Anamaria Vasile

Prima imagine cu Carmen Simionescu şi fetiţa ei, Sofia Maria Rossa! „Viaţa mea a căpătat sens”

La câteva zile după ce Carmen Simionescu a fost externată din spital, alături de micuţa căreia i-a dat viaţă, a apărut şi prima fotografie cu cele două. Ce-i drept, aşteptarea a meritat!

Într-un cadru de poveste, cu baloane care mai de care mai frumoase, Carmen Simionescu apare într-un halat de baie, ţinându-şi în braţe fetiţa, pe Sofia Maria Rossa. Artista a postat şi un mesaj spectaculos în care spune că, deşi o doare tot corpul, zâmbetul micuţei îi dă putere.

„Sofia Maria Rossa • Zilele mele au mai mult soare, viaţa mea a căpătat sens. Scriu asta cu dureri în fiecare cm din corpul meu, doar zambetul ei îmi da putere şi as trece prin foc cu ochii închişi din nou să pot retrăi prima întalnire cu ea. Totul meu, fata mea. Welcome home Baby Rossi! ❤️ #HappyMom”, a scris Carmen Simionescu pe reţelele de socializare.

Carmen Simionescu a născut pentru prima dată
Carmen Simionescu a adus pe lume primul său copil, o fetiță de 2,8 kilograme, perfect sănătoasă. Carmen a născut prin cezariană și susține că toate femeile din lume care au devenit măcar o dată mămici sunt, cu adevărat, eroine!