Anamaria Vasile

CE ȘOC A AVUT UN BĂTRÂNEL ÎNTORS ÎN BRĂILA DUPĂ 40 DE ANI: “ÎN FAȚA BLOCULUI AM VĂZUT 7 TINERI CARE BEAU BERE”

Profesorul Mihai Drăghici, în vârstă de 70 de ani, a părăsit Brăila – orașul natal – atunci când avea 18 ani. Timp de 40 de ani, profesorul a îndrumat generații de elevi, iar la un moment dat, după o viață de muncă, s-a decis să revină în orașul copilăriei și al adolescenței.

Mihai Drăghici se declară șocat de ceea ce a descoperit la întoarcerea în orașul natal și spune, cu tristețe, că în ultimii 15-20 de ani a fost vorba doar despre o ”prăbușire morală a locuitorilor acestui frumos oraș”.

”Odată ce am ieşit la pensie, după cei câţiva ani în care am mai predat, m-am hotărât să revin în oraşul natal. La această decizie a contribuit în mod esenţial imaginea mea despre oraş şi despre oamenii lui. Deşi sora mea mi-a atras atenţia că nici oraşul şi nici oamenii care-l populează nu mai sunt cei pe care îi ştiam eu, m-am hotărât să vând tot în oraşul acela mic şi liniştit unde stătusem peste 40 de ani şi să mă mut în iubita Brăila. Din nefericire însă, am fost silit să-i dau dreptate soră-mii. Şi nu doar pentru că în ultimii 15-20 de ani s-au schimbat multe, lucru de înţeles odată cu impactul tehnologic, dar mai ales pentru că schimbarea a fost de fapt o prăbuşire morală a locuitorilor acestui frumos oraş”, își începe povestea întoarcerii acasă fostul profesor, conform obiectivbr.ro.

”Hai, băi tataie! Ne laşi!? Nu vezi că avem treabă?”
Hotărându-se revină, definitiv, în orașul natal, Mihai Drăghici a avut parte de suprize de-a dreptul șocante. În fața blocului unde urma să se mute după atâția ani, fostul profesor a văzut 7 tineri care beau bere. Având nevoie de ajutor, s-a gândit să apeleze la aceștia, numai că realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta decât se aștepta.

”Primul gând a fost să găsesc pe cineva care să mă ajute să-mi car bagajele la etajul I, în apartament. 16 trepte. Aşa că am ieşit în stradă, peste drum, unde era un magazin alimentar în faţa căruia remarcasem un grup de vreo 6-7 tineri care beau bere. Cum era ora zece şi ceva, m-am gândit că trebuie să fie vreunul interesat să câştige nişte bani ajutându-mă. Treabă de maxim 15 minute. Expun problema şi solicit ajutorul, scuzându-mă pentru întreruperea discuţiei dintre ei. Nu-mi vine să cred urechilor. Nu mă prind deloc la ce treabă se referă tânărul. Insist: ”, l-au ”pus la punct” tinerii.

Brăila, ”sat fără câini”
Fostul profesor Mihai Drăghici a fost șocat și de felul în care se circulă, acum, în Brăila ”redescoperită” după patru decenii. Se trece pe roșu, nu se semnalizează, există șicanări în trafic, viteza legală este depășită de foarte mulți șoferi, mai ales noaptea.

”Un alt coleg mă întreabă: În momentul acela mi-am adus aminte de câteva şicanări în trafic, pe care le pusesem pe seama faptului că unii sunt mai grăbiţi. Mai văzusem şi cum unii treceau pe roşu, pe alţii care “uitau” să semnalizeze şi mai ales cum se circulă pe strada mea noaptea, cu viteze mult peste cea legală. Le povestesc aceste observaţii prietenilor şi imediat sunt atenţionat: . Am mai amintit ceva despre Poliţie, bun prilej ca să mă fac din nou de râs. Am înţeles imediat că Brăila este “sat fără câini”, povestește profesorul de 70 de ani.

”Obiceiul mitocănesc de a sparge seminţe şi de a scuipa cojile peste tot”
Fostul profesor Mihai Drăghici a fost luat prin surprindere și de lipsa de civilizație care își face simțită prezența, din nefericire, la tot pasul. Orașul pe care îl cunoștea în urmă cu decenii s-a schimbat radical și nu în bine.

”Astăzi lumea se îmbracă la fel ca prin casă, indiferent unde se duce. Nu e departe ziua când o să vedem mirele, la nuntă, cu blugi tăiaţi în mai multe locuri. Pentru că “aşa e trendul” şi dacă nu eşti în trend, nu exişti! Dacă te îmbraci cu un pantalon se stofă bună şi o cămaşă de mătase, eşti o vechitură care trebuie să dispară, sau cel puţin să stea naibii ascunsă undeva. Poate te pune naiba să-ţi pui şi cravată! Te arată lumea cu degetul, de parcă ai fi o ciudăţenie. Şi nici despre ţinuta femeilor, nu pot spune altceva. Din păcate. Şi hai să zic că, poate, având înţelegerea lucrurilor care evoluează uneori pe căi nebănuite, aş putea fi înţelegător. Ceea ce nu pot însă accepta, este obiceiul mitocănesc de a sparge seminţe şi de a scuipa cojile peste tot pe unde se nimereşte. Iar în Brăila acest obicei a devenit un sport. Nu ştiu cum au fost crescuţi alţii, dar eu aşa am fost crescut. Să dispreţuiesc pe cei care au acest obicei. Şi ştiţi de ce? Pentru că nimic nu mi se pare mai dizgraţios decât o fată (sau femeie) care vorbeşte în timp ce sparge semiţe. Aţi întâlnit specia asta?”, întreabă fostul profesor Mihai Drăghici, dezamăgit de ceea ce a găsit la întoarcerea în orașul natal.