„Pe Mihaela am întâlnit-o pe centură, se prostitua. Atât de șocat am fost de ce-am văzut, încât era să intru într-un copac

„Pe Mihaela am întâlnit-o pe centură, se prostitua. Atât de șocat am fost de ce-am văzut, încât era să intru într-un copac. Am coborât din mașină, iar la scurt timp eram în garsoniera ei. Ce s-a întâmplat după câteva ore mi-a schimbat viața..” Incredibil cine era, de fapt, femeia care își vindea trupul:

M-am însurat în urmă cu doi ani cu Mihaela, fără să le acord atenție amicilor mei, care râdeau de mine și mă făceau prost pe la spate. Eu știam una și bună: trebuia să fiu cu Mihaela, simțeam că ne va fi bine împreună! Nu m-am înșelat deloc!

Ieșisem cu Sergiu, cel mai bun amic al meu, în oraș, la o bere. La un moment dat, încins, i-am mărturisit că am de gând să mă însor.

— Cu cine, mă? a întrebat el, curios.

— Cum cu cine? Cu Mihaela! Suntem împreună de câteva luni și ne înțelegem extraordinar!

— Băi, te-ai țicnit? Dintre atâtea fete frumoase, taman ea ți-a căzut cu tronc? Doar nu e niciun secret ce face, toți bărbații din oraș o cunosc…

Era revoltat, dar nu-mi păsa. Stiam că Mihaela, la numai douăzeci și patru de ani, avea deja multă experiență într-ale amorului, trăind de pe urma celei mai vechi meserii din lume. Poate, privită din afară, dorința mea părea o nebunie, însă eu eram decis să îmi urmez glasul inimii, indiferent de protestele celor din jur. De aceea i-am răspuns lui Sergiu:

— Am să mă însor cu ea, asta e decizia mea! Dacă vrei să rămânem prieteni, o vei respecta și nu vei mai aduce vorba niciodată de ocupația ei din trecut.

— Stai, bă, nu te supăra pe mine… Am vrut doar să îți atrag atenția că vei fi arătat cu degetul și luat la mișto de toți cei care, vrei, nu vrei, au avut de-a face, de-a lungul vremii, cu Mihaela…

Luasem în calcul acest risc, dar îmi făcusem planul ca, după nuntă, să îmi iau nevasta și să mă stabilesc într-un oraș mare, în care nimeni să nu ne cunoască trecutul. Pentru că aveam și eu un trecut, nu numai ea.

Sărăcia în care se scălda familia mea și lipsa de perspective din orașul natal m-au convins, la un moment dat, să iau drumul Italiei, ca să mă pricopsesc. Nimerisem într-o gașcă (dacă nu ar fi mai corect să o numesc „bandă”) de neisprăviți români și basarabeni, adunați de prin te-miri-ce locuri, într-o localitate din apropierea Romei. Deși aveam puțini bani la mine, nu îmi făceam griji prea mari, fiindcă știam de la Silviu, cel care mă îndemnase să plec, că voi munci de cum aveam să ajung în Italia.

— Bine ai venit în Paradis, flăcău! m-a întâmpinat Silviu, cu bucurie în glas, cum m-a văzut. Spală-te, mănâncă și odihnește-te, pentru că, peste câteva ore, vei intra direct în pâine. șefu’ e un basarabean și, dacă te ții de treabă, vei câștiga bani frumoși.

Cât am mâncat, am aflat că voi munci într-un atelier auto, dar numai noaptea, „pentru a nu-i deranja pe turiști”, după cum mi s-a explicat. De fapt, autoturismele pe care le „reparam” erau, fără excepție, furate, cosmetizate și expediate spre țara noastră, dar asta am descoperit mai târziu… Cum pe mine nu mă interesau astfel de „amănunte”, dorind doar să fac bani ca să-mi deschid propria afacere în țară, nu am pus prea multe întrebări. Dar…

După mai puțin de două luni de când începusem munca, filiera traficanților de mașini a căzut în mâna poliției. Eu, care munceam efectiv în atelier și care primeam doar firimituri din afacere, am scăpat cel mai ușor, fiind expulzat acasă, cu interdicția de a mai ieși peste granițe timp de cinci ani.

