi mai spune că fiecare soldat a primit consiliere psihologică înainte de a pleca în zona de conflct. Psihologi erau şi în tabără, dar fiecare dintre cei prezenţi învăţase să cunoască semnele unui camarad care începe să „alunece” treptat, să cedeze nervos, să fie afectat de spaimă sau de moartea cuiva: „Ştiam că atunci când se izolează comunică mai greu, devine introvertit, este cazul să facem ceva.

Uneori mergeam să jucăm biliard, mai povesteam, mai jucam fotbal. Au fost şi situaţii nefericite când, lângă terenul de fotbal, a căzut o rachetă…”. „Întâlnirea” cu familia… pe internet Tensiunea mai scădea pe la orele 22.00-22.30, când soldaţii mergeau la calculatoare pentru a vorbi cu familiile. Gândul că îi auzeau sau vedeau pe cei de acasă îi încărca pozitiv, le dădea mai multă forţă. „Eşti bine? A căzut un elicopter şi ştiam că eşti în misiune chiar în zona aia!”, i-a spus, într-o seară, maiorului de pe front, soţia, terorizată de spaimă. Văzuse o ştire la televizor cu un elicopter căzut. Primea veşti de la familie, afla ce făcea fetiţa la şcoală şi se întrista când ea, deşi micuţă, fugea din faţa calculatorului să nu fie văzută plângând. Totuşi, spune maiorul, „pleci în misiuni că e nevoie, că eşti pregătit pentru asta şi poate alţii au nevoie de tine! Noi am fost apreciaţi acolo, ne-am descurcat foarte bine şi asta au spus-o străinii, nu noi!” Încep sirenele, te arunci pe burtă!

În baza militară, prima lecţie învăţată de la alţii a fost să se arunce pe burtă când încep sirenele. Suflul exploziei te afectează mai puţin dacă eşti la pământ.După câteva sirene auzite te arunci pe burtă din reflex, te obişnuieşti cu varul care se desprinde de pe pereţi. „Marea teamă e să dormi! După trei alarme într-o noapte, la a patra m-am trezit sub pat. Nu ştiu cum am ajuns acolo, m-am trezit pur şi simplu!”, mai spune jandarmul, care este de părere că românii au instincte bune, deşi tehnica nu este cea mai performantă. „Ai noştri merg pe im­provizaţie, au instinct. Tehnica omoară instinctele”, este de părere fostul şef de misiune. Totuşi, asta nu a însemnat că românii nu au fost inventivi. Dacă alţi soldaţi din ţări străine erau învăţaţi să execute, ai noştri aveau curajul să facă şi ceva mai mult:

„Vă dau un exemplu. Dacă unui soldat străin i se cerea o cafea, el făcea o cafea. Dar ai noştri au fost apreciaţi că făceau cafeaua, dar adăugau ceva la ea, să fie mai bună! ” Clinică pentru afgani, făcută de un român Cucoş mai spune că un asistent din Tulcea, Adi Grigore, a făcut ceva extraordinar: a găsit o maşină abandonată şi a transformat-o în salvare după ce a modificat-o puţin. „Apoi a găsit un container, l-a zugrăvit şi a făcut clinică. L-a aşezat apoi lângă poartă să vină, dacă au nevoie, şi familiile afganilor. A fost ceva extraodinar!. Vă daţi seama ce înseamnă pentru o familie să aibă o pastilă pentru un copil, când e nevoie…”., povesteşte Cucoş.PĂREREA PSIHOLOGULUI Problemele ar putea apărea în timp Dana Scrieciu, psiholog în cadrul Jandarmeriei Române, spune că fiecare soldat, înainte de a pleca într-o astfel de misiune, este evaluat din punct de vedere al aptitudiniilor şi al structurii de personalitate. După evaluare fac un curs de pregătire, în care li se explică problemele pe care le-ar putea întâlni pe parcursul misiunii. „Ar putea apărea atacuri de panică, stres post -traumatic.

Li se dau informaţii despre structura de personalitate. După misiune, soldaţii se întâlnesc cu psihologii şi atunci se poate stabili dacă există şi la ce intensitate sunt problemele. Astfel, se face o evaluare specială”, a precizat Scrieciu. Psihologul a mai explicat că, de regulă, atacul de panică apare la puţin timp de la încheierea misiunii, dar alte probleme se pot dezvolta în timp. „Din primele evaluări am constatat că nu sunt probleme grave. Sunt cele de readaptare, de altfel, ceva normal”, a mai spus Dana Scrieciu. CITIȚI ȘI:

Cristiana

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.