Anamaria Vasile

O tanara de 18 ani a trecut printr-un avort. Dupa 10 zile, medicii au descoperit asta

În liceu am visat că voi fi ca Oprah Winfrey. Îmi imaginam că atunci când voi avea o carieră o să fie ceva cool, ca moderatoare a unui talk show. În facultate m-am lovit de realitate și m-am gândit că ar putea fi o alegere mai înțeleaptă să fiu profesoară. Însă, când mi-am imaginat viitorul, nu m-am gândit niciodată că voi petrece opt ani din viața mea ca activist pro-viață. Credeți-mă când vă spun că nu-mi trecea prin gând acest lucru, nici măcar în vis.

Nu am crescut într-o familie conservatoare. Părinții mei nu m-au luat la vreun protest în fața unei clinici ca să port pancarte cu fetuși avortați. Au divorțat când eram prea mică să-mi amintesc. Mi-am petrecut anii copilăriei împărțită între mama și tata, care trăiesc în Connecticut și California. Am fost iubită și bine hrănită, și mi-am găsit un refugiu în cărți. În ceea ce privește politica, nu discutam despre asta. Părinții mei mergeau la vot, dar nu se discuta despre asta la masa de seară. Am ajuns la concluzia ca negrii votează cu Partidul Democrat și cu asta basta. Nici acum nu e vreun membru al familiei care să voteze cu republicanii.

Ca tânără, problema avortului nu a avut nici o importanță pentru mine. În facultate, îmi amintesc că un prieten mi-a vorbit despre viețile care se pierd prin avort. Știu că am avut sentimentul că ar trebui să îmi pese, dar nu îmi păsa. Îmi vine greu să îmi amintesc asta acum, când îmi petrec timpul scriind articole pe acest subiect, consiliez femeile care sunt în criză de sarcină, având sarcini neplanificate, și ajut mamele să facă rost de cele materiale necesare pentru copiii lor.


Cum am ajuns aici? Nu am fost prinsă ca Dorothy, din povestea Vrăjitorul din Oz, de o tornadă și trimisă într-o lume nouă și ciudată în care oamenii luptă pentru fetuși și se roagă pentru a se pune capăt avortului. Călătoria mea a fost simplă, dar profundă. Am răspuns unei chemări, am învățat și m-am implicat. Pe parcursul ultimilor opt ani, fapte, povestiri, rugăciuni, vise și lecții de istorie m-au influențat și m-au făcut să merg înainte în lupta pentru viață. Călătoria mea sunt eu însumi. Motivele pentru care mă opun avortului pot părea bune sau proaste în ochii dumneavoastră. Dar, indiferent de asta, ele sunt ale mele. Fiecare dintre noi avem un set de credințe care modelează acțiunile noastre. Împărtășesc motivele mele cu speranța că vor declanșa ceva în inima ta, un foc precum cel care arde în mine.

Când aveam douăzeci și ceva de ani, mama mea mi-a povestit ceva ce a ținut secret toată viața până atunci. Era vorba despre o femeie de serviciu misterioasă care s-a apropiat de ea în spital. Avea o privire adâncă. S-a uitat la mama mea, care stătea acolo speriată în halatul ei alb și așteptând să fie chemată pentru avort.

Bătrâna cu mopul i-a ridicat bărbia și i-a spus: „Vrei să ai acest copil?” Mama a răspuns „Da”. După cearta cu medicul care a insistat să facă avortul programat, mama mea a plecat de la spital. Străina a fost de negăsit apoi. Înainte ca mama mea să îmi spună că am fost aproape avortată, mi-a zis: „Înainte de a te naște am întâlnit un înger.”


A făcut avortul, dar 10 zile mai tâziu medicii au descoperit că nu funcționase. Trebuie să nască copilul.

Nu e nimeni pe planeta asta care să mă fi influențat mai mult în atitudinea mea pro-viaţă ca Lou Engle. El a fost prima persoană care a vorbit despre avort și despre controlul nașterilor. Eram studentă la un colegiu secular din Connecticut. L-am auzit vorbind la o biserică de lângă campusul meu. Mesajul său a fost plin de pasiune, de foc și de dorinţă pentru dreptate. A îndemnat la crearea unei mișcări a tinerilor care să se roage și să postească pentru încetarea avortului. Nu îmi trecea prin cap atunci că peste câțiva ani o să îl urmez pe Lou și cei asemenea lui la Washington DC pentru a ne ruga zilnic în fața Curții Supreme de Justiție. Rugăciunile pe care le-am rostit cu ani în urmă sunt astăzi continuate de oamenii credincioşi de la Bound4Lifers , care nu au părăsit Curtea Supremă și refuză să oprească rugăciunea.

Femeile îndurerate


Părul castaniu închis îi trecea de umeri, iar lacrimile se rostogoleau pe fața ei. „Am fost singură”, a spus ea. „Am luat pilula RU-486 și mi-am omorât copilul.” Durerea îi este încă întipărită pe frunte. Ea mi-a împărtășit o poveste demnă de un film de groază. Am ascultat și am plâns. De atunci am plâns de prea multe ori ca să mai pot număra. Femeia blondă care mi-a spus că avortul a lăsat-o infertilă. Doamna care mi-a povestit despre un avort atât de traumatizant emoțional încât nu a vorbit despre asta timp de 20 de ani. Femeia care mi-a spus cu seninătate: „am făcut șase avorturi și mă simt bine.” Aceste cuvintele le-am simțit că sunt un gol absolut. După întâlnirile cu femei rănite, precum acestea, mă întreb, „Cât de multe mai sunt?”

Asta e doar o parte din povestea mea. În partea a doua am să vă spun ce am învățat de la omul care a vrut să mă lovească și despre faptele care au fost ascunse generaţiei mele.
Christina Martin a fost voce pro-viață timp de opt ani. Munca ei a început după ce mama ei i-a mărturisit că a plătit un medic pentru a o avorta, dar a plecat de la spital înainte de avort. Știind că ea a fost salvată de la moarte, a vrut să lupte pentru alții. După absolvirea colegiului, în 2005, Christina a petrecut doi ani la Justice House of Prayer din Washington DC și s-a rugat în fața Curții Supreme de Justiție zi de zi pentru încetarea avorturilor. Apoi a fost implicată 3 ani, la Atlanta, în cadrul organizaţiei locale a mișcării internaționale pro-viață Bound4Life. Christina încearcă să Îl iubească pe Iisus Hristos în cuvânt și faptă. Ea se ocupă de comunitatea de culoare pe care dorește să o vadă eliberată de genocidul la care este supusă prin avort.


Cristiana

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.