Anamaria Vasile

Ce se va întâmpla cu anul școlar în România. Care sunt șansele să se repete

Mulți părinți, elevi și profesori sunt îngrijorați în legătură cu soarta anului școlar 2019/2020, în contextul pandemiei de coronavirus. Cu școlile închise până după vacanța de Paște, însă cu posibilitatea ca această perioadă să fie prelungită, anul școlar ar putea fi compromis. Vicepremierul Raluca Turcan a spus care sunt cele trei scenarii posibile în privința anului școlar.
Raluca Turcan ia în calcul chiar și repetarea acestuia.

„Sunt trei etape posibile, cel puţin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul şcolar să continue şi evaluările să fie aşa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea şcolilor peste perioada anunţată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea. E foarte dificil de afirmat acum care vă fi soluţia”, a afirmat vicepremierul la RFI.

Raluca Turcan spus că a solicitat o analiză din partea Ministerului Educaţiei cu privire la modul de desfăşurare a educaţiei online şi în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR.

„Am solicitat o analiză din partea Ministerului Educaţiei, tocmai pentru a vedea cum se desfăşoară educaţia online şi în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR pe educaţia copiilor. Plecăm de la principiul că nicio evaluare nu poate să fie în afara materiei predate. Dacă efectele predării online vom vedea că ating toate segmentele sociale, pentru că România are şi segmente extrem de vulnerabile, unde accesul la internet este îngrădit, unde inclusiv accesul la televiziune este deficitar, vom vedea în funcţie de aceste evaluări cum vom proceda cu anul şcolar”, a spus vicepremierul.

Anunțul Ralucăi Turcan nu a rămas fară reacții. Președintele Federaiei Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, a scris pe Facebook: “Dna Turcan vine și aruncă-n spațiul public un scenariu care nu a fost luat în calcul de nimeni.

MEC, împreună cu toți partenerii sociali sunt în contact permanent. Măcar să ne fi întrebat și pe noi… când lansează această idee.

Dacă are de gând să repete anul școlar, de ce naiba ne mai chinuim cu on-line-ul?

Doar întreb…”

Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor, a spus pe Facebook: “Regretabil, doamna viceprim-ministru Turcan, să propagați un astfel de mesaj menit să demoralizeze elevii (elevii care din solidaritate și responsabilitate trec acum prin momente de panică, anxietate, pentru că nu e ușor să fii adolescent în plin război epidemiologic), un mesaj scenaristic și total neprofesionist, inducând panică în populație în mod gratuit! Un reprezentant al Guvernului declară că „se ia în calcul” posibilitatea de repetare a anului școlar, tocmai când cetățenii acestei țări au nevoie de mesaje care să exprime solidaritate și coerență.

Dragi colegi, vă rog rămâneți imuni la aceste mesaje, pentru că noi suntem aici ca să vă garantăm că anul școlar nu va fi repetat, iar dreptul la educație va fi apărat chiar și în situații de criză, da! Trebuie să fim raționali și critici, cu toții, iar elevii din România au puterea aceasta, ei merită mai mult decât ce ne oferă statul!

Dragi guvernanți, zilele acestea nu mai ieșiți la declarații prin ziare și pe la televizor decât după ce ne livrați o soluție la problema: ce facem cu elevii care nu au acces la Internet? Ați găsit deja și rezolvarea și finanțarea de aveți timp de propagat mesaje în presă?”.

Loading...