Anamaria Vasile

Horoscopul financiar pentru săptămâna 16-22 iulie: trebuie să faci economii

Descoperă ce îţi pregătesc astrele pentru această săptămână pe plan financiar şi vezi ce poţi face ca să ai mai mulţi bani!

BERBEC

Este favorizată munca în echipă în această săptămână, de aceea asigură-te că te afli în relaţii bune cu cei mai competenţi colegi ai tăi.

Chiar dacă acest lucru presupune şi confruntări, cert este că rezultatul se va vedea la bani, iar asta e tot ce contează. Nu o duci rău pe plan financiar, însă niciodată nu strică să câştigi mai mult, mai ales dacă eşti ambiţioasă din fire.

TAUR

Ai visuri şi planuri mari, de aceea trebuie să faci ceva economii dacă vrei să le duci la îndeplinire. Chiar dacă ţi se va părea dificil, câte o sumă mică pusă deoparte în fiecare zi va ajuta enorm în viitorul apropiat.

Nu o duci rău din acest punct de vedere, însă ai standarde înalte şi vrei lucruri de calitate, care sunt mai scumpe. Merită tot efortul, pentru că fericirea adusă va fi de durată.

GEMENI

Unele conflicte de la locul de muncă vor căpăta proporţii în acest început de săptămână şi nu poţi face nimic pentru a le aplana.

Din fericire, există şi un lucru bun în toată această situaţie, şi anume că între tine şi colegii tăi se vor lămuri lucruri care mocneau încă de multă vreme.

Imediat după aceea, munca în echipă va fi mai fructuoasă. Se anunţă câştiguri suplimentare în viitorul apropiat atât pe tine, cât şi pentru partenerii tăi.

RAC

Lucrurile nu sunt prea roz pentru tine pe plan profesional în aceste zile, şi implicit nici pe cel financiar. O demisie sau o concediere îţi dă viaţa peste cap şi cu greu vei reuşi să te aduni pentru a o lua de la capăt.

Încearcă să combaţi depresia fiind mai optimsită şi căutând mereu resurse în lucrurile care îţi plac. Nu este exclus să te axezi pe viitor pe o pasiune de-a ta care pare destul de promiţătoare. Cariera ta poate începe abia acum!

Leu

Te poţi trezi în faţa unor situaţii neprevăzute care strică complet un plan făcut în cele mai mici detalii.

Bani: Săptămâna aceasta o sa aveți parte de o sumă de bani neașteptată

Fecioară

Nu pune la suflet veştile neplăcute care ajung azi la urechile tale, ci încearcă să priveşti totul cu o atitudine rece, logică, în care pui accent doar pe ceea ce transmite raţiunea. Financiar stați bine și această săptămână..

Balanță

După problemele financiare din lunile trecute, a venit momentul să vă bucurați de bani. deoarece aceștia nu vor mai fi o problemă.

Scorpion

Aveți grijă cum manageriți toți banii! S-ar putea să faceți cheltuile mai mari decât vă permiteți.

Săgetător

Financiar nu este totul roz, iar pentru o perioadă ar trebui să mai taiați din cheltuieli.

Capricorn

Cu banii stați bine, aveți câștig de cauză pe toate planurile.

Vărsător

Financiar sunteți mai bine în această săptămâna, dacă o țineți tot așa, vara asta nu o sa aveți de ce să vă faceți probleme din acest punct de vedere.

Pești

Astrele îţi recomandă să te ocupi mai mult de cariera ta şi mai puţin de evoluţia ta financiară.

Nu o duci rău cu banii, de aceea nu trebuie să pui acest apsect pe primul loc. Vei vedea că dacă te concetrezi pe profesie, pe învăţare şi aprofundare, şansele să câştigi bani fără să vrei vor creşte semnificativ.

Cu toate că ai buzunarele pline, încearcă să nu faci cheltuieli majore în timpul tău liber.