Anamaria Vasile

Ploi torențiale și grindină, în mai multe județe! Anunțul meteorologilor

În ultimele zile, canicula și-a făcut simțită prezența în toată țara, cu temperaturi de peste 35 de grade. Acum meteorologii avertizează că se întorc ploile și furtunile pe teritoriul țării noastre și au emis un cod galben.

Așadar, este cod galben de vijelii și ploi însoțite de grindină, valabil pentru județele Maramureș, Sălaj, Satu-Mare, Suceava, Hunedoara, Alba și Bistrița-Năsăud. În aceste zone se vor semnala averse cu descărcări electrice, vânt puternic și chiar grindină de mici dimensiuni, în unele localități.

Pentru România, în data de 29 august, este valabilă o informare meteo de instabilitate termică și disconfort termic, cu temperaturi de peste 35 de grade, potrivit ANM.

Vremea în București, joi, 29 august

Vineri, în Capitală, se vor înregistra temperaturi caniculare. Bucureştenii vor avea parte de maxime de 31 de grade Celsius, iar noaptea, termometrele vor arăta până la 15 grade Celsius.

De la ora 13:00 până la ora 16:00, temperatura resimțită în Capitală va fi de 32 grade Celsius. Dis-de-dimineață, cerul va fi parțial însorit, iar pe seară va fi senin.