„M-am culcat cu Jean, prietenul sotului meu, in timp ce Dan era la munca in strainatate..

Nici acum nu pot sa-mi dau seama ce m-a determinat sa ma culc cu Jean, prietenul sotului meu, in timp ce Dan era la munca in strainatate. Nici macar nu eram atrasa de el… Cand Dan s-a intors in tara, intre noi s-a cascat o prapastie imensa, fiindca ma simteam vinovata. Atunci nu stiam insa ca si el ma inselase pe mine.

Va scriu si eu povestea mea, in speranta ca intamplarile prin care am trecut vor fi de folos si altor femei si – de ce nu? – altor barbati. Ma numesc Liana. Sunt casatorita de zece ani si pot spune ca in casnicia mea nu au existat fur-tuni. Cel putin, nu unele semnificative.

Copii nu avem. Nu a vrut Dumnezeu. Fericire? Mi se pare un cuvant prea mare. Sunt multumita cu ce am si ma gandesc la cei care nu au nici macar atat. Pot sa judec astfel din cauza ca si eu am fost la un pas de a pierde totul.

Necazul a inceput in urma cu mai bine de un an. Pe vremea aceea, eu si sotul meu ne duceam existenta oarecum monoton, intre casa, serviciu si iesirile de sambata-duminica la un film. Prieteni aveam putini. Nu castiga foarte multi bani niciunul dintre noi, dar ne rezumam la ceea ce aveam. si, dintr-odata, o veste a venit sa tulbure tihna noastra familiala: Dan, sotul meu, a gasit de munca in strainatate. Mai precis, in Spania, ca muncitor in constructii.

Din clipa in care m-a anuntat ca ar vrea sa plece, am trait zile pe care nici nu stiu cum sa le definesc: pe de o parte, imi doream sa plece, pentru ca situatia noastra financiara era departe de a fi buna, iar plata ar fi fost incomparabil mai mare; pe de alta, mi-era teama ca separarea il va face sa se indeparteze de mine.

Dan tinea insa mult la plecarea aceasta:

— Uita-te si tu in jurul nostru! imi spunea. Toata lumea o ia in sus, realizeaza ceva. Noi avem aceeasi mobila de cand ne-am mutat, in concediu mergem doar la vara-ta, la Busteni, masina nu avem… Eu m-am saturat de toate astea!

— Da, aici ai dreptate, dar o sa ne fie tare greu. Cand ma gandesc ca, un an de zile, voi fi singura… si tu acolo, tot singur…

— Fii serioasa, Liana, e vorba de cateva luni! si stii cat te iubesc. Am sa ma gandesc numai la tine.

M-am lasat convinsa. Zilele ramase pana la plecarea lui au trecut cu repeziciune. Tot timpul ni l-am ocupat cu bagaje, acte, vizite pe la rude si la cei cativa prieteni. Cu o zi inainte de data fatidica, un prieten de-al lui, Jean, a venit pe la noi. in gluma, a spus:

— Lasa, Dane, ca am eu grija de ea! Dan l-a privit zambind si i-a aratat in

joaca degetul a amenintare. in seara dinaintea plecarii, eram amandoi tristi si nu ne gaseam locul prin casa. Evitam sa ne pri-vim si ne spuneam lucruri marunte, fara importanta. La un moment dat, Dan m-a luat de mana si, fara un cuvant, m-a dus in dormitor.

— Liana, vreau sa facem dragoste asa cum nu am facut niciodata.

in intunericul camerei, l-am ghicit aprinzand o lumanare, pe care a asezat-o pe noptiera. Apoi, cu gesturi incete, s-a dezbracat. Nu stiam cum sa reactionez: viata noastra intima nu era chiar… vulcanica. Rutina ne-a cam cumintit si pe noi, iar comportamentul lui din acea noapte m-a des-cumpanit. isi propusese sa faca totul ca la carte si se vedea ca se straduia sa-si stapaneasca emotiile.

