Anamaria Vasile

Carmen Tănase, atac la adresa autorităților, după crima abominabilă de la Caracal: „Nenorociților, ne obligați să trăim în mânie!”

Actrița Carmen Tănase se numără printre nenumăratele vedete care au luat atitudine după ce criminalul în serie din Caracal a îndoliat nu numai familiile victimelor, ci și o țară întreagă! Iată ce mesaj dur a avut actrița pentru autoriți, care și-au dovedit încă o dată neputința!

În acest weekend, o țară întreagă a uitat de politică și de necazurile proprii, urmărind neputincioasă, din fața televizoarelor, un scenariu de film horror, pentru că la asta am fost martori cu toții în ultimele zile, la neputința autorităților, și aici vorbim despre Poliție, STS, dar și despre Procuratură, care nu au fost în stare să salveze viața unei copilițe de 15 ani, care le-a cerut ajutorul nu o dată, ci de trei ori, și a sfârșit prin a-și pierde viața în chinuri groaznice… Crima din Caracal – așa va intra probabil în toate manualele de studiu la Școala de Poliție sau la Drept. Însă cu ce preț?! A trebuit să moară două adolescente, a căror „vină” a fost  că au avut încredere într-un adult…

„Deci, o fetiță sună la 112 de trei ori și spune că e răpită. STS, cu mare buget, nu reușește să o localizeze, încurcă și poliția dând trei adrese greșite. Poliția găsește adresa, dar nu intră în forță, pentru că nu are mandat de la procuror și o freacă pe la poartă până la șase dimineață, că să nu încalce procedurile, bagă-mi-aș picioarele în ele de proceduri. Timp în care fetița este măcelărită dincolo de poartă. Suntem mulți părinți pe-aici? Ne punem puțin în situație? Că mie îmi vine să-mi smulg părul din cap! Nenorociților, ne obligați să trăim în mânie! Aveți grijă!’, este mesajul dur transmis de actriță.

„Atât ştim. Să aruncăm pisica moartă dintr-o curte în alta

Ulterior, actrița a avut mai multe reacții în mediul online: „Citesc pacostea asta de Facebook şi nu-mi vine a crede! S-au dezlănţuit frustrările personale, a început jihadul politic, a comentat actrița, care este de părere că, în acest moment, răspunderea este pasată de la un partid la altul, de la un personaj politic la altul: „Atât ştim. Să aruncăm pisica moartă dintr-o curte în alta. De la un partid la altul, de la un personaj politic la altul. De la dreapta la stânga şi invers.

După aceea, actrița s-a referit și la drama unei mari actrițe a României, care, dacă nu ar fi fost ignorată, poate ar mai fi avut o șansă: „Ştiţi, Stela Popescu a făcut accident vascular cerebral nu lângă pesedei, nici lângă iohanei, ci lângă nişte cetăţeni care probabil acum sunt indignaţi de ce i s-a putut întâmpla Alexandrei şi care nu au nicio problemă cu ei înşişi, e ok ce văd în oglindă. „Oameni buni, cangrena s-a instalat de mult şi ştiţi de ce? Pentru că a găsit loc. Buba asta oribilă se hrăneşte cu ipocrizie, cu prostie, cu lipsă de informaţie, cu lipsă de educaţie, cu ură. Mmmmmm, ce-i mai place ura! Şi obedienţa. De care parte o fi, stăpân să fie, a mai comentat actrița.

Carmen Tănase nu este singura personalitate din România care a luat atitudine în acest caz în care indolența și nepăsarea autorităților, și cele 19 ore în care nimeni nu a mișcat un deget au făcut diferența între viață și moarte… Printre vedetele care s-au declarat indignate se numără Florin Călinescu, Tudor Chirilă, Nuami dinescu, Florin Ristei, solistul trupei Trooper, Alin dincă, și mulți alții.