Anamaria Vasile

Obezitatea: cauze, simptome, tratament

Obezitatea este o afectiune cronica a carei prevalenta este in crestere si care determina aparitia riscului pentru diabet zaharat, hipertensiune arteriala, a bolilor de inima, a afectiunilor veziculei biliare ca si a unor forme de cancer. Obezitatea poate determina probleme sociale, economice si psihologice ca rezultat al prejudecatilor si scaderii autorespectului.

Obezitatea definita ca o crestere a tesutului adipos total al organismului este frecvent cunoscuta sub denumirea de exces ponderal. Dispunerea grasimii are insa o influenta mare asupra riscului de imbolnavire. Tesutul adipos al organismului si distributia acestuia sunt determinate de sex, varsta, grad de activitate fizica. Atat la barbati cat si la femei tesutul adipos creste cu varsta. La toate varstele, dupa pubertate, femeile au un procent mai mare al tesutului adipos decat barbatii.

Obezitatea poate fi privita ca o consecinta a interactiunii dintre factorii de mediu si substratul genetic individual. Determinismul genetic poate juca un rol important in patogeneza obezitatii sau in cresterea susceptibilitatii la aparitia acesteia. Tipurile dismorfice ale obezitatii in care factorul genetic joaca rolul major sunt: sindromul Prader – Willi, sindromul Laurence- Moon- Bardet Biedl, sindromul Alstrom, sindromul Cohen.

Obezitatea rezulta mult mai frecvent din aportul caloric in exces decat din incetinirea metabolismului. Dietele bogate in grasimi si carbohidrati rafinati si stilul de viata sedentar favorizeaza cresterea in greutate. Obezitatea materna, fumatul in timpul sarcinii, unele medicamente (corticosteroizi, litiu, antidepresive, benzodiazepine, antipsihotice) si mai rar bolile endocrine pot perturba reglarea greutatii corporale. Exista si tipuri de deviere a comportamentului alimentar: tulburarea de tip bulimic acut si sindromul alimentar nocturn.

Factori de risc sunt dieta, stres, sedentarism;

De cele mai multe ori pacientii se prezinta la medic pentru bolile asociate obezitatii. Obezitatea creste riscul de aparitie a bolilor cardio-vasculare (aritmii cardiace, moarte subita, ateroscleroza, hipertensiune arteriala), a calculilor biliari, a sindromului de apnee in somn, artrozei (la nivelul articulatiilor supuse efectului greutatii), gutei.

Exista tehnici de masurare sau estimare a compozitiei corpului (procentul de grasime si tesut muscular) folosind absorbtia duala a razelor X ( DEXA – masoara tesutul adipos total), impedanta bioelectrica (AIB – estimeaza procentul de apa din organism), RMN sau CT (masoara adipozitatea regionala) folosite mai ales in studii stiintifice. Frecvent folosite pentru estimarea adipozitatii regionale sunt masurarea circumferintei taliei si a soldului si masurarea pliului cutanat.

Testele standard de laborator pentru evaluarea unui pacient obez includ profilul lipidic, glicemie si teste privind functionarea ficatului si a tiroidei.

Cea mai folosita formula pentru a relationa inaltimea cu greutatea este indicele de masa corporala (IMC – rapotul din greutate in kilograme si inaltime in metri la patrat). La adulti un IMC intre 25 kg/m2 si 29,9 kg/m2 indica supragreutate, iar un IMC peste 30 kg/m2 obezitate. Utilizarea acestui indice este limitata la copii si varstnici.

Circumferinta taliei peste 101 cm la barbati si peste 87 cm la femei reprezinta factor de risc pentru complicatiile obezitatii.

Este important de investigat istoricul familial al pacientului, de inventariat preferintele alimentare ale acestuia si de estimat nivelul activitatii fizice. Trebuie excluse de asemenea depresia ca si tulburarile alimentare (bulimie, anorexie, binge-eating).

Tratamentul obezitatii incepe cu modificarea stilului de viata a pacientului (dieta, activitate fizica, modificari comportamentale). Pentru rezultate bune si de durata, in scaderea ponderala este importanta motivarea pacientului. Acesta trebuie sa aiba asteptari realiste: orice pacient care intra intr-un program de scadere ponderala trebuie sa aiba obiective care pot fi atinse, masurabile, specifice, realiste si convenabile.

Tratamentul medicamentos se recomanda numai la pacietii la care beneficiul depaseste riscul terapeutic pentru ca toate medicamentele au efecte adverse si eficacitate limitata.

Tratamentul chirugical este rezervat pacientilor cu obezitate morbida (IMC>40 kg/m2) si/sau boli asociate la care chirurgia bariatrica s-a dovedit ca determina scadere in greutate sustinuta si beneficii clinice semnificative.

Sunt importante de asemenea tratamentul bolilor asociate obezitatii (diabet, dislipidemie, hipotiroidie, sindrom apnee in somn, hipertensiune etc) si monitorizarea scaderii in greutate pentru ca dietele dezechilibrate, scaderile rapide in greutate sau scaderile ponderale, urmate de cresteri in greutate pot determina aritmii cardiace, depresii, formarea de calculi biliari.