Anamaria Vasile

Ninge ca’n poveşti în România. Unde s-a aşternut cel mai pufos strat de zăpadă

Iarna şi-a intrat în drepturi în România cu ploi reci, ninsori și chiar vijelii. În sudul și estul țării este o vreme rece, cu ploi, burniţă, lapoviţă şi chiar ninsoare, iar în zonele de munte avem deja un strat gros de zăpadă.

La munte, vântul suflă cu putere, iar salvamontiștii îi sfătuiesc pe cei dornici de drumeții să stea acasă.

La peste 2.000 de metri altitudine a nins, iar vântul a suflat nervos, spulberând zăpada.

În Bucegi, pe drumul către Piatra Arsă, stratul de zăpadă depășește 5 centimetri, iar la staţia meteo de la Bâlea Lac, situată la peste 2.000 de metri altitudine, în munţii Făgăraş, stratul de nea a ajuns la 26 de centimetri, potrivit ANM.

https://www.facebook.com/oscar.stanciu/posts/2651455238231222

Drumarii au acţionat în ultimele ore cu 250 de utilaje şi au răspândit aproximativ 1.726 de tone de material antiderapant, informează, sâmbătă, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„În perioada 22 noiembrie 2019, ora 17:30 – 23 noiembrie 2019, ora 12:30 drumarii de la CNAIR au acţionat pentru a menţine practicabilă, în condiţii de siguranţă, reţeaua rutiera din ţara noastră cu 250 utilaje şi au răspândit aproximativ 1.726 tone material antiderapant”, se spune în comunicat.

Direcţiile regionale ale CNAIR au acţionat sâmbătă astfel: DRDP Bucureşti – 96 autoutilaje şi s-au răspândit 715 de tone de material antiderapant; DRDP Craiova – 66 autoutilaje şi s-au răspândit 195 de tone de material antiderapant; DRDP Timişoara – 7 autoutilaje şi s-au răspândit 32 de tone de material antiderapant; DRDP Cluj – 2 de autoutilaje şi s-au răspândit 2 de tone de material antiderapant; DRDP Braşov – 23 autoutilaje şi s-au răspândit 61 de tone de material antiderapant; DRDP Iaşi – 96 de autoutilaje şi s-au răspândit 501,5 de tone de material antiderapant; DRDP Constanţa – 31 autoutilaje şi s-au răspândit 219,5 de tone de material antiderapant.

Compania face apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarna şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate.