Anamaria Vasile

Primele imagini cu Thalida de la Puterea Dragostei după ce s-a operat la nas

După ce a ieșit din competiția de la Puterea Dragostei, Thalida a decis să facă o schimbare de look. Una majoră, la care se gândea de ani buni! Așa că, zilele trecute, Thalida s-a întors în Turcia, de data aceasta nu pentru Puterea Dragostei, ci pentru o operație.

”O să mă operez la nas. Am un complex de pe la 15 ani. Acum m-am hotărât să fac această intervenție. O să merg la Ensar Duman, care îmi pune la dispoziție o echipă de medici bună. Din punctul acesta de vedere sunt liniștită. Însă, mi-e frică pentru că în viața mea nu numai că nu am făcut nici o operație, dar nici măcar o injecție”, ne-a spus Thalida, chiar înainte de a pleca în Turcia.

Operația a avut loc în urmă cu câteva zile, iar Thalida se reface acum și abia așteaptă să-și vadă noul nas. ”Mă simt bine acum. Ce a fost mai greu a trecut. Sunt vânătă și umflată, ceea ce este normal după o astfel de intervenție. Sunt cu mama, care ae grijă de mine. Marți seară mă întorc în țară și sper ca până atunci să arăt mai bine”, ne-a povestit Thalida, care ne-a trimis și prima sa poză de după operația la nas.