Un machiaj bine realizat poate sa faca minuni, insa reversul medaliei poate fi un total esec. Desi exista nenumarate tutoriale pe Internet, foarte multe femei fac greseli pe care nu le constientizeaza.
Chiar daca te consideri o experta in acest domeniu, acest articol iti poate prinde bine. Poti descoperi ca ritualul tau de infrumusetare poate fi imbunatatit intr-un mod la care nici nu te gandeai.
Tragi de coltul exterior al ochiului pentru a trasa linii perfecte
De ce este gresit acest obicei? Nu numai ca vei afecta pielea sensibila si elasticitatea din zona ochiului, dar vei obtine un machiaj care va arata neglijent dupa ce vei relaxa pielea. Cum sa aplici tusul de ochi chiar daca nu esti foarte indemanatica? Foloseste un post-it – acesta te va ajuta sa obtii linii drepte, simetrice si inclinate in functie de preferintele tale.
Folosesti creionul pe intreaga spranceana
Daca vei trasa linii pe intreaga spranceana, va fi foarte dificil sa estompezi la final culoarea. Rezultatul? Sprancenele tale vor arata nenatural si vor avea o culoare mai inchisa decat cea a parului. Prin urmare, intreg machiajul va avea un aspect dur, care-ti va inaspri trasaturile fetei.
Atunci cand vorbim despre sprancene, specialistii recomanda intotdeauna sa folosesti mai putin produs. Alege un creion in aceeasi culoare sau chiar o nuanta mai deschisa decat parul. Traseaza o linie la baza si apoi foloseste o perie speciala pentru a difuza produsul pe intreaga suprafata a sprancenelor.
Aplici prea mult fard de obraz intr-o zona incorecta
Fardul de obraz nu trebuie sa atraga atentia, ci doar sa ofere machiajului o nota finala, diafana si sanatoasa. Majoritatea femeilor il aplica mai jos de pometi, adica in zona dedicata contouringului, lucru care va afecta simetria fetei si-ti va oferi un aspect obosit si neglijent.
Specialistii in machiaj recomanda sa aplici fardul de obraz doar pe pometi cu ajutorul unei pensule pentru contouring. Vei obtine un lifting natural, iar rezultatul final va arata mult mai bine… iti promitem!
Folosesti prea multe produse cosmetice pentru contouring
Contouringul pare atat de usor de realizat in tutoriale, insa pentru multe femei este imposibil de pus in practica. Dar arata atata de bine si este cea mai simpla cale de a remodela forma fetei si a obtine un chip suplu, asa cum vezi mereu in reviste sau la vedete si bloggerite.
Daca nu stii cum sa-l faci, repeta acasa si poarta-l pe strada doar dupa ce esti sigura ca arata perfect.
Specialistii recomanda sa respectam regula celor trei zone. Incepe prin a aplica o pudra bronzanta pe frunte, cat mai aproape de linia parului si coboara de-a lungul ei sau pana ajungi pe maxilar. Ulterior aplica bronzer si pe barbie. Estompeaza si esti gata sa iesi in oras.
Aplici mai multe straturi de ruj
Rujurile mate arata bine in orice machiaj, insa este important sa le si aplicam corect pentru a obtine rezultatul dorit. Poate fi extrem de tentant sa reaplici ruj dupa ce ai mancat sau ti-ai baut cafeaua de dimineata. Cu toate acestea, este important sa stergi cu un servetel umed primul strat de ruj si abia apoi sa reaplici unul nou.
Astfel, vei evita ca machiajul buzelor tale sa aiba un aspect neingrijit si ridat.