Anamaria Vasile

Ionela Prodan A MURIT

Ionela Prodan a pierdut lupta cu boală cruntă care îi măcina corpul. Interpreta de muzică populară s-a stins la 70 de ani, în urma unei pancreatite, la spitalul Elias, fiind înconjurată de familie

Conform unor surse, artista de muzică populară mai trăia doar cu ajutorul aparatelor, aceasta fiind în comă hepatică de mai multe zile.


IONELA PRODAN A MURIT. Originară din Dăbuleni, cunoscuta interpretă de muzică populară Ionela Prodan a urmat la Universitatea din Craiova cursurile a două facultăţi, Cetatea Băniei fiind locul ei de formare intelectuală, dar şi ca interpret al cântecului popular, ajungând cunoscută şi în afara României.

Ce spunea artista despre familia sa, într-un interviu dat în urmă cu câţiva ani:


„Pentru mine, familia este pe primul loc. Chiar şi atunci când eram tânără şi mă luptam să ajung în fruntea ierarhiei profesiei mele, când făceam turnee şi eram silită să lipsesc luni în şir de lângă casă, gândul meu era, în primul rând, la familie.

Îmi aduc aminte şi acum, cu inima strânsă, cum, de Crăciun, eram la mii de kilometri distanţă de fetiţele şi soţul meu, şi, în timp ce cântam, îmi imaginam cum stau ei toţi trei în jurul bradului şi cântă colinde…


Încercam să mă revanşez şi când ajungeam acasă eram, la rândul meu, un fel de Moş Crăciun care îi umplea de daruri pe toţi cei dragi, indiferent dacă era iarnă sau vară.

Ulterior, după decesul fulgerător al primului meu soţ, din „vedeta familiei“ m-am transformat în „şeful ei“… Mărturisesc însă că nu mi-a fost deloc uşor să mă impun.

Anii au trecut, mi-am regăsit liniştea sufletească lângă cel de-al doilea soţ, inginerul Toni Antohi, un moldovean molcom, care s-a încumetat să clădească alături de mine un nou cămin”.

Anamaria Prodan i-a scris, luni seară, un mesaj de ADIO mamei sale, Ionela Prodan, care suferea de cancer galopant situat la pancreas. Ionela Prodan a murit la 70 de ani.

„TU NU AI MURIT! SI NU O VEI FACE VREODATĂ ! TU AI FOST ȘI VEI RĂMÂNE FORȚA VIEȚII MELE!!!TU EȘTI ICOANA VIEȚII MELE! ȘTIU CA ACOLO UNDE AI PLECAT, VEI CONDUCE CORUL ÎNGERILOR IAR VOCEA TA VA RĂSUNA MULT MAI TARE ȘI MAI FRUMOS IN TOT RAIUL ȘI IN INIMA MEA! DRUM BUN IUBIREA VIEȚII MELE!

 

Om ireprosabil, om pur si minunat, om bun si simplu, om incarcat de daruri. Minune de la Dumnezeu! Ai fost un artist emerit, un om fara egal, de o bunatate si o simplitate incredibila.

Ai sadit in inimile romanilor clipe de neuitat si i-ai bucurat ani de zile cu vocea ta inegalabila.

Ai avut un har nepereche si ai reusit, astfel, sa faci o intreaga lume sa te iubeasca si sa te respecte. Pentru noi ai fost cea mai buna mama, pentru poporul roman ai fost bun national! In inimile oamenilor, pe care i-ai iubit si bucurat cu vocea ta, nu vei muri niciodata!

Ai fost, esti si vei ramane ingerul nostru pazitor! Te iubim si te vom iubi mereu!
Mama noastra, artistul preferat al dumneavoastra!

Putem plange, stiind ca a plecat, sau putem zambi, stiind ca a trait cu adevarat!”, a postat Anamaria Prodan pe Facebook.

Comentează