M-a dezbracat cu aceleasi gesturi lente, studiate, iar apoi mi-a facut niste lucruri pe care le vazusem doar in filmele XXX pe care le priveam cateodata impreuna, evitand insa sa ne uitam unul la celalalt in timpul filmului. Lucruri pe care, demult, imi spusese ca „nu se cuvine sa le faci cu sotia ta”. imi amintesc ca, atunci cand rostise aceste cuvinte, il dezaprobasem, dar nu indraznisem sa spun nimic, de teama sa nu ma considere o femeie usuratica.

M-am simtit excelent. Cu toate astea, am simtit o stinghereala intre noi. si, peste toate, mai era lentoarea lui grava, de om care vrea sa faca lucrurile „ca la carte”, dandu-le greutatea de rigoare, dar stricandu-le farmecul. A doua zi, l-am condus la gara – el m-a rugat sa nu-l insotesc la Bucuresti, la aeroport – si de-abia in clipele dinaintea plecarii am realizat cat de singura aveam sa ma simt. Ne-am sarutat lung, el mi-a promis ca-mi va telefona saptamanal, apoi a plecat. si am ramas sa ma impac cu singuratatea. Primele zile au trecut repede – serviciu, cumparaturi, curatenie in casa…

Treptat, ceva a inceput sa se schimbe in atitudinea mea. Pe nesimtite, am ajuns sa simt un vant de libertate pe care nu-l mai simtisem din anii adolescentei. Dorul de Dan exista in continuare, numai ca el era dublat din ce in ce mai puternic de senzatia ca pot sa fac ce vreau. Erau, de fapt, lucruri minore, de care insa, din lipsa timpului, nu mai avusesem ragaz in ultimii ani.

Am fost singura la film, ca pe vremea liceului, cand nu aveam niciun prieten si ma strecuram in sala de cinematograf dupa ce se stingeau luminile, de rusine ca sunt singura. Am fost cu o prietena prin magazine si am cheltuit destul de mult pe haine, m-am dus cu o familie vecina la padure si am ajuns acasa la unsprezece noaptea… Cand am intrat in casa, m-a incercat un sentiment ciudat de vinovatie, de parca cine stie ce facusem, dar, pe langa acesta, mai era si libertatea stranie de care ma bucuram.

insa lucrul care m-a facut sa ma ingrijorez si sa-mi dau seama ca nu ma cunosc cu adevarat a fost felul in care am raspuns unui zambet insinuant. Era un barbat frumos, pe gustul meu, pe care l-am vazut in autobuz. Mi-a zambit cu subinteles si m-am pomenit raspunzandu-i cu un zambet seducator. Jocul a continuat pret de mai multe statii. Am coborat, simtind privirile lui cum imi serpuiau de-a lungul coapsei.

A fost singurul episod periculos din acea perioada si l-am dat repede uitarii. Apoi, intr-o zi, cand, iesind de la serviciu, ma hotarasem sa merg pe jos inspre casa, m-am auzit strigata. Era Jean, prietenul lui Dan.

— Buna, Liana! Ce faci?

— imi fac drumul spre casa mai placut. Merg pe jos.

— Da, mersul creeaza buna dispozitie. Dar si ce-i prea mult strica. Nu vrei sa ne oprim undeva?

L-am privit oarecum mirata. Arata mult mai bine decat ultima oara cand il vazusem, era mai bine imbracat si mai ingrijit. Sau poate asa mi se parea in acele clipe… Oricum, invitatia lui m-a mirat, pentru ca nu ne simpatizam prea mult.

— Unde sa ne oprim?

— Uite aici, a spus el aratand cateva umbrelute, sa bem o cafea. Mai sporovaim si noi…

Din ce in ce mai uimita, am acceptat.

— Ce mai stii de Dan? a inceput el discutia.

— M-a sunat chiar aseara. E bine. Munceste cam mult, e drept, dar e bine platit. E sanatos si-i e dor de mine.

— Cred si eu, cu asa nevasta… spuse Jean, ca pentru sine.

