Anamaria Vasile

Liber la angajări în Poliţie şi Jandarmerie! Se caută oameni din surse externe! Uite ce trebuie sa faci

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, aseară, la Sibiu, că MAI va continua să facă angajări din surse externe.

“Am adoptat deja memorandumul de angajare din sursă externă. A fost o discuţie serioasă şi cu colegii, la Braşov. Se lucrează la proiecţia bugetară”, a anunţat ministrul.

Carmen Dan doreşte însă întărirea Poliţiei Române, a Jandarmeriei, a Pompierilor şi a celorlalte structuri ale MAI “prin oameni care au trecut prin şcoală”.


“Sunt două planuri: cel al reducerii deficitului prin aducerea de resursă umană din surse externe şi acela de reducere a deficitului prin creşterea cifrei de şcolarizare.

Eu cred că regula generală trebuie să fie aceea de a întări Poliţia Română, Jandarmeria şi Pompierii şi structurile Ministerului Afacerilor Interne prin oameni care au trecut prin şcoală”, a continuat ministrul Carmen Dan, potrivit agerpres.ro.

“Polițiștii nu sunt îndeajuns de protejați și de pregătiți”


Tot asear[, Carmen Dan a spus că polițiștii nu sunt îndeajuns de protejați și de pregătiți, că își dorește o practică unitară și, dacă se poate, să nu li se mai reproșeze nimic.

„Nu consider că polițiștii sunt îndeajuns de protejați. Nu consider că sunt îndeajuns de pregătiți.

Tocmai de aceea ne-ați văzut și astăzi în acțiune și ne dorim să avem o practică unitară și să nu ni se mai reproșeze nimic, dacă se poate”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.


Carmen Dan a asistat aproape o oră, ieri, la mai multe demonstrații susținute de polițiștii de la Serviciului pentru Acțiuni Speciale la Centrul Chinologic din Sibiu, unde se pregătesc cadre din 12 județe.

Au fost făcute demonstrații prin care au fost imobilizați infractori, fie doar de polițiști, fie și de polițiști însoțiți de câini special pregătiți la Sibiu.

Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii generale:

– să fie cadre militare în rezervă, provenite din poliţişti sau cadre militare din Ministerul Afacerilor Interne;

– să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

– să cunoască limba română scris şi vorbit;

– să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

– să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne/comisiile şi subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenţei semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, verificării aptitudinilor fizice şi, respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor şi/sau criteriilor aplicabile;

– să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează respectiv, absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;

– să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;

– să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

– să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;

– nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

– sunt confirmate în arme şi specialităţi militare corespunzătoare funcţiilor pentru care se organizează examen;

– nu au fost trecute în rezervă/nu le-au încetat raporturile de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzute de legislaţia de asigurări sociale şi pensii care reglementează sistemul public de pensii pentru instituţiile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale ori din motive imputabile lor.

– alte condiţii specifice posturilor scoase la concurs, prevăzute în fişele posturilor, condiţii ce vor fi menţionate în anunţurile proprii întocmite de unităţile la nivelul cărora se organizează concursuri;

Nu pot fi încadrate prin rechemare în activitate cadrele militare care au mai avut această calitate, dacă:
a) au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 lit. c), h), i) şi k) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
b) au fost trecute în rezervă în condiţiile art. 85 lit. d), i), j), k) şi ale art. 87 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.

Persoanele care au grade militare în rezervă pot fi recrutate numai în situaţiile în care prin încadrare, potrivit nivelului studiilor, nu dobândesc grade militare mai mici decât cele avute în rezervă.

Nu fac obiectul recrutării în vederea rechemării în activitate pe timp de pace persoanele care au dobândit grade militare în rezervă ca urmare a îndeplinirii serviciului militar, participării la convocări de pregătire sau în urma concentrării, cu excepţia celor provenite din poliţişti şi cadre militare din Ministerul Afacerilor Interne.

Dosarul de recrutare va cuprinde următoarele documente:
cererea de înscriere şi CV;
copii legalizate ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului;

copii ale actului de identitate, carnetului de muncă şi, dacă este cazul, livretului militar;
copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă.

autobiografia şi tabelul nominal cu rudele candidatului;
cazierul judiciar;
caracterizarea de la ultimul loc de muncă;
3 fotografii tip buletin de identitate;
două fotografii color 9 x 12 cm;

fişa medicală-tip de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne;
declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare.
copie a permisului de conducere (doar candidaţii pentru postul de subofiţer operativ principal şi conducător auto)


Cristiana

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.