Sotia murise si a vrut sa-i faca ordine in lucruri cand a gasit scrisoarea

SOȚIA MURISE și când a vrut să-i facă ordine în lucruri a găsit O SCRISOARE ascunsă care DEZVĂLUIA un SECRET care i-a schimbat viața la 80 de ani: ,,Nu-mi vine să cred că O VIAȚĂ DE OM eu am avut…” Uite CE FĂCUSE FEMEIA

Tony Tripani avea 80 de ani atunci când soția sa murise, după ce fuseseră căsătoriți 50 de ani, era distrus și se simțea singur. Dar după moartea soției el a găsit o scrisoare care i-a dezvăluit un secret ce a schimbat totul.

Când soția sa murise, Tony a început, cu inima frântă, să elibereze casa de lucrurile care îi aparținuseră. Dar apoi, într-o bună zi, a găsit o scrisoare ascunsă foarte adânc într-un dulap. Tocmai descoperise ceva pentru care nu fusese pregătit: scrisoarea îi era adresată lui, dar era de la o altă femeie.

În momentul în care a deschis scrisoarea și a citit primele rânduri, a fost cu adevărat șocat. Scrisoarea era veche de 56 de ani și fusese scrisă de către o femeie cu care tony se întâlnise când avea în jur de 20 de ani, pe nume Shirley.

Shirley îi scria că se gândea des la Tony, dar asta nu era partea șocantă, la sfârșitul scrisorii el a aflat că are un fiu cu ea, pe nume Samuel! Tony era de-a dreptul împietrit, tocmai descoperise că de 61 de ani avusese un fiu fără să știe, și și-a dat seama că soția sa ascunsese scrisoarea fiindcă ea nu putea avea copii.

Iată ce a mărturisit Tony pentru Fox17: ,,Nu am nici cea mai mică idee de ce nu mi-a spus soția mea despre asta. Ea voia copii, dar nu putea avea, a tot încercat. E fiul meu, l-am avut toată viața dar nu am știut. Mă depășește de ce a ascuns scrisoare”.

După ce s-a mai liniștit, Tony a găsit un nou sens pentru viața lui: să-și găsească fiul. Zis și făcut, l-a găsit pe Facebook. Jurnaliștii de la Metro scriu că reuniunea a fost emoțională, mai ales fiindcă fiul său crezuse toată viața că tatăl lui nu voia să aibă de-a face cu el!

Această poveste incredibilă ne arată cum totul în viață se poate schimba într-o clipă! La 81 de ani, viața lui Tony a căpătat un nou sens, unul pe care și-l dorise mereu dar credea că nu-l va cunoaște niciodată…

CITESTE IN CONTINUARE URMATORUL ARTICOL

Georgeta: „Soțul îmi spune că sunt frigidă, dar nu numai în pat. Rămăsesem însărcinată și aveam musafiri. În timp ce eu găteam și eram cu burta la gură le zice tuturor că parcă aș fi o rață. Apoi, eu am făcut cea mai mare greșeală din viața mea..” Urmarea e cutremurătoare

 

În momentul ăsta, sunt o femeie… consumată. Asa mă simt. Nu mai aștept nimic de la viață. Culmea e că nici n-am primit mai nimic de la ea. Singura mea alinare sunt cei doi copii ai mei, dar curând vor pleca și ei de acasă, și atunci…

Pare de-a dreptul ridicolă scena care s-a tot repetat în căsnicia mea: eu, la ușă, cu o valiză în mână, privind înapoi, ca pentru a reține cât mai multe amănunte care să-mi alcătuiască mai târziu amintirile. Spun că scena e ridicolă, fiindcă am trăit-o de prea multe ori, încât, în timp, și-a pierdut sensul.

Momentul părăsirii a devenit, din gest unic, obișnuință. și asta pentru că nu am fost suficient de puternică să-mi spun: „Gata, între noi s-a terminat. Divorțăm!”. și totuși, de fiecare dată când făceam acel pas, eram hotărâtă să nu mă mai întorc

niciodată la soțul meu, să-mi iau copiii și să încerc să-mi refac viața. 0 dată, am încercat chiar să am o aventură cu un alt bărbat, după ce-am plecat de-acasă, dar mi-au apărut în fața ochilor cei doi copii ai mei. Aveau, parcă, o figură mustrătoare și n-am putut merge mai departe. De fapt, toată viața mea e compusă din frânturi pe care nu le-am putut pune cap la cap, fiindcă mi-a fost teamă de adevăr. Dacă aș fi avut curajul, aș fi fost acum o femeie liberă, pe picioarele ei, nu una care-și plânge trecutul, prezentul și viitorul.

