Anamaria Vasile

Remediu natural cu sfeclă – antidot pentru ficatul gras

Ficatul este cel mai mare organ intern. De el depind zeci de procese care au loc în corpul uman. Dar de foarte multe ori, în necunoștință de cauză sau din alte motive, îl neglijăm tocmai pe el. Și în acest fel reușim să ne punem în general, sănătatea în pericol.

Așa se face că specialiștii au ajuns la o concluzie care trebuie să ne îngrijoreze pe toți: din ce în ce mai multe persoane sunt diagnosticate cu boala ficatului gras.

Principalul motiv pentru care ajungem în această situație este faprul că din lipsă de timp alegem să mâncăm alimente foarte nocive pentru sănătăatea noastră, în special pentru ficat.

Acesta are rolul de a depozita toate toxinele și de a curăța mai apoi întregul organism. Și în cazul în care vom consuma foarte mult din aceste produse riscăm să ne îmbolnăvim ficatul.

Boala ficatului gras, din ce în ce mai comună, afectează ficatul atunci când în jurul lui se acumulează grăsimi. Printre principalele semne ale ei se numără senzația de durere puternică în partea superioară a abdomenului, aproximativ cam acolo unde se află și ficatul.

Dar acesta nu este primul semn, foarte important este și oboseala cronică. Este destul de dificil ca această boală să fie tratată.

Cu toate acestea, există un remediu natural care te poate ajuta în cazul acestei boli. Este foarte recomandat și folosit, mai ales de medicii care se bazează în tratamentele lor pe medicina alternativă.

Vei avea nevoie de fructe și legume pe care le găsești în orice piață. Pregătește 2 sfecle roșii de mărime medie, 2 lămâi și 2 căni cu apă minerală.

Curăță în primul rând sfecla roșie de coajă, tai-o în mai multe bucăți și la final, pune-o într-un blender ca să o pisezi foarte bine. După aceea stoarce lămâile și adaugă sucul lor peste pireul de sfeclă roșie, continua cu toată apa mineral și după aceea amestecă foarte bine toate ingredientele.

Medicii recomandă pacienților lor să bea această compoziție de 3 ori pe săptămână.

Vei vedea într-un timp relativ scurt cum ți se va curăța organismul într-un mod natural, dar trebuie să știi că acesta nu este singurul beneficiu pe care îl poți obține de la acest preparat natural.

Sucul de sfeclă roșile cu lămâi și cu apă mineral este un foarte bun detoxifiant. Acesta nu doar că îți va curăța ficatul de toxine ca să poată să fie eliminate și grăsimile.Ci chiar mai mult, va avea un efect foarte benefic asupra calității sângelui tău, pentru că îl va curăța și pe el și va contribui la buna lui circulație.

Dacă nu îți place de exemplu sfecla roșie, poți să folosești un alt preparat, la fel de bun.

De această data vei avea nevoie de alte 2 lămâi, de 2 căni cu suc de mere abia stors, 500 de mililitri de suc de pătrunjel, jumătate de cățel de usturoi, o bucată de ghimbir, 80 de mililitri de ulei de măsline, și o cană cu ceai de plante.

Amestecă aceste ingrediente prin blender și bea din conținutul obținut 5 zile consecutiv, cu 2 ore înainte de masă.