Anamaria Vasile

Adriana Trandafir, despre problemele financiare: „Am făcut tot felul de lucruri ca să câștig niște bănuți”

Adriana Trandafir, actrița pe care o putem urmări în rolul Veoricăi din serialul “Sacrificiul“, a făcut câteva dezvăluiri din adolescența sa. Aceasta muncea mult pentru a câștiga bani și era dispusă să lucreze orice. Adriana Trandafir, în vârstă de 63 de ani, nu a avut o copilărie foarte ușoară. Aceasta muncea din greu pentru a fi recompensată și nu se dădea înapoi de la muncile care nu-i plăceau.

Ba chiar, Adriana Trandafir a dezvăluit că a fost nevoită inclusiv să vândă pâine în adolescența sa: “Mama mea mă punea să fac prin curte diverse lucruri, care nu erau pe placul meu şi eram plătită în dulciuri, care nu se găseau pe vremea aceea. Ţin minte că atunci când am primit prima banană, drept recompensă pentru munca depusă în curte, am mâncat-o cu tot cu coajă şi nu se ducea, nu înţelegeam de ce toată lumea spune că banana este extraordinară. Ulterior în studenţie am vândut pâine la un centru de pâine de la mine din sat. Am făcut tot felul de lucruri ca să mai câştig nişte bănuţi.

Când mergeam iarna cu colindul mergeam din dorinţa de a vedea cine primeşte mai mulţi covrigi, biscuiţi. Tot un fel de job era şi acesta“, – a declarat Adriana Trandafir pentru okmagazine.ro. Adriana Trandafir a avut probleme cu banii și ulterior. În urma procesului de divorț, Adriana Trandafir a pierdut custodia fiului său, Ștefan Bogrea, pe motiv că nu-l poate întreține: “Am rămas atunci singură, fără băiat și părăsită de tatăl meu, care a plecat din Tribunal la braț cu fostul meu soț!”, – declara Adriana Trandafir în urmă cu câțiva ani. În prezent, îndrăgita actriță este căsătorită cu Bogdan, cel care-i este alături de peste 20 de ani și cu care are o fată, pe Maria Speranța.