Anamaria Vasile

De joi vine gerul. Cât de frig va fi la început de an 2019

Începând de joi, 3 ianuarie, frigul se reinstaurează în România, cu temperaturi sub minus 10 grade Celsius.

După mai multe zile cu vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă, începând de joi, 3 ianuarie, frigul se reinstaurează în România, cu temperaturi sub minus 10 grade Celsius.

Gerul va cuprinde în special zonele de nord și de centru ale țării, dar chiar și în regiunile subcarpatice se pot atinge minus 10 grade, spun meteorologii Realitatea TV.

În noaptea dintre ani, sunt anunţate temperaturi normale pentru această perioadă, cu precipitaţii slabe cantitativ şi izolate, anunţă meteorologii. Temperaturile variază în noaptea de Revelion între minus 5 și plus 2 grade.

Anul 2019 este deschis de o zi normală din punct de vedere al temperaturilor – marți vor fi maxime între -2 și 5 grade Celsius. Va fi însă mai mult înnorat în vestul, centrul și nordul tării, unde, începînd de seară așteptăm și precipitații predominant sub formă de ninsoare.

În restul țării, marți innorările vor fi temporare și doar cu totul izolat, în Dobrogea, în primele ore ale zilei, poate plouă slab. Vântul va avea unele intensificări la munte, mai ales pe crește, viscolind ninsoarea. Și, izolat, în special dimineață, vor fi condiții de ceată.

Bucureștiul intră în noul an cu ceață, cu cer temporar înnorat marți, vânt cel mult moderat și o maximă în jur de 4 grade Celius.