„Mă numesc Tina, am un copilaș de 2 anișori. Cu tatăl copilului nu…

„Mă numesc Tina, am un copilaș de 2 anișori. Cu tatăl copilului nu mai am nici o legatură, ne-am despărțit când eram însărcinată în 4 luni deși îl iubeam. A trecut timpul și, când avea bebe 3 luni, m-am băgat într-o relație foarte frumoasă, dar… „

Dragă Adela,
Mă numesc Tina, am un copilaș de 2 anișori. Cu tatăl copilului nu mai am nici o legatură, ne-am despărțit când eram însărcinată în 4 luni deși îl iubeam. A trecut timpul și, când avea bebe 3 luni, m-am băgat într-o relație foarte frumoasă, dar a durat doar 4 săptămâni pentru că, din cauză că el a plecat din țară, s-a răcit totul. La scurt timp, când avea bebe 5 luni, am reînceput o relație mai veche cu un băiat cu care stătusem 3 ani înainte să rămân însărcinată, iar în prezent, încă suntem împreună, dar, de an, ne certăm foarte des.

De câteva luni îl tot visez pe tatăl copilului… că facem dragoste, dar copilașul nu îl interesează. Sunt foarte derutată. Iar cel cu care îți povesteam că am stat 4 săptămâni a venit în țară și am avut cea mai frumoasă perioadă împreună. Deși am o relație stabilă, am înșelat dar nu îmi pare rău. Aș vrea din suflet să mă sfătuiești pentru că nu știu ce să fac.
Adela răspunde:

Dragă Tina,

Mă tem că trebuie să alegi între ce îți dorești și ce ți se oferă. E clar că tu ai fi rămas cu tatăl copilului dacă și el ar fi vrut. Poate că și acum, dacă s-ar întoarce la tine, l-ai primi și asta ar fi pentru tine o întoarcere la normalitate. Însă el nu o face iar tu simți că ai nevoie de un bărbat lângă tine și de un tată pentru copilul tău. Spui că te cerți foarte des cu actualul tău iubit. E firesc să se întâmple așa într-o relație în care cei doi locuiesc împreună și mai au și unele resentimente. Dacă el nu te înțelege, poate că ar fi bine să aveți o discuție în care să-l întrebi ce vrea de fapt.

Știu că bărbații evită de obicei asemenea lucruri, dar mai devreme sau mai târziu va trebui să te înfrunte, pentru că nu puteți s-o țineți așa la nesfârșit. Pe de altă parte, spui că băiatul din străinătate a venit și ați trăit împreună câteva momente magice pe furiș. Să fii foarte conștientă că aventura face ca totul să pară miraculos, dar dacă ați intra în rutină, unde ați ajunge?

Întreabă-l și pe el ce gânduri are, poate vrea să rămână cu tine și atunci totul s-ar putea schimba. Să știi însă că nimeni nu poate lua hotărâri în locul tău.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*