Anamaria Vasile

Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman, planuri de viitor: „Copiii vor veni atunci când vom simţi amândoi”

Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman, actorii din „Fructul Oprit”, formează un cuplu atât în serial, cât şi în viaţa reală. De mai bine de 7 ani, tinerii trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.

Ea are 22 de ani, el, 26, dar au planuri serioase de viitor. Vlad a cerut-o deja de soţie pe Cris, însă nu se grăbesc să facă şi nunta.

„Nu ne grăbim nicăieri, noi tot împreună suntem, facem aceleaşi lucruri şi dacă suntem căsătoriţi, şi dacă nu suntem”, explică Cristina Ciobănaşu.

Iar Vlad e de aceeaşi părere: „Nu avem nevoie de un act care să dovedească, negru pe alb, că noi ne iubim cu adevărat. Sincer, aştept momentul acela când după biserică vom merge să dansăm, ne vor fi alături prieteni, familie, părinţi care plâng. Abia îl aşteptăm, dar nu vrem să ne grăbim, nu vrem să facem totul doar ca să bifăm”.

Invitaţi la emisiunea Florentinei Fântânaru, „De-a viaţa ascunselea”, cei doi şi-au dezvăluit planurile de viitor.

Cristina a declarat că Vlad este un bărbat „de pus la rană”. „În momentul în care unul dintre noi are o cădere, celălalt ştie că trebuie să fie acolo pentru el. Şi invers. Dacă eu sunt nervoasă, furioasă sau tristă, el e acolo lângă mine, chiar dacă şi el are un moment prost”, a precizat Cristina.