Ne indragostim de ceea ce nu putem avea

Iubirea este hrana sufletului, insa este si o boala. Pe cat de frumoasa, pe atat de dureroasa. Totul a inceput intr-o zi de toamna in anul 2011. Da, cam demult… Tocmai ce am iesit de la scoala, ma indreptam spre casa si presupun ca si el la fel. Il cunosteam de mult timp, stiam cum e, stiam cu ce se ocupa, stiam totul despre el, la fel si el stia totul despre mine.

El era implicat deja intr-o relatie, eu nu… In acea zi cand m-a vazut pe strada, s-a indreptat spre mine si mi-a cerut o bricheta, i-am inmanat-o, mi-a multumit, iar eu am plecat. A doua zi, tot la aceeasi ora, ma indreptam spre casa, iar respectivul mi-a sugerat sa-i dau numarul meu de telefon…

Deoarece l-am cunoscut bineinteles ca i l-am dat. Evident ca au urmat o serie de intrebari si nopti nedormite in care am stat si am povestit prin mesaje si zile in care ne vedeam si ne uitam la film, pana atunci nu a avut curajul sa ma stranga in brate sau sa ma pupe, insa intr-o seara a facut-o.

Ne-am uitat la film si dintr-o data m-a tras de mana si m-a imbratisat iar dupa a urmat un sarut destul de pasional. Desi eu nu sunt romantica, am insa am unele momente in care imi doresc sa fiu rasfatata si mi-a placut gestul lui. Am uitat ceva, am uitat de iubita sa… Cand eram in preajma lui niciodata nu vorbea de iubita sa, nici nu-i rostea numele, nimic.

Aceasta relatie pe ascuns a durat mult timp, timp in care eram bucurosi unul in preajma celuilalt. L-am iubit… bine zis…. Tot timpul imi doream sa fie langa mine si sunt sigura ca si el la fel, se vedea sclipirea din ochii lui, pupilele dilatate si caldura cu care imi vorbea despre nazdravaniile lui din copilarie. Imi spunea mereu ca ma iubeste, imi dovedea acest lucru… Pana intr-o zi in care eram nevoiti sa ne despartim, mi-am jurat ca nu o sa ma gandesc la el, dar de fiecare data cand faceam anumite gesturi sau mergeam in anumite locuri tot la el imi sarea gandul. Au trecut 3 ani, timp in care fiecare si-a vazut de viata, el pe drumul sau, eu pe drumul meu.

 

Am aflat ca s-a casatorit cu fata respectiva, ii urez casa de piatra, fericire, nu simteam nimic pana in momentul in care l-am intalnit… din nou. Cand l-am intalnit pentru prima data dupa ce ne-am despartit am simtit o strangere de inima, ei bine, acela a fost momentul in care eu am facut greseala sa ma impac cu el, deci, am continuat relatia. Continuand aceasta relatie mi-am dat seama ca s-a schimbat si ca faptul ca ne-am impacat am facut o greseala enorma asa ca am spus pas.

Schimbarea lui m-a facut sa-l urasc. Daca pana atunci puteam sa spun ca el e barbatul perfect, acum pot sa spun ca nu mi-l doresc. Tot ce am iubit la el a fost zambetul lui gingas si faptul ca imi spunea ca ma iubeste intr-un moment in care nici nu m-as fi gandit la asa ceva. Ceea ce vreau sa spun este faptul ca noi oamenii ne indragostim de ceea ce nu putem avea sau ceea ce este diferit fata de ceea ce intampinam in viata de zi cu zi.

Cand iubim parca suntem orbi, parca in fata ochilor nostri este o ceata care nu ne lasa sa vedem adevarul. Iubirea este hrana sufletului, insa este si o boala. Pe cat de frumoasa, pe atat de dureroasa. Poveste primita de la o cititoare.

SURSA

http://www.andreilaslau.ro/ne-indragostim-de-ceea-ce-nu-putem-avea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*