Anamaria Vasile

Cum pot ieşi mai repede la pensie angajaţii din aceste categorii! Care sunt pensionarii avantajaţi

Legea pensiilor aduce câteva modificări importante și angajaţii din mai multe categorii pot ieși mai repede din câmpul muncii! Astfel, zeci de mii de români ar putea să beneficieze de o inițiativă legislativă ce a fost adoptată tacit în Senat. Aceasta se adresează în principal soldaților, gradaților profesioniști, dar și unor militari, polițiști sau funcționari la stat cu statut special. Toți au acum oportunitatea să iasă la pensie.

Cum pot ieşi mai repede la pensie angajaţii din aceste categorii!

Conform noilor măsuri, mai multe categorii de români ar urma să facă acest pas. De remarcat că prin intermediul acestei propuneri legislative se dorește asigurarea egalității de tratament pentru militarii și polițiștii aflați în activitate și cei care au trecut în rezervă. Mai exact, documentul prevede ca, pe lângă cei ce beneficiază deja de această măsură, de reducere vârstei de pensionare să poată beneficia și soldații sau gradații profesioniști trecuți în rezervă la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, la expirarea contractului sau atunci când nu mai îndeplinesc criteriile specifice.

Trebuie specificat că de această măsură ar putea beneficia chiar și militarii, polițiștii ori funcționarii publici cu statut special ce “au fost trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, neimputabile militarului”.

Ce condiție trebuie îndeplinită

Nu toată lumea din categoriile enumerate mai sus poate să iasă la pensie. Ca să facă acest lucru, toți trebuie să îndeplinească o condiție de vechime minimă, adică să aibă cel puțin 25 de ani vechime efectivă, dintre care cel puțin 15 ani în vechime de serviciu. Mai mult de atât, în urma adoptării statutului personalului feroviar s-a decis și ca angajații CFR să iasă mai devreme la pensie. Stagiul obligatoriu de cotizare s-a micșorat și el, de la 35 la 30 de ani, fără ca angajații să fie penalizați în momentul în care vor ieși la pensie.

„După şase ani iată că putem să ne bucurăm de acest statut al personalului feroviar. Sunt nişte elemente care în conformitate cu contractele colective de muncă pe care noi le-am negociat de-a lungul timpului se bat în cuie prin lege”, a spus Ion Rădoi, preşedinte Convenţia Naţională a Transportatorilor din România.