Eu n-am avut parte de acea dragoste care-ți ia mințile, te amețește și te urcă în al nouălea cer. Am visat la așa ceva în liceu, dar prințul meu din basm n-a fost decât un tocilar care m-a invitat la un film și a încercat apoi să-și strecoare mâna pe sub fusta mea. Scârbită multă vreme de acest gest, nu mi-am făcut niciun prieten, nici măcar după ce am terminat liceul și m-am angajat. Soțul meu, Vali, s-a apropiat destul de greu de mine, lucru pe care mi l-a reproșat mai târziu, în momentele noastre de ceartă.

— Ești frigidă, dar nu numai în pat. La fel ești și în viata de toate zilele.

Uită-te la tine, nu te lipești de nimeni, le dai tuturor vânt, îi respingi pe toți, îi gonești. Am ajuns singuri ca niște cuci, și asta numai din cauza ta, ești cea mai rece femeie pe care am cunoscut-o vreodată!

— Cum poți să-mi aduci asemenea acuze, Vali? Te-am respins eu vreodată?

Nu avea dreptate, i-o demonstram cu argumente, iar lucrul acesta îl deranja. Casa ne era mereu plină de musafiri, mai mult prieteni de-ai lui. Vali e unul dintre acei bărbați care consideră că femeia trebuie să stea la cratiță, să tacă, să fie un obiect sexual și să crească plozi. Să nu se facă simțită prin casă, să fie ca o jucărie cu baterie și cheiță, pe care bărbatul s-o întoarcă doar când are el chef. Nu știu cum sunt alte neveste, dar eu n-am putut accepta așa ceva. întotdeauna am considerat că soții trebuie să fie egali, parteneri, nu unul să fie sclavul celuilalt. însă Vali a făcut tot posibilul să mă pună într-o lumină defavorabilă, chiar și în fața tuturor cunoscuților, prietenilor, rudelor. îmi vorbea urât, batjocoritor:

— Hai, mândro, mai repede cu mămăliga aia! striga el din sufragerie. Ce faci? Ai căzut în ea?

Prima dată când l-am auzit vorbindu-mi astfel, mi-au dat lacrimile. Eram în bucătărie, îmi strigase să-i aduc murături și folosise un ton poruncitor, de parcă ar fi vorbit cu o slugă. Nu m-am putut abține și am început să plâng. Tonul lui nu m-a durut doar pentru că aveam musafiri. Aș fi suferit și dacă nu l-aș fi auzit decât eu. Văzând că nu mai apar în sufragerie, a venit după mine, spunându-le celor prezenți:

— Cred că mândra a adormit lângă aragaz. Mă duc s-o trezesc, că ni s-au lungit urechile de foame!

A intrat furios în bucătărie, m-a apucat brutal de braț și mi-a șuierat printre dinți, în șoaptă, ca nu cumva să nu se audă de dincolo:

— Ce faci, Geto, te-ai pus pe bocit? Acum ți-ai găsit? îți bați joc de musafirii noștri? Scoate odată murăturile alea și mișcă mai repede în sufragerie!

Numai că, în loc să-i fac pe plac și să tac, am plâns și mai tare, gest care mi-a atras o sudalmă urâtă. Când am intrat în sufragerie, aveam ochii roșii, dar mesenii s-au făcut că nu observă. Bineînțeles, doar erau rudele lui, era și maică-sa de față, ea îl crescuse astfel, cu ideea că femeia trebuie să fie sluga bărbatului. 0 și auzisem de câteva ori spunându-i:

— Bine că te-ai însurat și tu odată, să aibă cine să-ți gătească, să te spele, că eu închid ochii mâine, poimâine. Vezi să nu-i dai nas fetei ăsteia, s-o pui la punct, să-și cunoască stăpânul!

— Da, mamă, nicio grijă.

— Să nu creadă că te poate juca pe degete… Dar am încredere în tine, nu ești tu dintr-ăia care să se închine la femeie!

Asta era soacra mea. Era văduvă și-și crescuse copilul de parcă ar fi fost stăpânul lumii. Nu și-a dat arama pe față de la început, fiindcă atunci aș fi știut cu cine am de-a face, m-aș fi dus învârtindu-mă, nu m-aș mai fi uitat la domnul Vali, mare inginer. Crezusem că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap: frumos, înalt, elegant, manierat.

Recunosc, s-a purtat foarte bine cu mine până a semnat certificatul de căsătorie. Apoi și-a arătat și el adevărata față, ca soacră-mea. Viața mea a devenit în scurtă vreme un coșmar, așa că m-am hotărât să plec. Mi-am făcut valiza, cu câteva lucruri, și m-am dus la mama. Vali n-a venit după mine, în schimb, m-a sunat:

— Geta, ce-i cu prostia asta? E o glumă?