— Adevarul e ca timpul trece greu cand esti departe.

— Mda… Dar poate il mai consoleaza si pe el vreo spanioloaica zurlie…

— Nu, nu cred, Dan nu e genul asta. „Genul tau”, am vrut sa adaug, dar m-am abtinut. stiam ca lui Jean ii cam plac femeile si ca nu se da in laturi de la tot felul de aventuri.

Discutia a alunecat apoi inspre lucruri banale – prieteni comuni, vreme, filme. Dupa o jumatate de ora, m-am ridicat sa plec.

— Asa devreme? se mira el. Hai, ca nu te asteapta nimeni acasa!

— Mai stii? am ras eu, i-am multumit pentru cafea si am plecat, lasandu-l nedumerit.

si a mai trecut o saptamana de plictiseala. intr-o sambata dupa-amiaza, dupa ce facusem un dus si ma pregateam sa-mi aplic o masca cosmetica, am auzit soneria. Cine putea fi?

— Bucuroasa de oaspeti? mi-a zambit Jean din usa. Eram prin apropiere si m-am gandit sa vad ce face protejata mea.

— „Protejata”? Ce „protejata”?

— Pai, nu i-am promis lui Dan ca o sa am grija de tine? Uite, imi tin promisiunea! mi-a zis el si a intrat in sufragerie.

— Nu-i nevoie! Pot sa-mi port si singura de grija, am spus eu, tafnoasa, dupa care m-a pufnit rasul.

— Hai, serios, spune-mi ce mai faci! zise el, devenind brusc grav. Nu te simti singura? Cum iti e fara Dan?

— Mi-e greu, dar ma descurc. Sunt o femeie-eroina, am spus eu, incercand sa o dau din nou pe gluma.

— Ultima oara cand ne-am vazut, spuneai ca te asteapta cineva acasa…

— Poate ca ma astepta…

— si ai curaj sa-mi spui asa ceva? Nu te temi ca-i spun lui Dan?

— si el pe cine o sa creada? Pe tine sau pe mine?

— Nu stiu, dar nu cred ca ai fi dispusa sa risti.

— Sa risc?! Ce?

— Sau poate ca ai risca… a zis si, in clipa aceea, m-a tras cu toata forta spre el.

in cateva clipe, halatul meu a zburat cat colo si m-am trezit prinsa in bratele lui. Parca ma dedublasem: mintea imi trimitea semnale de groaza, dar trupul nu ma asculta, eram de o pasivitate ciudata si priveam totul – il vedeam incurcat in pantalonii pe care nu apucase sa-i dezbrace decat pe jumatate -cu o detasare incredibila.

— Ce faci?! Ai innebunit? am reusit sa ingan.

— Te vreau, Liana. Acum!

— Termina! Altfel tip!

— tipa cat vrei!

Nu pot sa descriu ce a urmat. 0 parte din mine se impotrivea, dar cealalta parte se lasa in voia acestui amor salbatic, pe care nu-l mai traisem niciodata. Totul s-a con-sumat in mai putin de zece minute. si acum imi amintesc miscarile lui spasmodice, fer-moarul pantalonului care ma zgaria pe coapsa la fiecare du-te-vino…

Apoi s-a ridicat si m-a privit buimac, si-a tras cu un gest mecanic pantalonii si s-a indreptat spre usa. Nu am avut puterea sa ma duc dupa el. Am auzit usa inchizandu-se si apoi zgomotul liftului. 0 ora mai tarziu, eram in continuare pe canapea, la fel de naucita.

in noaptea aceea, am dormit fara vise, dar a doua zi, dis-de-dimineata, primul meu gand a fost ca totul s-a petrecut doar in imaginatia mea. Am sarit din pat drept in fata oglinzii si mi-am privit insistent corpul gol. Pe umar, urma unei muscaturi imi spunea ca nu fusese un vis. Dar ce se petrecuse de fapt? 0 partida de amor? Un viol?

