Anamaria Vasile

„Mă numesc Gabriela, am o relație de 3 ani și în februarie am făcut nunta. Acum două zile, am aflat că sunt Gravidă, însă am o problemă foarte delicată cu soțul meu și nu știu ce să mai fac…” Foarte urât ce-i face chiar soțul ei. Ce răspuns a primit după ce a făcut publică scrisoarea:

Mă numesc Gabriela… Am o relație de 3 ani și în februarie am făcut nunta. Până să facem nunta, când aveam unele discuții, nu mă jignea și nu ridica vocea. Acum caută mai mereu ceartă și a ajuns să mă jignească. Eu i-am dat un termen să se gândească foarte bine, pentru că nu am de gând să merg așa înainte.

Noi locuim în Italia și tot aici ne-am și cunoscut… Mi-ar părea rău să se termine așa, pentru că am aflat acum două zile că sunt gravidă, dar nu îmi doresc ca la cea mai mică chestie el să facă pe nebunul. Mulțumesc.

Adela răspunde:

Dragă Gabriela,
Te susțin complet în hotărârea pe care ai luat-o. Nu te sfătuiesc să te adâncești într-o relație în care există certuri și jigniri încă de la început. Cu atât mai mult cu cât ești gravidă! Problema este că, dacă el are înclinația către a jigni și a se purta urât, asta nu va trece doar cu o amenințare. Mă tem că are nevoie să fie ținut în șah un interval mai lung, până când se decantează lucrurile.

Dacă te-ai întoarce în țară? Și să fie foarte clar că motivul este comportamentul lui. Să înțeleagă că te poate pierde, cu tot cu copil, cât e el de proaspăt însurățel. Nu e cazul să aibă impresia că îl ierți o dată și o să-l ierți așa la nesfârșit. Dar mai este un aspect: nu l-ai luat tu prea în serios? Dacă ridici glasul mai tare decât el sau dacă îl iei foarte tare la mișto, s-ar putea să renunțe la tipul acesta de compotament de frică sau din jenă. Nu te lăsa intimidată.

Dacă îți menții poziția, n-ai de ce să te temi. Până la urmă, sunteți egali. Dacă te-a jignit, îl poți jigni și tu, dar mai stilat. Să vadă cum e.

CITESTE IN CONTINUARE URMATORUL ARTICOL

Descoperire HORROR într-un refugiu montan izolat de lângă vârful Moldoveanu: „Peste tot este numai sânge”. Ce se întâmplă..

Un refugiu Salvamont din Argeş aflat la cota 2.200 şi la doar cinci kilometri de vârful Moldoveanu, cel mai înalt din România, a fost vandalizat de mai mulţi ciobani şi transformat în stână. Revoltătorul incident a fost făcut public pe pagina de Facebook a Salvamont Nucşoara şi a stârnit sute de reacţii. ”Refugiul din Fereastra Mică a Sâmbetei a fost transformat în stână.

Ciobanii au tăiat oile în el, deşi au un bordei la câteva sute de metri mai jos. Peste tot este numai sânge, iar uşa este ruptă, scrie Adevarul.ro. Turiştii nu se mai pot adăposti în caz de pericol”, au scris cei de la Salvamont Nucşoara pe pagina de socializare. Autorităţile competente au fost sesizate deja.

”Refugiul a fost deschis în 2010 şi avea 20 de locuri. Am sesizat deja autorităţile competente în acest caz. Nu ştim cât va dura refacerea sa”, au declarat pentru Adevărul reprezentanţii Salvamont Nucşoara.

CITESTE IN CONTINUARE URMATORUL ARTICOL

Când s-a măritat cu Cabral, era una dintre cele mai frumoase femei din România, DAR acum nici prietenele n-o mai recunosc. Cum arată Andreea Ibacka, la 4 ani după ce a dispărut din lumina reflectoarelor

Andreea Pătrașcu a dispărut în 2013 din lumina reflectoarelor, odată cu terminarea emisiunii „Casa Ibacka”, show pe care l-a prezentat alături de soțul ei, Cabral. Iar cei care nu au mai văzut-o de atunci vor avea, cel mai probabil, o mare surpriză!

Povestea de dragoste dintre Andreea și Cabral pare a fi desprinsă dintr-un film hollywoodian. Totul a început în 2008. El venea după o căsnicie eșuată cu Luana, iar ea avea doar 22 de ani și multe aspirații. Cabral era, bineînțeles, vedeta postului Acasă TV, unde prezenta „Poveştiri de noapte” şi, totodată, actor de telenovele.

Tocmai terminase de filmat „Iubire ca în filme” şi se pregătea pentru un nou proiect. Era vorba despre „Inimă de ţigan”, unde juca unul dintre rolurile principale alături de Nicoleta Luciu, Denis Ştefan şi o tânără debutantă, care urma să fie aleasă printr-un casting riguros. Aceasta s-a dovedit a fi Andreea Pătraşcu, studentă la vremea aceea la Finanţe-Bănci. Între cei doi s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste care a culminat, în 2011, cu iminenta căsătorie.

Au colaborat și pe plan profesional, fiind protagoniști, în 2013, ai emisiunii „Casa Ibacka”, care avea să se dovedească, din păcate pentru ei, a fi un eșec pe linie, drept pentru care Andreea a decis să se retragă din lumina reflectoarelor.

Acum, soția lui Cabral se ocupă de blog-ul ei, din care câștigă bani frumoși – nu la fel de frumoși ca salariul lui Cabral, dar nici de aruncat -, și uimește pe zi ce trece. Asta pentru că a slăbit enorm.

Cristiana

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.