Anamaria Vasile

Cum s-a răzbunat un client din București pe o prostituată care l-a ”taxat” cu 250 lei întrece orice imaginație!

Proces fără precedent în România. Un bucureștean care a ”poftit” la favoruri sexuale contra cost a ajuns în fața instanței după ce ”scenariul” în care a fost implicat s-a desfășurat pe coordonante halucinante. Bărbatul a apelat la serviciile unei prostituate, a ajuns în apartamentul
acesteia, a fost ”taxat” – conform înțelegerii -, numai că totul a luat-o razna, la propriu.

Amatorul de senzații tari s-a declarat… nemulțumit de serviciile respectivei prostituate, iar de aici și până la tensionarea extremă a situației nu a mai fost decât un pas. S.V. a fost condamnat, inițial, la trei ani de închisoare și interzicerea unor drepturi

Judecătorii au decis, într-o primă fază, ca S.V. să petreacă trei ani în spatele gratiilor, bărbatul fiind acuzat de ”tâlhărie calificată”. Totodată, instanța a stabilit și o perioadă de supraveghere de 3 ani, plus interzicerea unor drepturi. Concret, lui S.V. i s-a interzis să fie ales în funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Suplimentar, s-a dispus ca S.V. să frecventeze și un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. Instanța a mai hotârât, în aceeași ședință, că S.V. trebuie a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. S.V. a fost obligat și la plata a 2000 de lei (1000 lei din faza urmăririi penale și 1000 lei din faza judecății) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

De unde a plecat totul
Bineînțeles, se poate spune și că S.V. și-a căutat-o cu ”lumânarea”, expunându-se unor riscuri prin dorința sa intimă de a beneficia de favoruri sexuale contracost. Dar bărbatul, în noaptea respectivă, nu a luat în calcul o astfel de variantă, cu atât mai mult cu cât își dorea foarte mult un masaj erotic și… mai mult decât atât. În jurul orei 01.00, S.V. se afla în apartamentul unde Z.O. locuia îcu chirie, iar ”spectacolul” putea începe. Bărbatul plin de dorință s-a înțeles ”la preț” cu prostituata, plătindu-i acesteia 250 de lei pentru a obține satisfacții nocturne de nota 10.

Z.O. a trecut la fapte, îndeplinindu-și ”meseria”, numai că de aici a început scandalul. S.V. nu a fost prea încântat de ”serviciile” prostituatei, motiv pentru care și-a manifestat, tranșant, nemulțumirea. ”La momentul sosirii în apartamentul persoanei vătămate, inculpatul i-a plătit acesteia suma de 250 lei, tariful perceput pentru serviciile ce urmau să îi fie oferite. La un moment dat, între cele două părți s-au ivit neînțelegeri, inculpatul solicitându-i acesteia să îi restituie suma de bani plătită”, se precizează în decizia penală.
Firește, din acest punct de vedere – al nemulțumirii clientului și al serviciilor prestate de prostituată – totul este interpretabil, fiecare parte considerând că deține ”adevărul absolut”. Cert este că S.V. nu dorește să părăsească apartamentul femeii, iar aceasta recurge la o măsură de constrângere.

Loading...