Lucruri mai puțin știute despre prepararea mielului pentru friptura de Paște

În această perioadă, gospodinele își fac strategia pentru a prepara cât mai multe şi mai diversificate mâncăruri având ca bază carnea de miel.

Există, însă, câteva secrete care aduc odată cu ele succesul produselor preparate. Astfel, pentru o friptură foarte bună, carnea de miel trebuie ţinută pentru câteva ore înainte de preparare la baiţ sau marinată, scrie lumina.ro.

Astfel, cu o zi înainte sau măcar cu câteva ore înainte de a o da la cuptor, carnea va fi ţinută într-o marinată, sau baiţ : vin, de obicei alb, usturoi, foi de dafin, piper şi boia dulce. Carnea de miel are o aromă suficient de puternică pentru a nu fi nevoie de oţet, întrucât se pierde întreaga savoare.

Pentru un gust deosebit se foloseşte şi mentă tocată. Carnea aşezată în acest baiţ se pune la frigider timp de două-trei ore pentru bucătăresele grăbite, însă ideal ar fi să poată fi lăsată la mustit de pe o zi pe alta.

De asemenea, cimbrul e nelipsit la friptura de miel, care trebuie să fie suculentă, acest lucru obţinându-se doar dacă, în timpul coacerii, gospodina mai stropeşte friptura cu sosul din tigaie.

La fripturi se pune doar vin alb, întrucât nu imprimă o aromă foarte puternică în carne. Vinul se pune întotdeauna spre sfârşit, iar carnea trebuie stropită din când în când cu jiul format din sucul lăsat de carne şi restul de marinată.
Începătoarele trebuie să mai ştie că o friptură se ţine aproximativ 35 de minute la o temperatură a cuptorului de 180 de grade.
La friptură merg salatele cu dressing din iaurt şi castravete proaspăt. Friptura sau cotletul de miel nu se va consuma fără o garnitură uşoară, iar pe timpul primăverii sunt indicate în mod special legumele proaspete tăiate cubuleţe, în combinaţie cu ciuperci sau orez.

Legumele trebuie trase puţin în tigaie cu puţin unt şi, bineînţeles, cu puţin vin. Dacă se doreşte, se poate servi friptura şi cu cartofi ţărăneşti. Se potrivesc însă de minune salatele, mai ales că se găsesc în supermarket o varietate foarte interesantă.

Se pot combina mai multe feluri de salate, la care se adaugă fenicul şi un dressing cu iaurt, castravete proaspăt şi usturoi.

În ceea ce priveşte salatele, sunt de evitat uleiul şi oţetul în exces: se face un dressing cu puţină apă minerală, puţin oţet, ulei de măsline, zeamă de lămâie şi pătrunjel tocat.

De asemenea, la friptura de miel se poate folosi şi o garnitură de sparanghel, curăţat de tulpina lemnoasă şi „tras“ puţin în tigaie cu ulei de măsline.

Ciorba de miel este foarte bună şi uşoară, numai bună de consumat după post. Se folosesc picioarele, costiţele, capul de miel. Se pune la fiert şi se spumează, însă nu se va lăsa mai mult de 20-30 de minute, ca să nu se desprindă carnea de pe os.

Separat, se pregătesc legumele proaspete, puţin călite, se încorporează toate şi se mai lasă câteva minute, după care se pune borş.

Se adaugă foarte multă verdeaţă, pătrunjel şi mărar, însă nelipsit va fi leuşteanul proaspăt, iar cei mai gurmanzi pot adăuga în farfurie chiar şi smântână.

Pentru diversificare, există şi câteva preparate pe cât de simple, pe atât de gustoase. De exemplu, pentru un stufat de miel simplu se cumpără 2 kg de ceapă verde şi 1 kg de usturoi verde, se căleşte foarte bine ceapa, se adaugă carnea de miel – pulpă, costiţă sau chiar cotlet, după preferinţă, şi, bineînţeles, condimente; se fierb înăbuşit, iar când aproape suntem îmbiaţi cu mirosul irezistibil, „aruncăm“ usturoiul şi un pic de vin alb. Opţional se poate pune şi bulion.

În ceea ce priveşte cotletul de miel, se recomandă să folosim muştar pentru a-i da o aromă deosebit de plăcută cărnii. Pentru două persoane este nevoie de patru bucăţi de cotlet cu os, aproximativ 400 g, care se ţine la frigider, într-un baiţ, cel puţin două ore.

În acest timp se prepară un sos cu muştar (aproximativ 100 g), sare, piper, o lingură-două de mujdei de usturoi şi cimbru. Cotletele se tăvălesc prin acest sos şi se pun pe grătar, nu mai mult de 8 minute.

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.

%d blogeri au apreciat: