Medicul nutritionist Mihaela Bilic a realizat un meniu care promite slabirea cu pana la 3 kilograme in doua saptamani. Pentru ca rezultatele sa fie de durata, regimul trebuie tinut trei luni, informeaza Gandul.
Luni, micul dejun consta intr-o cafea, o felie de paine si o omleta dintr-un ou si o felie de sunca. La pranz, medicul recomanda 200 de grame de muschi de vita la gratar si 50 de grame de paste fierte peste care se adauga o lingura de ulei de masline. Cina ar trebui sa contina 100 de grame de somon afumat cu o salata de cruditati, fara maioneza.
Marti, la micul dejun vom consuma o cafea, un ou fiert, 150 de mililitri de iaurt natural si o felie de paine. Dr. Bilic recomanda ca masa de pranz sa fie alcatuita dintr-o jumatate de piept de pui la gratar cu patru, cinci linguri de fasole verde fiarta peste care se adauga un cub de 10 grame de unt. Seara se mananca 200 de grame de ficatei de pui la gratar cu patru linguri de orez fiert si o salata de varza.
In cea de-a treia zi a saptamanii, miercuri, la micul dejun mancam o felie de paine cu pasta de branza si o rosie. Cafeaua nu va lipsi nici in aceasta dimineata, spune dr. Bilic. La pranz se recomanda 200 de grame de vita la gratar cu un cartof copt si o salata de muraturi. Cina trebuie sa fie alcatuita din 150 de grame de pui afumat, taiat bucatele, si o salata mare asortata.
Pentru dimineata de joi se recomanda o cafea, un pahar de lapte de 1,5% grasime si o felie de paine cu sunca. La pranz: 200 de grame de muschi de porc la gratar cu 4-5 linguri de varza calita si o felie de paine. Cina consta in 200 de grame de branza de vaci cu doua linguri de smantana cu 12% grasime si patru linguri de mamaliga.
Vineri dimineata se va bea un ceai si sa va manca o felie de paine unsa cu putin unt si gem. Pranzul trebuie sa fie alcatuit din paste cu sos de tomate. Seara se mananca 200 de grame de peste la gratar cu 3-4 linguri de legume asortate.
Micul dejun de sambata va fi alcatuit dintr-o cana de lapte cu cereale integrale. La pranz, o ciorba de vacuta si o friptura din piept de pui la gratar cu o salata verde. Cina trebuie sa contina 200 de grame de muschi de vita la gratar cu 6 ciuperci fripte si o salata de muraturi.
Duminica, la micul dejun, vom manca doi crenvursti, o lingura de mustar si o felie de paine. La pranz se recomanda o ciorba de pui si o salata asortata cu o conserva de carne de ton. La cina se mananca mozzarella cu o rosie, un cotlet de porc la gratar, 4 linguri de piure de cartofi si o salata de muraturi.