Anamaria Vasile

Cauza morții Cristinei Țopescu nu a putut fi stabilită. Primele informații

Vedeta TV a fost găsită, ieri, fără suflare în interiorul reședinței sale din Otopeni. De atunci, autoritățile încearcă să afle cauza morții Cristinei Țopescu. Și, potrivit primelor informații, acest lucru ar putea fi mai anevoios decât se credea.

Cristina Țopescu, găsită de polițiști fără suflare
O vecină a fost cea care a apelat serviciul de urgență pentru a vedea ce se întâmplă cu vedeta TV. Potrivit unei prime declarații, IPJ Ilfov au găsit-o în interiorul casei sale, în pat.

„IPJ Ilfov a fost sesizat de o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni. Poliţiştii oraşului Otopeni au intrat în imobilul respectiv unde au găsit o persoană decedată care, la prima vedere, nu prezintă urme vizile de violenţă însă aceste aspecte urmează să le stabilească în urma expertizei legale cei în cauză.”, a fost declarația purtătorului de cuvânt al IPJ Ilfov, Anne-Marie Ciolcă.

Care e cauza morții Cristinei Țopescu
Potrivit jurnaliștilor de la Antena 3, cauza morții nu a putut fi stabilită din cauza stadiului de degradare a trupului vedetei. Cel mai probabil, rezultatul unei anchete amănunțite va fi făcut public până la sfârșitul acestei luni. „Urmează ca la histopatologie și toxipatologie rezultatele să vină mult mai târziu. Rezultatele vor fi precizate în trei săptămâni, o lună. Autopsia a fost făcută însă nu s-a putut stabili cauza morții, din cauza stării avansate de putrefacție”, a precizat jurnalista Adina Anghelescu.

În acest moment, există un dosar de moarte suspectă deschis, autoritățile încercând să afle ce s-a întâmplat cu adevărat. Procedura este una standard în astfel de situații.