Acum trei ani, aflam pentru prima dată povestea lui Lorelai Moșneguțu și a mamei sale adoptive, Viorica Pârvan. Toată redacția a fost impresionată de câte știa să facă atunci un copil care se născuse fără mâini și fără femur, o gravă malformație congenitală. Lorelei are acum aproape 15 ani, știe să scrie cu o caligrafie impecabilă, tastează rapid pe laptop și smartphone, pictează și face arte manuale… cu picioarele. Cu o ușurință și dezinvoltură pe care noi oamenii așa-ziși normali le facem mult mai prost și plângându-ne tot timpul.
Ce m-a surprins e că timp de aproape doua ore, cât a durat întâlnirea noastră, a zâmbit tot timpul – deschis, firesc, cu toată ființa ei. Mama ei spune că așa a învățat-o de când era mică – să zâmbească, indiferent de circumstanțe. Iar Loreley (Alberta, de fapt) a făcut întocmai, iar zâmbetul ei a devenit acum molipsitor. Ea îi încurajează pe toți din jur – familie, prieteni, colegi. Să îți iubești copilul nu e o virtute, pentru că e în firea lucrurilor, dar să îți dedici viața copiilor altora e mai presus de fire. Viorica Pârvan, din Târgoviște, a ales să fie mamă nu pentru unul, ci pentru doi copii care nu sunt ai ei. Și care au și dizabilități grave.
”Am fost întrebată de multe ori de ce am ales să mă ocup de copiii cu dizabilități. Cred că această dorință persistă din copilărie, când, crescută fiind de bunicul Vasile, care era cadru medical la țară, vedeam cu câtă dăruire îi trata și ajuta pe cei bolnavi în orice moment al zilei.
Apoi am ales să urmez niște cursuri pentru copii cu dizabilități. Acest lucru se întâlmpla în urmă cu 16 ani, când mi se restructurase postul de pictor-decorator, aceasta fiind meseria mea de bază (ulterior am făcut și Facultatea de Științe ale Educației).
Dorința de a le face suferința cât mai ușoară acestor copii, de a fi iubiți și apreciați la fel ca și cei normali, a fost și este pentru mine un mare deziderat și o provocare. Meseria de asistent maternal nu am luat-o ca pe o profesie, și m-am raportat la sentimentele care practic îmi animă întreaga mea existență.