— Nu-i nicio glumă. Nu mai suport să-mi vorbești urât, să mă tratezi ca pe o sclavă. Nu sunt sluga ta!

Punctul culminant fusese atins în acea dimineață, când el îmi criticase felul cum îi lustruisem pantofii.

— Ia uită-te la ei! urlase, ridicându-i pe rând. Cum să merg eu cu ăștia la serviciu? Nu știi că azi am ședință? Că sunt în prezidiu? Vrei să se uite toți la mine și să râdă?

Eu îi făceam atunci niște sandvișuri pentru la muncă. Eram nervoasă că nu apucasem să-mi calc o rochie în locul celei al cărei fermoar se stricase, eram în criză de timp, întârziam la lucru, iar lui îi ardea de reproșuri.

— Dar tu ce ai, nu poți să ți-i faci? îți cade rangul de secretar de partid?

Parcă i-aș fi dat foc. Când a auzit de partid, a sărit în sus.

— Vorbește mai tare, că poate te aude cineva și mă exclude din partid din cauza ta! Ce vorbești tu acolo, Geto? Cum adică să-mi fac pantofii? Păi de-aia mi-am luat nevastă, ca să-mi fac tot eu pantofii? Te înșeli amarnic!

— Vrei să zici slugă.

— Ia uite-o! Mai și dă cu gura! Bravo, nene! Pune mâna și dă cu cremă aici!

— Nu vreau! Dă-ți singur!

— Nu vrei? Așa, deci, nu vrei!

S-a încălțat cu alți pantofi, unii noi, dar asta numai de-al naibii, ca să nu se apuce să și-i facă pe ceilalți, și a ieșit trântind ușa.

— Vorbim noi diseară, că acum n-am timp! m-a amenințat el. Vedem noi cine e stăpân aici!

Toată ziua m-am gândit ce să fac. M-am sfătuit și cu mama, iar ea a zis să-l părăsesc, că ăsta nu e om cu suflet și n-o să-mi fie bine lângă el. Așa că, după-amiază, am ajuns înaintea lui acasă, mi-am strâns câteva lucruri și am plecat. Pe la opt seara, a sunat, întrebându-mă ce m-a apucat.

— Vali, nu mai pot așa, i-am zis. Credeam că mă iubești, dar tu îți bați joc de mine!

— Uite ce zic eu, Geta: în seara asta, odihnește-te bine, gândește-te și mâine dimineață vino înapoi.

I se mai îmblânzise vocea.

— M-am gândit bine, Vali. Nu vin, să știi!

— Vorbim mâine acasă, da? a continuat el, ca și cum nu i-aș fi răspuns. Noapte bună!

Nu m-am dus acasă în ziua următoare, ceea ce l-a înverșunat și mai tare. De teama partidului însă, fiindcă nu dădea bine să fie divorțat – avea să-mi mărturisească asta mai târziu -, a venit seara la mama și m-a rugat aproape în genunchi să mă întorc acasă.

— Gândește-te, suntem de un an împreună… Se mai întâmplă lucruri de-astea într-o căsnicie. Am fost și eu obosit de-am ridicat tonul la tine, nu poți să treci peste asta?

— Bine, dar înseamnă că tu tot timpul ești obosit, fiindcă tot timpul țipi la mine! Crezi că-mi face bine când avem musafiri și tu ștergi cu mine pe jos?

— Iartă-mă, n-o să se mai întâmple! Dar hai, întoarce-te acasă, ai să vezi că n-o să mai țip. Te rog!

Am cedat atunci, și asta a fost greșeala mea. N-ar fi trebuit să mă întorc. Trebuia să divorțez, să-mi refac viața. Vali s-a purtat o vreme fru-mos cu mine. Mai mult în sensul că m-a lăsat în pace cu ironiile, cu jignirile, mai ales de față cu ceilalți. Când a aflat însă că sunt însărcinată, a întors foaia, a început să fie din nou bădăran.

— Parcă ar fi o rață, le spunea el musafirilor, colegi de-ai lui de partid. De-aia se mișcă mai încet, trebuie s-o iertăm, ce să-i facem…

Râdeau cu toții, porcii. Se amuzau pe seama mea, în timp ce eu, cu burta la gură, găteam pentru ei. și măcar dacă Vali m-ar fi ajutat cât de cât. Nu, el mă acuza mereu că mă prefac, că nu-i un

capăt de țară să mă scol mai devreme dimineața și să-i fac un ceai.

— Stai cu orele-n baia aia, de parcă te ia cu leșin! Ce tot stai acolo toată dimineața?

