Poveste adevarata: Am adus acasa o FEMEIE din CLUB in timp ce IUBITA MEA dormea

POVESTE ADEVARATA: AM ADUS ACASA O FEMEIE DIN CLUB IN TIMP CE IUBITA MEA DORMEA

Un cititor, dornic să se destăinuie şi să îi înveţe şi pe alţii din greşelile personale, a trimis pe adresa redacţiei, o scrisoare electronică cu una dintre cele mai ciudate poveşti despre relaţii întâlnite vreodată. Pentru protecţia celor implicaţi în această istorisire, numele personajelor au fost schimbate.

 

“Numele meu este Mihai şi am 25 de ani. Acum câteva luni m-am îmbătat şi mi-am stricat relaţia pe care o aveam de peste doi ani cu una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut vreodată după ce am adus acasă o altă femeie în timp ce iubita mea dormea. Nu ştiu ce a fost în capul meu, acum regret enorm.

Într-o sâmbătă seara am ieşit doar cu prietenii în club, deoarece iubita mea, Cristina, nu a vrut să vină. Avea examen luni şi a spus că stă acasă să înveţe. Deoarece avea încredere totală în mine m-a lăsat să mă distrez singur, mai ales că în ultima vreme neglijasem ieşirile în oraş din cauza facultăţii şi a locului de muncă. Zis şi făcut, am ajuns în club, am început să bem, să dansăm, până când la mine a venit o tânără care m-a lăsat pur şi simplu mască. Mi-a zâmbit drăguţ apoi m-a luat la dans fără să îmi spună nimic. După câteva melodii a început să mă sărute lasciv pe gât şi mi-a şoptit la ureche că o atrag şi ar vrea mai multe de la mine. M-a întrebat dacă putem să plecăm din club şi din cauza băuturii am zis “Hai”, fără să stau pe gânduri. Planul meu iniţial era să o duc la un prieten, însă, atunci când m-am urcat în taxi, fără să îmi dau seama am zis adresa de acasă şi am început iar să o sărut pe Iuliana, frumuseţea din club care îmi luase pur şi simplu gândurile.

Când am ajuns în faţa blocului am scos cheile şi apoi, dintr-o dată, parcă m-am trezit din beţie şi am realizat riscurile la care mă expun, dar un mic drac din ureche îmi spunea că o să scap basm curată dacă mă mişc bine, însă nu a fost aşa. I-am spus Iulianei ca iubita mea se află într-una din camerele apartamentului meu cu trei camere şi că nu voi putea să o aduc înăuntru. Fără să stea pe gânduri, ea mi-a şoptit că nu scoate zgomote când face sex şi va pleca imediat ce terminăm. Mai mult, a adăugat că o excită şi mai mult gândul că cineva poate să o prindă. Beţi morţi amândoi am intrat în casă pe furiş, am băgat-o pe Iuliana în celălalt dormitor şi am fost să îmi verific iubita. Am învelit-o, am văzut că doarme tun, am închis uşa şi am plecat în cealaltă cameră.

Acolo mă aştepta ea, toată goală, desluşindu-i formele prin lumina unei veioze chioare. Nu îmi mai amintesc tot, însă ştiu că am început să facem sex şi apoi gol total! Black out, nu alta. Am adormit instant sau mai bine zis am leşinat de la atâta băutură şi adrenalină.

 

Dimineaţa m-am trezit într-o hărmălaie îngrozitoare, cu urlete şi strigături, având o durere de cap incredibilă. Mai mult, în faţa mea erau două femei, una mai dezbrăcată ca alta, care se păruiau şi se înjurau de mama focului. M-am ridicat, m-am dus în altă cameră şi le-am lăsat în pace. Când m-am trezit, eram singur în apartament şi hainele Cristinei dispăruseră.

Acum regret enorm ceea ce am făcut şi aş vrea să o am înapoi, dar nu a mai vrut să vorbească cu mine. Sper să citească aceste rânduri şi să înţeleagă că regret enorm. Am fost un prost şi nu merit iertare, însă dacă mi-ar da încă o şansă aş putea să o fac cea mai fericită femeie. De atunci nu m-am mai îmbătat şi aştept în fiecare zi un telefon de la ea”, a scris tânărul în scrisoarea trimisă redacţiei.

Sursa: romaniatv.net

http://www.andreilaslau.ro/poveste-adevarata-am-adus-acasa-o-femeie-din-club-in-timp-ce-iubita-mea-dormea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*