În scurta perioadă în care am fost plecat, am cunoscut-o pe Ilinca, o fată extrem de frumoasă, iubita șefului meu. Nu știu ce a determinat-o să se apropie de mine, dar ea, la un moment dat, a început să mi se confeseze, pe zi ce trecea, cu tot mai mare încredere. înainte cu doar câteva zile de a fi arestați, mi-a mărturisit că trăiește un adevărat calvar:

— Sunt în mare pericol. Ești ultima mea speranță… Mihail mă suspectează că ciripesc despre ce face și mă amenință cu moartea… Nu mai are încredere în mine, e tot mai nervos și îmi pune cuțitul la gât tot mai des… Aș vrea să îl las, dar nu mă scapă nicio clipă din ochi. L-am rugat să mă lase să ies cu tine la cumpărături și aproape că l-am convins… Te rog să accepți, că, după aia, mă descurc singură.

— Ce vrei să faci?

— Să scap de el și de afacerile lui nenorocite!

— Dar mă va acuza pe mine de complicitate, i-am răspuns, ezitant.

— Dacă vrei, fugim împreună, am destui bani… Gândește-te la propunerea mea. Nu vei regreta dacă mă ajuți… Să știi că nu numai eu sunt în pericol, ci toți cei care lucrează cu el.

— în pericol? Ce pericol?

— Lasă asta, mai multe nu pot să-ți spun acum. Te rog doar să mă ajuți și n-o să-ți pară rău!

Deși îmi era teamă, gândul că Ilinca ar putea păți ceva rău m-a făcut să accept să o ajut. Nu știu dacă eram chiar îndrăgostit de ea, dar, de multe ori după ce Ilinca mi se confesa, mă cuprindea un fel de disperare că nu o pot ocroti, că nu-i pot schimba soarta în bine. îmi era dragă, nu numai pentru că era frumoasă, dar și pentru că o simțeam tristă și nefericită.

Din păcate, nu am mai apucat să o salvez de Mihail. Sau, cel puțin, așa cred… Cu o zi înainte de arestarea noastră, am auzit-o certându-se rău de tot cu așa-zisul ei iubit, după care… A dispărut de parcă ar fi înghițit-o pământul. Am tot întrebat în stânga și-n dreapta de ea, dar toată lumea dădea din umeri. Silviu, amicul care mă băgase în toată povestea asta, m-a sfătuit să nu mai pun întrebări și să-mi văd de treabă, dacă nu vreau să am probleme.

Ce să cred? Că Ilinca reușise să fugă? Mă îndoiesc, căci Mihail ar fi tunat și fulgerat și și-ar fi pus huidumele pe urmele ei! Atunci? Mai era o variantă, că tipul se ținuse de cuvânt și o redusese la tăcere, după cum o amenințase… A doua zi, am fost arestați cu toții și am pierdut orice contact cu ei.

Interdicția de a părăsi țara nu prea m-a afectat și oricum mă convinsesem că nici prin străinătate nu umblă câinii cu covrigi în coadă. M-am angajat în orașul meu natal, la un atelier de reparații auto, și am căutat să mă feresc de probleme, căci îmi ajunseseră cele din Italia.

Pe Mihaela am cunoscut-o în timp ce făceam proba unei mașini de-abia reparate. Ea era „la datorie”, pe marginea șoselei, iar de la distanță mi s-a părut că este… Ilinca. Atât de șocat am fost de asemănare, încât era cât pe ce să intru într-un copac. Nu vă spun ce-a fost la gura proprietarului mașinii, care se afla pe scaunul din dreapta… M-a înjurat cât pentru o viață întreagă, după care m-a dat jos și m-a lăsat acolo, la marginea șoselei:

— Du-te dracului de prost, parcă n-ai mai văzut femei în viața ta! Rămâi aici, să te saturi, tâmpitule!