Am plecat de multe ori de-acasă, dar de fiecare dată m-am întors. De ce? Nu știu nici eu. Poate că, în adâncul sufletului meu, am tot sperat ca el să se schimbe, poate că l-am iubit. Cine mai știe de ce m-am întors? A doua oară când l-am părăsit trecuseră vreo patru ani de căsnicie, fata mea cea mare, Ana, avea doi ani. Vali era nervos că ea era bolnavă, că avea febră și plângea. îl deranja pe domnul, nu putea să doarmă!

— Ce-i cu sclifosita asta de nu doarme? Ai învățat-o prost, să stai lângă ea noaptea… Cum pleci, cum începe să urle! De parcă numai ea ar fi pe lume!

— Sst, că e bolnavă, tu nu-ți dai seama? Ce Dumnezeu?!

— Păi da, că din cauza ta e bolnavă, tu ai crescut-o așa, ai îndopat-o cu doctorii! Că eu, ce să spun, oi fi crescut cu doctorul la ușă!

Atunci mi-a ajuns iar cuțitul la os. Dimineața, după ce a plecat el la serviciu, am strâns câteva lucruri de-ale mele și de-ale fetiței și ne-am dus la mama. Când m-a văzut la ușă, cu fetița de-o mână și cu valiza în cealaltă, ea a oftat și mi-a zis:

— Of, Getuțo, ce fel de viață-i asta, să tot fugi de colo-colo? Cât ai s-o mai duci așa? Dacă te hotărăști să-l părăsești, apăi fă-o așa cum se cuvine! Nu te mai chinui și nu-l mai chinui nici pe copilul ăsta, că e nevinovat. Iar nemernicul ăla să stea de vorbă cu mine, fiindcă am eu să-i spun câteva vorbe.

De data asta, Vali a venit direct la mama, n-a mai sunat. M-a implorat să mă întorc acasă, „de dragul fetiței”.

— Cum să trăiesc eu fără voi? Nu pot! Recunosc, îmi ies uneori din fire, dar n-o fac intenționat. N-aș putea să trăiesc fără tine, cred că îți dai seama de asta, nu?

Se uita la mine cu o privire rugătoare, nu mai era bărbatul arogant de cu o seară în urmă. Cu asta m-a înduioșat de fiecare dată. Mama însă își dădea seama de păcăleală.

— Geta, tu nu vezi că face ce vrea din tine? Cum crezi că o să se schimbe omul ăsta? N-ai să-l vezi niciodată aducându-ți o floare sau spunându-ți o vorbă bună! De ce-ți irosești viața lângă el? N-ai fi nici prima, nici ultima femeie care a divorțat. Asta e, nu s-a putut… Dar să ții cu dinții de o căsnicie moartă-n fașă, asta n-o mai pot pricepe!

Mama, săraca, avea dreptate, o știam bine. Dar mă întorceam de fiecare dată acasă, singură îmi vâram grumazul în jug. Iar pe urmă, a mai venit și Daniel pe lume. N-aveam nevoie să se-ntâmple una ca asta, dar era înainte de ’90 și n-am avut încotro.

Iar din clipa când l-am ținut în brațe, m-am bucurat că-l am. și am încercat să-mi înec amarul în crescutul copiilor. însă asta nu mi-a priit, fiindcă am suferit de fiecare dată la fel de mult, când Vali mi-a arătat că nu are pic de iubire și înțelegere pentru mine.

Ultima oară când am plecat de-acasă, nu Vali a fost cel care m-a rugat să mă întorc, ci copiii. M-aș fi întors oricum, să-i iau.

Dar Alina, care a înțeles ce eram pe cale să fac, m-a implorat să nu-i iau pe ea și pe fratele ei de lângă tatăl lor, că ei vor să crească lângă amândoi părinții. Am cedat și apoi m-am resemnat cu situația asta. Ce puteam să fac?

Nu știu când a trecut timpul… M-am pomenit la șaizeci de ani că mi-a trecut viața pe sub nas, că nu s-a ales nimic de ea.

Doar un singur bărbat s-a purtat frumos cu mine, voia chiar să mă ia de nevastă. Era un coleg de serviciu, un om la locul lui. El mi-a zis, la un moment dat:

— Dacă aș avea o nevastă ca tine, aș ține-o pe palme, ca pe-un ou.

Mi-a făcut curte acel coleg și era cât pe ce să-i cedez. Dar m-a oprit imaginea copiilor, apărută brusc în mintea mea în timp ce mă sărutam cu el. Am fugit și nu i-am mai vorbit acelui bărbat decât rareori, în interes de serviciu.

Acum, când mă pregătesc să închei aceste rânduri, îmi dau seama că, de fapt, nu soțul meu e vinovat pentru nefericirea mea. Eu sunt cea care s-a lăsat călcată în picioare. Drumurile mele, desele mele plecări și întoarceri m-au făcut să-mi pierd personalitatea. îmi merit soarta. Mi-a rămas timp doar să mă resemnez.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*