Anamaria Vasile

„Măicuţele” pericol public, lovesc din nou! Au împins un om pe şinele de cale ferată

Două femei scunde de înălţime, sfioase, îmbrăcate în măicuţe, ai jura că sunt venite din munţi, cu mintea luminată. Cu toatea acestea, nici nu te gândeşti ce le poate pielea. Au reuşit să inspire teroare în Vaslui, prin faptele lor!

După ce au fost înregistrate, duminică, făcând un mare circ pe străzile Vasluiului, înjurând şi scuipând pe toată lumea, a mai ieşit la suprafaţă un episod controversat, care s-ar fi putut termina într-un mod tragic. Semn că cele două „măicuţe” nu prea sunt duse la biserică.

Întâmplarea a avut loc aseară, în Gara Vaslui. În timp ce oamenii aşteptau sosirea trenului de la Iaşi, către Bârlad, una dintre femei s-a luat la ceartă cu un automat de cafea aflat pe peron, apoi a împins un bărbat pe şina de cale ferată, fără motiv. Un alt bărbat, care asista la întreaga scenă, a a fost cel care l-a salvat pe bărbat, cu puţin timp înainte ca trenul să sosească în staţie.

Soţul meu era în gară împreună cu bebeluşa. Prima dată, una dintre ele s-a apropiat de automatul de cafea unde a văzut o poză cu o femeie şi a scuipat-o. La puţin timp, l-au împins pe domnul respectiv pe şinele de cale ferată, la mai puţin de 1 minut de sosirea trenului. Omul a fost ridicat de un tânăr din gară. Soţul meu a mers direct la poliţia din gară, dar nu era nimeni. Între timp, ele au urcat în tren…Au fost şi alte persoane din gară agresate de ele. Cel mai probabil vor reveni întrucât am înţeles că au mai fost în Vaslui„, a scris soţia unuia dintre martorii revoltătoarelor întâmplări, pe Facebook.