Anamaria Vasile

Replica eleganta a Danei Nalbaru dupa ce doctorita Adina Alberts i-a criticat ridurile

După ce a fost aspru criticată de medicul estetician Adina Alberts din cauza ridurilor pe care le are, Dana Nălbaru a decis să îi răspundă acesteia prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook. Vedeta i-a transmis medicului că este mai important sufletul decât fizicul.

„Am fost șocată de numărul foarte mare de riduri pe care le avea la colțul ochilor. Nimic nu te oprește să ai grijă și de tine, chiar dacă ai copii. Dana Nălbaru a renunțat de mulți ani să se mai gândească la felul în care îmbătrânește. La un moment dat copiii de vor condamna pentru că nu am avut grijă de noi”, a declarat Adina Alberts pentru revista Viva. Însă Dana Nălbaru nu a rămas indiferentă la aceste acuzații și i-a dat replica medicului estetician. Artista în vârstă de 41 de ani i-a transmis lui Alberts că oamenii sunt diferiți și este normalsă aibă valori diferite. În același timp, ea a precizat că, din punctul ei de vedere, a fi îngrijit are legătură strict cu curățenia corporală.

„Eu mă număr printre aceia care știu să fie mulțumiți cu ce au, care știu să se bucure de prezent, mă număr printre femeile care înțâeleg că timpul nu poate fi oprit și că fiecare rid ascunde o poveste, că a fi îngrijit are legătură cu curățenia corporală nu înseamnă să fii scos din țiplă mereu.

Eu sunt dintre aceia care vor să își trăiască vârsta așa cum e ea și mă număr printre cei care au înțeles că ce ai înăuntru e mult mai valoros decât ambalajul cu care te afișezi sau pe care, periodic, ți-l poți schimba”, a scris Dana pe Facebook. În același timp, Nălbaru le-a asigurat pe femei că vor fi iubite necondiționat de copiii lor, iar această iubire ar trebui să fie singurul lucru care să conteze pentru ele.