Anamaria Vasile

Horoscop săptămânal, 3 – 9 septembrie. Gemenii vor avea o săptămână excelentă

Berbec

Începi săptămâna înconjurat de prieteni. Planificați un concediu la mare, iar energia pozitivă va fi prezentă pe toată durata săptămânii. În plus, începi să fii mai analitic și să te bucuri mai mult de lucrurile simple.

Taur

Ești cam plictisit și nu prea ai chef să interacționezi. Preferi să-ți petreci timpul de unul singur, punând la punct lucrurile pe care le ai de făcut și gândindu-te mai mult la viitor. Spre sfârșitul săptămânii, începi să faci pași concreți în această direcție.

Gemeni

Fiecare săptămână ar trebui să înceapă așa! Ai multă energie, ești determinat să te apuci de treabă și ai o mulțime de idei. Spre sfârșitul săptămânii, totuși, începi să fii mai analitic și mai rațional, chiar până în punctul în care ratezi distracția.

Rac

O să ai unele probleme acasa: pe de-o parte vor fi probleme legate de renovări, iar pe de altă parte vor apărea unele conflicte în familie. Cu toate acestea, problemele se vor rezolva prin comunicare și puțină răbdare. Nu te grăbi să iei decizii.

Leu

Este posibil să apară unele conflicte din cauză că nu ești dispus să empatizezi. Acordă mai multă atenție oamenilor din jurul tău și încearcă să înțelegi că nu toți trecem prin aceleași lucruri. Înveți o lecție importantă în această săptămână.

Fecioară

Arată puțină prudență când vine vorba de partea financiară. Încearcă să nu arunci cu bani în stânga și-n dreapta pe motive de plictiseală. Spre mijlocul săptămânii, începi să te concentrezi mai mult pe informații referitoare la curiozitățile pe care le ai.

Balanță

Vrei să fii în centrul atenției în această săptămână, iar rezultatele nu se lasă așteptate. Te bucuri de atenția persoanei iubite, dar și de aprecieri la locul de muncă. Se anunță o săptămână productivă și plină de distracție.

Scorpion

Săptămâna aceasta va începe într-un mod dificili. Realizezi că ai o mulțime de lucruri de făcut, puțin timp la dispoziție și multe stres gata să se instaleze. Încearcă să fii mai relaxat și să iei lucrurile pe rând, pentru a obține rezultatul pe care ți-l dorești.

Săgetător

Te simți iubit. Prietenii și familia își arată iubirea pentru tine cu fiecare ocazie, ai pe cine să te bazezi și te simți împlinit când te gândești la oamenii din jurul tău. Spre sfârșitul săptămânii, preferi să petreci mai mult timp de unul singur.

Capricorn

Ești plin de ambiție și reușești să faci tot ceea ce îți propui. Începi proiecte noi și ambițioase și îți pui toată încrederea în abilitățile tale și ale oamenilor cu care lucrezi. Se anunță o săptămână productivă, însă nu prea o să ai timp de tine.

Vărsător

Începi să interacționezi mai mult cu o persoană de care te simți atras. Vă cunoașteți mai bine și descoperiți că aveți mai multe lucruri în comun decât ați crezut inițial. Este posibil să apară unele certuri în gașca de prieteni, pentru că ai început să îi neglijezi.

Pești

Încearcă pe cât posibil să te ferești de conflicte și fii foarte atent la cei din jurul tău, pentru că există șansa ca cineva să profite de o slăbiciune de-a ta. Spre sfârșitul săptămânii, lucrurile vor lua o întorsătură favorabilă ție.