Anamaria Vasile

8 sfaturi simple pentru părinții care au doi copii ce nu se înțeleg între ei

Cand ai un singur copil, lucrurile par dificile, deoarece este pentru prima data cand treci prin procesul cresterii si educatiei, cu toate provocarile aferente. Atunci cand apare cel de-al doilea copil, iti dai seama ca, pe langa provocarile de care spuneam, apare inca una, foarte dificila: cea a certurilor dintre frati.

Desigur, nu este obligatoriu ca fratii sau surorile sa manifeste gelozie, sa se supere si sa se certe, insa, in foarte multe cazuri exact asa se intampla.

Noi, ca parinti care ii iubim la fel pe fiecare dintre copii, suferim cand ii vedem ca nu se inteleg, ca au manifestari egoiste, ca nu doresc deloc sa-si inteleaga fratele sau sora. Si nici nu stim care este solutia cea mai buna pentru a-i ajuta sa comunice, sa se inteleaga, sa devina prieteni.

Iata 8 sugestii pe care le poti aplica imediat pentru a imbunatati relatiile dintre copii:

1. Ofera-le copiilor posibilitatea sa aiba grija unii de altii, dar nu obligandu-i, ci salutand initiativa lor de a o face. De exemplu, cand un copil l-a suparat pe fratele sau mai mic, nu te grabi sa-l linistesti pe micut, ci asteapta ca cel mare sa incerce sa-l calmeze.

In acest fel, fratele mai mare intelege ca el poate nu numai sa strice relatia si atmosfera in casa, ci s-o si imbunatateasca, sa repare ce a stricat. In acest fel, ii oferi copilului oportunitatea sa repare ce a gresit.

2. Sugereaza-le copiilor in ce fel se pot ajuta unii pe altii, cum pot face ceva impreuna.

3. Nu este de ajutor sa le spui copiilor ca ii iubesti pe toti in mod egal. Pentru ei va conta mai mult sa subliniezi individualitatea si importanta fiecarui copil in parte. Fiecare dintre copii doreste sa se simta important si special.

4. Regulile pot fi diferite de la un copil la altul, in functie de nevoile fiecaruia. Copiii sunt diferiti, astfel incat unul poate avea nevoie de mai mult timp petrecut afara la joaca, iar altul poate ca prefera un anumit fel de mancare pe care vrea sa-l gatesti doar pentru el.

5. Regula de baza pentru parintii cu mai multi copii este sa nu faca nicio comparatie intre copii. Chiar daca o anumita comparatie pare sa-i avantajeze pe ambii copii, aceasta ii poate face sa intre intr-un cerc vicios al competitiei. Cel mai potrivit este sa compari realizarile actuale ale copilului cu propriile sale realizari anterioare.

6. Nu pune etichete copiilor si nu le atribui anumite roluri fixe in familie. Atunci cand, de pilda, un copil este considerat „dansatorul nostru”, „actrita noastra”, „inventatorul nostru” etc., asta va face ca respectivul domeniu de dezvoltare sa dispara din aria de intrese a celorlalti copii.

Iar copilul cu rolul stabilit va fi nevoit sa ramana blocat in acel rol chiar daca, la un moment dat, va dori sa-si schimbe hobby-ul, pasiunile sau planurile de viitor.

7. Acorda-i timp separat fiecarui copil in parte, fara ca fratii sau surorile lui sa fie prezenti. Organizeaza-ti programul astfel incat cel putin o data pe luna sa pleci de acasa cu fiecare dintre copii intr-un loc unde sa puteti comunica in voie, iar copilul sa simta ca este timpul vostru si ca beneficiaza 100% de atentia ta.

8. Ce faci atunci cand ambii copii iti solicita atentia in acelasi timp? Chiar daca cel mic este inca bebelus si pare ca nevoile sale sunt mai importante, din timp in timp opreste-te si acorda-i atentie 100% copilului mai mare.