Eu nu-mi reveneam din șoc. Credeam că fata din fața mea era Ilinca. în câteva secunde, mi-a trecut prin minte un întreg scenariu: „Probabil că basarabeanu’ nu i-a făcut nimic… Sigur ea a spus tot poliției de-acolo, ca să-și salveze pielea, și de-aia a dispărut brusc înainte de a fi săltați…”

Mihaela – așa cum o chema – m-a readus însă repede cu picioarele pe pământ. Când a început să vorbească, m-am convins că nu poate fi Ilinca:

— Ce-ai pățit, frumosule? Ești pe invers și nu ați căzut la preț? Eu sunt Mihaela. Hai, vino să te consolez, nu te costă mult… Da’ stai puțin, unde să te bucur, dacă nu ai mașină?!

M-am strâmbat. Niciodată nu mi-am imaginat că o femeie poate fi atât de vulgară. Cu toate astea, pe lângă dezgust, simțeam și un alt sentiment nedefinit, parcă de milă, nu știu sigur. Oricum, ceva nu mă lăsa să plec de acolo. Trebuia să mă lămuresc despre ce e vorba, mai ales că fata îmi amintea puternic de Ilinca…

Vorba și privirea ei îmi erau străine. Era parcă și o idee mai scundă decât Ilinca, dar trăsăturile feței și formele trupului parcă erau ale ei.

— Ia zi-mi, cât câștigi tu de obicei într-o zi ca asta?

— Câteodată, mai mult, câteodată, mai puțin… De pildă, azi, până la tine, nu am avut noroc de niciun mușteriu.

— îți dau eu bani pe ziua de azi, dar vreau să vii cu mine. Vreau să stăm puțin de vorbă. Iei și tu o pauză, ce zici?

— Mă duci și la restaurant?

— Te duc!

— Atunci, merg! a zis, luându-mă de braț.

Am luat o ocazie, ne-am întors în oraș și am intrat într-un restaurant liniștit, unde am mâncat și am vorbit toată după-amiaza. Mihaela, după ce s-a convins că nu am nevoie de serviciile ei, s-a relaxat și a renunțat la comportamentul de damă ieșită la agățat. Părea o cu totul altă persoană: o tânără uimită și curioasă de felul ciudat în care mă comportam.

— Ia spune-mi, de ce te prostituezi? am întrebat-o, la un moment dat.

— Vrei să știi adevărul sau doar așa, o poveste lacrimogenă?

— Ori adevărul, ori nimic!

Așa am aflat că, în urmă cu cinci ani, Mihaela și sora ei, orfane de mici și crescute de o mătușă alcoolică, pe care nu o interesa soarta lor, au fost ademenite să plece în Italia. Lucrurile s-au complicat în timp, ele au fost despărțite și s-au pierdut una de cealaltă. Mihaela, după ce a „muncit” vreo doi ani într-un bordel clandestin, a fost ajutată de un român să fugă înapoi, acasă, și de atunci își câștiga existența din ceea ce știa să facă.

— Nu o duc chiar așa rău. Am o garsonieră închiriată în oraș, nu depind de nimeni și câștig atât cât am nevoie. Am reușit chiar să termin liceul la seral, pentru că nu vreau să trăiesc așa toată viața. Vreau ca, într-o zi, să fiu mândră de mine, să nu mai fiu ceea ce sunt acum. și poate că Dumnezeu mă va ajuta să aflu ceva și de sora mea, Ilinca… îmi este foarte dor de ea și sper să o găsesc.

Când am auzit-o, am înmărmurit. Ilinca era numele fetei pe care o cunoscusem în Italia… Posibilitatea ca Ilinca și Mihaela să fie surori mi se părea absurdă, iar faptul că eu le cunoscusem pe amândouă, cu atât mai incredibil! Dar coincidența de nume și de locuri era prea mare. Apoi, mai era și asemănarea dintre ele…

În mintea mea se făcea încet, încet, lumină. Acum înțelegeam de ce nu-mi mai putusem dezlipi ochii de la fata asta, de ce mă aflam acolo, lângă ea. Poate că era un semn al sorții, poate că-mi era predestinată. Dar încă nu-mi venea a crede tot ceea ce mi se întâmpla. Trebuia să mă lămuresc.