Ma simtisem extraordinar de bine, asa cum nu ma simtisem niciodata in lungile preludii minutios pregatite de Dan. Dar niciodata nu-l dorisem pe Jean. Niciodata, de la plecarea lui Dan, nu ma gandisem sa ma culc cu vreun alt barbat. Dar recunosc ca imi placuse.

Ce aveam sa-i spun lui Dan? Ce avea sa-i spuna Jean? Nu cumva, ca sa se disculpe, gandindu-se ca eu ii voi marturisi, mi-o va lua inainte si va da toata vina pe mine? Dar daca nu ii va spune nimic si eu ii voi spune degeaba adevarul? Mai bine sa ingrop toata povestea si sa sper ca si Jean va da totul uitarii. Doar mai era o luna pana sa se intoarca Dan! O veste neasteptata mi-a dat insa linistea peste cap. Grupul de muncitori din care facea parte Dan urma sa fie trimis inapoi acasa; in doar doua saptamani, terminasera lucrarea mai devreme si isi luasera banii pentru toata perioada.

Am incremenit. Asadar, venea acasa! Nici nu stiam daca sa ma bucur sau nu. Trebuia sa iau o decizie: sa-i spun sau nu? si trebuia sa ma hotarasc repede. De data asta am fost la Bucuresti, ca sa-l astept pe Dan la aeroport. Eram tare emotionata si speriata, iar cand l-am vazut, n-am stiut ce sa mai spun. Slabise destul de mult, se bronzase si parca era mai matur. M-a imbratisat cu putere si m-am ghemuit la pieptul lui, ca pentru a ma feri de ceea ce stiam ca avea sa urmeze.

Primele zile de dupa intoarcerea sa au fost neobisnuite. Ne priveam putin si fugar. El spunea ca este foarte obosit si dormea aproape tot timpul. in afara de cateva imbratisari si sarutari, in rest nu s-a intamplat nimic intre noi. Nimic din ceea ce asteptam, gandindu-ma la ultima noastra noapte impreuna. Somnul meu era impo-varat de ganduri si vise rele. Trebuia sa iau o hotarare! Repede! si m-am hotarat.

intr-o seara, i-am spus adevarul. Firesc, fara mii de scuze si inflorituri, fara detalii:

— M-am culcat cu Jean. Nu stiu cum s-a intamplat. Niciunul dintre noi nu a vrut sa se intample asta. imi pare rau!

Dupa cateva clipe de surpriza, Dan s-a indreptat spre fereastra si a privit pe geam minute in sir. intr-un tarziu, a spus ragusit:

— si eu te-am inselat… Am avut o femeie acolo. Ma simteam singur. Ea a venit la mine… Am simtit nevoia sa o am.

Parca-mi fugise pamantul de sub picioare! Asadar, de-aia ma evitase el de cand venise! Era vinovat! Dar si eu…

Au trecut doua luni de la revenirea lui in tara. De curand, am inceput sa vorbim mai mult, sa ne privim, sa ne zambim. Ne spunem ca timpul le va vindeca pe toate si ne vom ierta unul pe celalalt, pentru ca ne iubim. Pentru ca suntem casatoriti de zece ani. Pentru ca ne-am obisnuit unul cu celalalt. si pentru ca, in lumea asta mare si rea, nu ne asteapta nimeni sa ne iubeasca mai mult decat ne putem iubi noi.

Jean nu i-a spus pana acum nimic lui Dan si nici nu cred ca o va face. Dan il evita, dar nu-i reproseaza nici el nimic. Poate m-ati intreba: „Ce te-a gasit sa-i spui? De ce ai tinut sa fii sincera cu orice pret?”. I-am spus pentru ca am considerat ca, daca iubirea noastra mai are o sansa, ea nu se poate cladi mai departe pe minciuna. si am avut dreptate. Am reusit sa trecem peste tot, si casnicia noastra continua. Avem insa nevoie de ragaz ca sa reluam totul de unde a ramas.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*