Anamaria Vasile

HOROSCOP URANIA pentru perioada 15-21 septembrie 2018

Berbecii vor avea parte de surprize neplăcute, Gemenii se implică sufletește

HOROSCOP. Previziuni Urania pentru perioada 15-21 septembrie 2018. Accent pe zodia Vărsătorului.

HOROSCOP. Berbec

Între 15 și 17 septembrie la prânz, perioadă de entuziasm cu privire la un proiect de viață, mai ales în ipostaza studiilor sau a activităților care permit progresul prin cunoaștere, din care, uneori, străinătatea este o condiție sau, măcar, o aspirație. Nativii tineri, la început de drum, își vor face planuri de viață ambițioase, uneori, lipsite de realism sau de-a dreptul fanteziste. Între 17 septembrie, după ora 14:08′, și începutul zilei de 20 septembrie, cariera va ridica din nou probleme care îi vor obliga, mai ales pe cei maturi sau în vârstă, să devină prudenți și circumspecți în fața situațiilor drastice, în fața atacurilor și a luptei pentru putere declanșate de rivalii care le râvnesc locul, funcția, statutul, drept pentru care sunt subminați, ceea ce face, astfel, și mai dificilă, riposta nativilor. Tenacitate, răbdare și rezistență la stres dar cu un consum destul de mare de energie.

Între 20 septembrie, după ora 02:52′, și 21 septembrie, etapă șubredă în privința relațiilor cu prietenii. Se conturează surprize neplăcute; Berbecii se vor afla în împrejurări bizare din cauza inițiativei neinspirate a unui cunoscut. Nu sunt excluse dialogurile deplasate, certurile și schimburile de cuvinte aspre născute dintr-un fel greșit de a înțelege afirmațiile sau formulările nativilor pe care le vor răstălmăci din rea credință sau, pur și simplu, din cauza unei limite în gândire.

Întreaga săptămână, se conturează posibilitatea unor dialoguri (explicații, cereri, negocieri) cu privire la regimul muncii și salarizării; chestiuni organizatorice. În planul sănătății, consult medical, dialog pe o temă de sănătate. Casa a VII-a a beneficiilor materiale este învăluită în impresii false; abordare ambiguă, vag incorectă sau vicioasă ca disponibilitate față de artificiile care le-ar permite să intre mai repede în posesia unor bunuri sau sume de bani.

HOROSCOP. Taur

Între 15 și 17 septembrie la prânz, preocupări de ordin material sau ipostaze legale menite să tranșeze o chestiune patrimonială fără ca, prin asta, să se înțeleagă existența unui litigiu ci doar un accent pus pe acte, documente, hotărâri judecătorești, aspecte notariale. În cazuri particulare, preocuparea să găsească o soluție corectă din punct de vedere moral unei dispute pe teme de bani și bunuri sau unei nereguli care nu a putut fi rezolvate în ultimul an. Între 17 septembrie, după ora 14:08′, și începutul zilei de 20 septembrie, frământări ale conștiinței. Unele persoane regretă atașamentele față de ideile, ipostazele sau oamenii care nu i-au condus la succesul scontat, alții analizează actualul lor statut profesional sau social și constată, cu amărăciune, că nu au progresat, că s-au plafonat sau că multe dintre proiectele lor s-au risipit din incapacitatea lor de a se mobiliza și concentra. Moment de îndoială cu privire la puterea lor de a face un salt calitativ, de a onora o provocare, a artiștilor, interpreților și creatorilor din toate domeniile artei.

Între 20 septembrie, după ora 02:52′, și 21 septembrie, situații inconvenabile, comentarii critice sau chiar acuzații aduse, proporțional cu funcția ori statutul pe care îl au sau l-au avut, îl vor pune în dificultate pe câte un Taur. Unii se vor gândi să dea explicații publice, alții vor aștepta să vadă încotro se îndreaptă un context mai larg de muncă și viață, pentru a decide ce atitudine să adopte. În cele mai mult cazuri, nu vor avea prea mult timp la dispoziție. Cei care sunt în postùri publice de prim rang pot intra într-un adevărat război al declarațiilor pe fondul căruia, ei vor considera că atacul este cea mai bună formă de apărare. Acestă convingere trebuie nuanțată. Relațiile parteneriale minate de neîncrederea lor și de ascunzișurile celorlalți.

HOROSCOP. Gemeni

Între 15 și 17 septembrie la prânz, discuții cu conotație oficială sau pe teme juridice. Se poate pune în discuție un contract, un proiect, o asociere, un parteneriat sau se pot discuta chestiuni de principiu privitoare la căsătorie. Destul de muncă implicare sufletească ori, chiar, patimă, în cazul ambilor parteneri. Între 17 septembrie, după ora 14:08′, și începutul zilei de 20 septembrie, cramponare de interesele materiale mergând până la refuzul acceptării realității ceea ce îi va împiedica să ia deciziile necesare în conformitate cu condițiile momentului. Cu cât pricina discordiei datează de mai multă vreme, cu atât încăpățânarea lor va fi mai mare. Între 20 septembrie, după ora 02:52′, și 21 septembrie, furtună la nivelul conștiinței.

Confruntările momentului, ecoul evenimentelor exterioare îi obligă să se delimiteze categoric de oameni, persoane, instituții, idei sau direcții de viață în care nu se mai regăsesc sau cu ale căror premize nu (mai) sunt de acord. Informații sau dialog cu străinătatea alterat de întreruperi, de evenimente ciudate, de vești care nedumeresc, de pretențiile ori condițiile ciudate puse de oficialii din țările unde ei doresc să plece la studiu, la muncă, la perfecționare ori unde trebuie să se deplaseze pentru a participa la un concurs (preselecție).

Tendința generală a săptămânii le va permite să privească cu luciditate și răbdare chestiunile familiale, de cele mai multe ori, ei făcând efortul să limpezească lucrurile și să-i facă pe unii membrii de familie să înțeleagă logica și necesitatea deciziilor din categoria bună administrare a bunurilor materiale, a gospodăriei sau al unui patrimoniu, mai ales dacă statutul acestuia este unul comun. Se mențin tendințele, manifestate în ultimele două săptămâni, legate de sănătate, cu accentul lor solicitant pe segmentul fiziologic al rinichilor și al aparatului urinar.

Citiți mai multe pe Libertatea.ro.