Anamaria Vasile

O mai știi pe Bianca din Numai iubirea? Cum arată tânăra actriță la 15 ani de la premiera serialului. E de nerecunoscut

15 ani au trecut de la difuzarea telenovelei românești Numai iubirea, prima astfel de producție din istoria televiziunii mioritice. În toți acești ani, actorii au suferit transformări radicale, iar Bianca Neagu este una dintre cele care s-a schimbat cel mai mult.

Pe atunci era doar o copilă, însă acum e o domnișoară în toată regula

O mai știi pe Bianca din Numai iubirea? Cum arată tânăra actriță la 15 ani de la premiera serialului. E de nerecunoscut FOTO

Bianca din Numai Iubirea are acum 23 de ani

Bianca Neagu are acum 23 de ani și este o tânără frumoasă și extrem de ambițioasă. Urmează un master pe logopedie și stă departe de lumina reflectoarelor, semn că faima nu i s-a urcat deloc la cap. Este o fată normală, care își vede de treaba ei și se concentrează foarte mult pe studii, căci este la vârsta la care abia de acum începe să se impună în profesia aleasă.

O mai știi pe Bianca din Numai iubirea? Cum arată tânăra actriță la 15 ani de la premiera serialului. E de nerecunoscut FOTO

Biancăi îi plac foarte mult copiii și tocmai de aceea a ales meseria de logoped. Are o chimie specială cu aceștia și este foarte încântată de fiecare dată când este înconjurată de cei mici. Bianca are și un iubit la fel de ambițios ca ea, pe nume Alin Croitoru. Acesta este artist vizual, iar Bianca este extrem de mândră de munca acestuia.

bianca numai iubirea

Are planuri de viitor alături de iubitul ei, Alin

„Acum am 23 de ani şi a trecut foarte mult timp de la „Numai iubirea”. Mă ocup cu mai multe lucruri, termin masterul pe logopedie. Nu am renunţat la actorie, este o pasiune a mea şi aş vrea să rămână aşa, să facă parte mereu din mine. Dar am vrut să merg şi pe partea asta de logopedie. Îmi plac foarte mult copiii, îmi place să lucrez cu ei pentru că avem o chimie aparte”, a declarat Bianca Neagu pentru click.ro.

„Îmi doresc şi eu copii, însă momentan sunt tânără, oamenii nu-mi dau vârsta pe care o am. De cinci ani şi jumătate am o relaţie cu Alin Croitoru, el fiind artist vizual. Proiecte sunt în continuare, am una şi pe partea de fashion, voi lansa o colecţie de modă de care sunt mândră şi sper să iasă bine”, a mai spus Bianca.