— Zici că pe sora ta o cheamă Ilinca? Ce-ai zice dacă ți-aș da vești despre ea?

— Tu?! Nu te-aș crede! E imposibil! De unde s-o știi tu pe sora mea? m-a întrebat ea, intrigată, dar și cu o licărire de speranță în priviri. De ce mă minți?

— Nu te mint. Am cunoscut-o pe sora ta, semăna foarte tare cu tine….

— Da, așa este! Of, ce dor mi-e de ea! Mi-era tare milă de ea, de suferința ei, de speranțele ei, dar m-am gândit că e mai bine să afle adevărul, decât să-și petreacă restul vieții căutându-și zadarnic sora.

— Nu știu sigur, dar cred că sora ta a fost omorâtă… Acum vreo doi ani… în Italia, de un basarabean care era șeful unei bande…

I-am povestit totul. Mihaela mă privea îngrozită și, minute în șir, nu a fost în stare să articuleze niciun cuvânt. Apoi, a început să plângă în hohote. Suferea îngrozitor: „Ilinca mea dragă… Te-a omorât, criminalu’! Jur să îl găsesc și în gaură de șarpe de s-ar ascunde, jur să te răzbun…”, nu mai contenea să murmure.

Disperarea ei m-a cuprins și pe mine. Am luat-o în brațe și am plâns-o împreună pe Ilinca. Am rămas acolo mult timp și am continuat să vorbim despre Ilinca. Spre seară, am rugat-o pe Mihaela să uite tot ce a trăit până atunci și să se mărite cu mine.

— Asta nu se poate… Cum să te însori cu o prostituată pe care o cunoaște întreg orașul? Ești singurul om bun pe care l-am întâlnit până acum și nu aș vrea să te fac de rușine… Cu prostituția, aveam de gând s-o termin oricum, dar pe tine nu te pot acoperi de rușine, acceptând propunerea ta de a fi împreună…

— Ascultă-mă bine: nu te voi lăsa singură! Simt că trebuie să fiu lângă tine și că noi doi putem duce o viață frumoasă. Te lași de ceea ce faci și te măriți cu mine!

— și gura lumii? Nu pot accepta… Vreau să încep o viață nouă, departe de aici, undeva unde să nu mă știe nimeni. îți mulțumesc pentru propunere, dar mă descurc și singură.

— Ai dreptate. Aici, ne-ar fi greu să scăpăm de răutățile celor din jur. Sunt de acord să plecăm în altă parte.

Mihaela nu a mai spus nimic, doar a clătinat din cap a neîncredere. Eu am luat-o de mână și am condus-o până la garsoniera ei. Acolo, ne-am iubit cu dor și disperare… Dimineața, la plecare, i-am reamintit că ne vom căsători în curând, am rugat-o să fie cuminte și să mă aștepte până vin de la serviciu. Eram hotărât să nu o pierd, îmi era dragă și, poate, o iubeam și pentru că am pierdut-o pe Ilinca.

Părerea lui Silviu, pe care am redat-o la început, era împărtășită de aproape toți cei cărora le-am destăinuit intenția mea de a mă căsători cu Mihaela. O mare surpriză mi-a făcut însă mama:

— Faci cum crezi tu, măi, copile! Dacă ți-e dragă, ia-o de nevastă! A suferit destul până acum și nu cred că se mai întoarce la apucăturile de dinainte. Crezi că altele sunt mai bune ca ea? Ce a fost a fost, important e să vă fie bine în viitor!

Aprobarea mamei mi-a dat curaj să ies cu fruntea sus în lume, să fac nuntă în toată regula și să o îmbrac pe Mihaela în rochie albă de mireasă. Mult nu au mai ținut nici bârfele, așa că am renunțat la ideea de a pleca din oraș, pentru a ne ascunde trecutul. Acum suntem o familie obișnuită, ne înțelegem foarte bine și, mai presus de orice, ne iubim. Soția mea nu mi-a dat niciodată prilej de gelozie. și nici nu îmi va da, știu asta.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*