Anamaria Vasile

Gusturile nu se discută! Alex Velea a făcut cea mai drastică schimbare de look de până acum, iar Antonia e foarte încântată

Alex Velea a experimentat de-a lungul timpului diverse lookuri și puține sunt culorile de păr pe care nu le-a încercat. De data aceasta, însă, a făcut cea mai curajoasă transformare de până acum, îndrăznind o culoare și o freză ieșite din comun. Nu e pentru toate gusturile, dar Antonia e foarte încântată.

La 35 de ani, tată a doi copii, Alex Velea nu dă semne de oboseală când vine vorba de transformări de look. A trecut de-a lungul timpului prin diverse tunsori și culori de păr, testând de la brunet la oxigenat la blond cât ai zice ‘pește’, dar tot nu a găsit lookul care să-l mulțumească pe deplin.

Alex Velea, cea mai spectaculoasă schimbare de look de până acum
Iată că artistul a făcut o schimbare spectaculoasă de look, poate cea mai spectaculoasă de până acum, uluindu-și fanii. Artistul are acum părul vopsit gri și un breton considerat foarte cool în această perioadă. Chiar dacă nu este pentru oricine, iar lookul este destul de greu de ‘purtat’ și e discutabil dacă îl avantajează pe Alex, conform opiniei unor fani, Antonia este extrem de încântată.

Cei doi nu au ezitat să imortalizele marea schimbare de look a lui Alex Velea, pozându-se în ipostaze simpatice.


Cum s-au îndrăgostit Antonia și Alex Velea. Nu a fost chimie sexuală de la început
Antonia și Alex Velea s-au cunoscut în 2009, dar o lungă perioadă de timp au fost doar prieteni, văzându-se ocazional. După ce artista a încheiat mariajul cu Vicenzo Castellano, cei doi au început să petreacă tot mai mult timp împreună pentru ca, într-un final, în anul 2012, să se îndrăgostească.

‘Am fost destul de mult timp prieteni, amici, și era clar că toate calitățile fizice sunt incontestabile, adică le vede toată lumea, sunt super vizibile. Dar nu asta m-a atras cel mai mult la ea, ci caracterul ei, felul în care ne simțeam unul în preajma celuilalt. Râdeam, aveam cam aceleași pasiuni’, a declarat Alex Velea despre începutul poveștii de iubire cu Antonia în VIVA!.

‘Mi-l amintesc pe Alex cum încerca să mă cucerească pur și simplu prin caracterul lui, prin felul lui de a fi. Este un bărbat respectuos, mă făcea să râd și am avut chimie de la început. Repet, totul a fost cumva treptat, adică nu a fost vreo chimie sexuală sau ceva de acest gen’, a mărturisit, la rândul ei, Antonia.