Peste 1,5 milioane de romani trebuie sa depuna aceasta cerere! Statul le restituie banii integral

Curtea a transmis că o restituire eşalonată a banilor nu este corectă pentru cetățeni: „Principiul echivalenței trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să prevadă modalități procedurale mai puțin favorabile pentru cererile de rambursare a unei taxe care sunt întemeiate pe o încălcare a dreptului Uniunii decât cele aplicabile acțiunilor similare întemeiate pe o încălcare a dreptului intern.

Un asemenea sistem de rambursare a sumelor (…) îl plasează pe justițiabil într‑o situație de incertitudine prelungită cu privire la data la care va obține rambursarea integrală a cuantumului taxei plătite fără a fi datorate”, se precizează în hotărârea judecătorilor europeni, citată de avocatnet.ro.

Vă reamintim că Ministerul Mediului şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală(ANAF) au decis să restituie, printr-o procedură administrativă, aşa-numita taxă de primă înmatriculare, astfel că românii care au achitat taxa auto îşi vor primi banii înapoi. Astfel, până acum, printr-o cerere, românii puteau să-și recupereze banii, suma fiind eșalonată pe o durată de cinci ani. Însă după anunțarea decizie judecătorești, statul român trebuie să restituie suma integrală pe loc.

Persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acţiune în instanţă, conform ordonanţei care modifică OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu. Cei aflați în această situaţie pot solicita restituirea taxei prin cerere adresată organului fiscal. Banii, inclusiv dobânda, vor fi plătiți pe loc, potrivit deciziei judecătorilor, în contul bancar al proprietarului automobilului. Cererea se depune la Administrația Financiară. Fiscul poate solicita documente suplimentare. Dacă acestea nu sunt depuse în cel mult 60 de zile, cererea de restituire va fi respinsă.

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.

%d blogeri au apreciat: