Anamaria Vasile

Profilul pacienților decedați din Italia. Ce au în comun victimele coronavirusului

Italia este cea mai afectată țară din cauza pandemiei de coronavirus. Potrivit unui studiu despre profilul victimleor, ce analizează decesele înregistrate până la 17 martie 2020, se pare că vârsta medie a pacienților este de 80,5 ani.

Studiul, realizat pe cei 2003 pacienți decedați până la 17 martie, arată că niciuna dintre victime nu avea mai puțin de 30 de ani, relatează Journal International de Medecine.

Doar cinci dintre aceștia aveau între 30 și 39 de ani, 12 între 40 și 49 de ani, 56 între 50 și 59 de ani, 173 între 60 și 69 de ani, 707 între 70 și 79 de ani , 852 între 80 și 89 de ani și 198 peste 90 de ani.

În plus, numai 3 pacienți nu au prezentat o patologie preexistentă, în vreme ce aveau 25,1% o patologie, 25,6% două patologii și 48,5% trei patologii.

Majoritatea decedaților sufereau și de alte complicații. Printre cele mai des întâlnite se numără hipertensiunea arterială (76,1%), diabetul de tip 2 (35,5%) și boala cardiacă ischemică (33%).

Aceste date ar putea încuraja autoritățile din domeniul sănătății să își consolideze recomandările față de persoanele în vârstă și față de cele mai vulnerabile.

Teama autorităților din Italia

Autoritățile italiene se tem că finalul pandemiei de coronavirus este departe. ”La fiecare caz descoperit sunt alte zece nedescoperite. Este un raport credibil”, a rescunoscut șeful Protecției Civile, Angello Borrelli, într-un interviu acordat cotidianului.

”Mă tem că teoria lui Borrelli este foarte aproape de realitate. Chiar dacă nu avem date sigure pentru a putea spune acest lucru, numărul celor infectați este mult mai mare decât cel înregistrat oficial”, a susținut și Massimo Galli, directorul secției de boli infecțioase a spitalului Sacco, din Milano.

Loading...