Certurile dintre frați nu sunt negative. Din contră, acestea promovează dezvoltarea relației celor doi. Deși relația cu fratele sau sora ta poate avea suișuri și coborâșuri, vei știi mereu că el sau ea îți va fi alături atunci când ai nevoie de susținere.
Prietenii sunt persoane importante care ne sunt mereu alături și pe care, într-un fel sau altul, îi putem alege. Acest lucru nu se aplică și în cazul fraților și surorilor. Deși aceștia joacă un rol foarte important în viața noastră, legătura cu ei este una familială, ce nu depinde de voința noastră.
Relația dintre frați poate fi una dintre cele mai intense din viața unei persoane. Oamenii pe care îi primim voluntar în viața noastră pot fi alungați, dar nu putem niciodată „divorța” de frații noștri.
Frații sunt indivizi care ne cunosc cu adevărat. Deși alegerea nu ne-a aparținut nouă, ne-am petrecut cel puțin câțiva ani din viață noastră alături de aceștia. Spre deosebire de o relație de cuplu în care partenerii se pot despărți dacă apar neînțelegeri, frații nu au această opțiune.
În cazul fraților, conflictele trebuie soluționate prin iertare în ciuda oricăror resentimente. Acest lucru este posibil datorită iubirii necondiționate care leagă frații unul de celălalt.
Iubirea frățească se dezvoltă de-a lungul mai multor ani, fiind hrănită de experiențele pe care frații le împărtășesc: râs, lacrimi, momente de bucurie, întrebări, opinii…
Un fapt foarte interesant este că certurile dintre frați nu sunt deloc negative. Din contră, aceste conflicte ne pot ajuta să învățăm cum să ne controlăm impulsurile și să devenim mai flexibili. Pentru a le soluționa, suntem nevoiți să trecem în fundal emoțiile negative, astfel încât să putem gândi clar chiar și atunci când suntem nervoși.
Care băiețel nu și-a dorit un frate și care fetiță nu și-a dorit o soră? Însă fetița din acest video nu are doar un frate, ci tocmai 5! Singură între atâția bărbați ei îi este foarte greu, de aceea nu este de mirare că atunci când mama i-a spus că va avea în sfârșit o soră, fetița a început să plângă de bucurie!
Dacă ți-a plăcut reacția adorabilă a acestei fetițe drăguțe, atunci neapărat distribuie acest video pe Facebook!