Soţia lui Liviu Guţă, transformare totală, după ce a pierdut lupta cu kilogramele! Giulia a luat foc când a auzit ce va primi de Valentine’s Day

Liviu Guţă a venit într-un platou de televiziune împreună cu frumoasa lui familie. Manelistul e tare mândru de copiii săi, dar şi de soţia lui, care îi este alături la bine, dar, mai ales la greu, după cum a mărturisit în cadrul unui interviu emoţionant.

Partenera artistului e însă foarte schimbată. Mulţi dintre cei care au deschis televizoarele mai târziu aproape că nu au recunoscut-o.

Şi asta pentru că Giulia Mititelu nu mai este blondă şi a luat mai multe kilograme în plus.

După câţiva ani de absenţă de pe micile ecrane, soţia lui Liviu Guţă a acceptat invitaţia de a veni pe canapeaua de la „Vorbeşte lumea” împreună cu manelistul şi cei doi copii pe care îi au împreună.

Vedeta e acum brunetă şi pare că o prinde mult mai bine acest look decât cel din trecut. Din nefericire, silueta ei a avut de suferit în ultimii ani.

La un moment dat, în cadrul interviului, Giulia Mititelul a mărturisit cu zâmbetul pe buze, dar şi nemulţumită într-o oarecare măsură, ce i-a spus Liviu Guţă că va primi din partea lui pe 14 februarie, când e sărbătorită Ziua Îndrăgostiţilor în tradiţia occidentală.

L-am întrebat ce o să îmi ia de Valentine’s Day şi mi-a spus că îmi cumpără o maşină de spălat. Iar producătoarea emisiunii i-a zis: «Niciodată să nu cumperi electrocasnice la femei»„, a mărturisit soţia manelistului în cadrul emisiunii „Vorbeşte lumea”.

Mario, fiul celor doi soţi, învaţă la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” din Bucureşti.

Soacra mea mă iubeşte foarte mult. Soţia mea este lângă mine necondiţionat (…)”, a declarat manelistul.

Liviu Guţă şi soţia lui s-au căsătorit civil în 2006. Manelistul şi Giulia Mititelu au făcut cununia religioasă pe 1 septembrie 2014. Ei au împreună un băiat şi o fetiţă.

Anamaria

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.